Protecția mediului natural - componentă a politicii dezvoltării durabile

Introducere

“Daca noi nu putem dovedi ca o societate moderna poate prospera in armonie cu locul unde ea traieste, fragmentele de natura salbatica pe care noi incercam sa le salvam nu vor fi decat curiozitati in tristul muzeu al umanitatii.”

( naturalistul Robert Weeden)

A aparut recent, un termen ce poate caracteriza acest inceput de mileniu: “economia ecologica”, avand drept obiective: “Dezvoltarea Durabila pluridirectionala a economiei prin propriul sau progres, armonia cu Natura si Umanitatea, utilizarea intregii capacitate de creatie si o politica ecologica a sanatatii”. O astfel de abordare constituie o solutie pentru prezent si viitor. Putin utopic astazi, dar poate ca viitorul nu va mai oferi ragazul de a sta la indoiala si de a cauta solutii de salvare.

Notiunea de Dezvoltare Durabila se refera la acel tip de dezvoltare economica care asigura satisfacerea necesitatilor prezente fara a compromite posibilitatile generatiilor viitoare de a-si satisface propriile cerinte. Obiectivul major al dezvoltarii durabile, acelasi pentru orice stat al lumii, de la cele mai bogate tari pana la tarile Lumii a Treia, este satisfacerea necesitatilor si aspiratiilor, fara a compromite viitorul urmatoarelor generatii.

Componentele esentiale ale unei strategii pentru o dezvoltare durabila sunt clar definite. Ele prevad stabilizarea cresterii demografice, reducerea dependentei de hidrocarburi, promovarea resurselor de energie regenerabile, conservarea solului, protejarea sistemelor biologice, reciclarea materialelor.

In acest fel, conceptul de dezvoltare durabila defineste un process de schimbare, in care exploatarea resurselor, orientarea investitiilor, dezvoltarea tehnologiei, schimbarea institutiilor se completeaza reciproc si sporesc atat potentialul prezent, cat si pe cel viitor, de satisfacere a necesitatilor si aspiratiilor umane.

Exista o legatura stransa intre standardele de consum ale populatiei si nivelul dezvoltarii economice: dezvoltarea durabila presupune promovarea valorilor care incurajeaza standardele de consum, fara sa depaseasca limitele posibilitatilor economice la care pot aspira, in mod rezonabil, toti membrii societatii. Fiind, pentru moment, singura sansa intrevazuta de specialisti de perpetuare a civilizatiei umane, in conditii acceptabile pentru toti indivizii, aceasta trebuie prevazuta ca realitate, nu ca utopie.

Dezvoltarea Durabila se implica in realitatea concreta nu numai prin intelegerea necesitatii depline a conceptului, dar si prin gasirea mijloacelor de aplicare in practica a tuturor dimensiunilor sale economice, tehnologice, sociale, politice, morale si evident, ecologice. Pe aceasta baza, conceptul de dezvoltare durabila a fost continuu imbogatit ca sens, arie de aplicare, adaptat la particularitatile sociale ale economiei nationale.

Dezvoltarea Durabila sau Ecodezvoltarea trebuie sa indeplineasca cerintele catorva criterii si anume: sa protejeze biosfera; sa utilizeze cel mai eficient capital uman si material; sa promoveze calitatea si criteriul de echitate.

Problemele ecomonice, sociale si ecologice privesc intreaga omenire. Mediul inconjurator, calitatea lui, nu sunt determinate de frontierele dintre state, de gradul acestora de dezvoltare economica, sau de constientizarea diferitelor natiuni. Conservarea calitatii mediului inconjurator este parte integranta din politicile de “Globalizare economica si sociala”.

1. Problema dezvoltarii durabile in dezbaterile internationale contemporane

1.1 Conceptia Clubului de la Roma

Alaturi de aceasta organizatie au existat si alte organizatii care au studiat si au expus aceasta problema, una dintre cele mai importante lucrari fiind cea redactata de Clubul de la Roma, in 1970, intitulata “Limitele cresterii”, care sustine ca dezvoltarea si cresterea economica sunt limitate de mediul natural.

Clubul de la Roma este un grup de abordari globale si un centru de initiativa internationala. Dezvoltat ca o organizatie neguvernamentala, Clubul de la Roma reuneste oameni de stiinta, economisti, oameni de afaceri, inalti functionari publici internationali, sefi de stat sau fosti sefi de stat, care considera ca viitorul omenirii nu este determinat odata pentru totdeauna si ca fiecare om trebuie sa contribuie la imbunatatirea dezvoltarii societatii.

In conceptia raportului redactat de Clubul de la Roma, factorii care limiteaza cresterea economica sunt: populatia, productia agricola, resursele, productia industriala si poluarea. Extrapoland tendinta exponentiala a evolutiei lor din deceniile precedente, s-a ajuns la concluzia ca, in viitor, economia mondiala ar avea consecinte catastrofale, sugerand interventia imediata pentru stoparea cresterii.

Fara de actiunea celor cinci factori, se constata ca, in sistemul mondial, doi dintre acestia reprezinta bucle pozitive de conexiune inversa – si anume, cresterea exponentiala a populatiei si a productiei industriale -, iar trei factori ar reprezenta bucle negative: poluarea, epuizarea resurselor naturale si foametea.

Daca evolutia primilor doi factori va fi corectata, ca sa nu se ajunga la declin brusc si incontrolabil, atunci este posibil sa se creeze o stabilitate ecologica si economica, mentinuta pe o perioada viitoare indelungata.

Aceasta lucrare a creat dispute aprinse intre sustinatorii cresterii economice zero si militantii pentru o crestere economica cu orice pret.

1.2 Ecodezvoltarea – managementul resurselor naturale pe criterii ecologice

In anul 1972, la Conferinta Natiunilor Unite cu privire la mediul natural si uman, s-a incercat imbinarea celor doua tendinte de crestere – dezvoltare economica si protejarea mediului natural. Astfel a luat nastere conceptul de ecodezvoltare formulat de Igancy Sachs si Maurice Strong.