Organizarea unei Cercetări Sociologice

Definiţie. Din punct de vedere metodologic, cercetarea sociologică o definim ca un proces cognitiv formalizat, în cadrul căruia cercetătorul adună, sistematizează şi interpretează fapte, călăuzindu-se după principiile metodologiei generale, aplicând o metodă sau alta şi folosind tehnici standardizate adecvate, în scopul cunoaşterii societăţii.

Procesul cercetării ştiinţifice cuprinde în esenţă alternanţa a două faze principale, aşa cum sunt prezentate în diagrama de mai jos.

Se disting:

Faza empirică, în care cercetătorul, ghidat de teorie şi metodologie, adună sistematic date despre fapte.

Faza interpretativă, cercetătorul compară aceste fapte cu teoria iniţială, testează ipotezele şi caută semnificaţia datelor. Fiecare fază implică adaptări ale metodei, folosirea anumitor tehnici (de recoltare sau analiză). De asemenea, fiecărei faze îi sunt proprii anumite reguli procedurale.

Aceste reguli metodologice care ghidează orice cercetare empirică sunt:

1) Regula concretului. Sociologul porneşte de la concret, de la observarea directă sau indirectă (prin istorie, documente oficiale sau personale) a realităţii sociale putând ajunge până la participarea la fenomenul studiat.

2) Regula ignoranţei conştiente. Sociologul trebuie să se detaşeze de noţiunile şi prejudecăţile cu privire la faptele sociale, trebuie să aibă “sentimentul propriei ignoranţe faţă de obiectul studiat”, pentru a realiza cunoaşterea ştiinţifică.

3) Regula obiectivităţii. Sociologul trebuie să adopte o atitudine obiectivă faţă de un domeniu încă neexplorat (întocmai ca în orice ştiinţă).

4) Regula delimitării faptului. De la începutul cercetării unei anumite categorii de fapte trebuie delimitată sfera de cuprindere a acestui domeniu.

5) Regula totalităţii solidare. Pentru înţelegerea fenomenului studiat, acesta trebuie raportat la întreg, la întreaga colectivitate, deoarece nu există nici un fenomen social care să nu fie parte integrantă dintr-un tot social.

O particularitate a cercetării sociologice derivă din specificul faptelor sociale, din însuşi obiectul de studiu al sociologiei şi este conferită de implicarea cercetătorului în procesul cunoaşterii, el făcând parte atât din sistemul-obiect, cât şi din sistemul-subiect, care se suprapun parţial.

1. Etapa pregătitoare

În această etapă proiectanţii cercetării trebuie să ia o serie de măsuri şi decizii de planificare, de organizare şi chiar de ordin administrativ, astfel ca să se poată elabora un Proiect de cercetare pe baza căruia se va desfăşura cea de-a doua etapă.

Proiectul de cercetare începe cu o expunere preliminară a temei de cercetare şi a obiectivelor sale însoţită de o prezentare-studiu al lucrărilor anterioare atât empirice, cât şi teoretice.

În fazele următoare se vor efectua unele operaţii indispensabile oricărei cercetări:

a) formularea ipotezelor;

b) elaborarea modelului conceptual;

c) traducerea conceptelor în indicatori;

d) stabilirea instrumentelor de lucru;

e) verificarea prealabilă a uneltelor muncii de cercetare;

f) instruirea observatorilor, a operatorilor de interviu etc.;

g) definitivarea proiectului de cercetare, care va deveni planul de lucru după care se va desfăşura întreaga cercetare în etapele următoare, începând cu etapa de culegere a datelor.