Tipuri de resurse turistice

1.1 Turismul reprezintă călătoriile de plăcere, pentru recreere. Aceasta a fost extinsă în ultimii ani pentru a include orice călătorie în afara zonei în care cineva trăieşte sau munceşte (de la 30 - 12-km depărtare), de la călătorii de o zi până la vacanţe în străinătate (dar nu mai mult de câteva luni consecutive).

Turismul se numără printre cele câteva fenomene ce s-au impus în epoca contemporană, dezvoltarea sa spectaculoasă constituind o trăsătură caracteristică secolelor XX şi XXI.

Din punct de vedere etimologic, cuvântul „turism” provine din termenul englez „tour” (călătorie), care a fost creat în Anglia în jurul anilor 1700, pentru a desemna acţiunea de a voiaja în Europa, în general, şi în Franţa, în special. Acest termen a fost ulterior preluat de majoritatea limbilor europene, cu sensul de călătorie de agrement.

Aşadar, prin turism se înţelege, în primul rând, ansamblul de activităţi prin care omul îşi petrece timpul liber călătorind în altă localitate sau ţară pentru a vizita oameni şi locuri, monumente şi muzee, pentru a-şi îmbogăţi cunoştinţele generale, pentru a se distra şi a face sport, pentru odihnă sau tratament etc., iar în al doilea rând industria creată pentru satisfacerea tuturor serviciilor solicitate de turişti la locul de destinaţie, la un înalt nivel calitativ, şi în condiţiile protecţiei şi conservării resurselor turistice, în special, şi a mediului înconjurător, în general.

Pe plan internaţional turismul a devenit o afacere de miliarde de dolari, cu multe economii naţionale care depind de el. În ţările dezvoltate creşte anual mai rapid decât creşterile medii ale economiei. Aportul la PIB al veniturilor din turism ajunge la (sau chiar depăşeşte) 30%.

1.2 Forme de turism

• clasificare după criterii

Forma de turism poate fi definită prin aspectul concret pe care îl îmbracă asocierea/combinarea serviciilor (transport, cazare, alimentaţie, agrement) ce alcătuiesc produsul turistic, precum şi modalitatea de comercializare a acestuia.

În practica turistică există o serie de criterii şi posibilităţi de grupare a formelor de turism:

a) în funcţie de locul de provenienţă sau originea turiştilor, se distinge:

• turismul intern practicat de populaţia unei ţări în interiorul graniţelor naţionale;

• turismul internaţional rezultat al deplasării persoanelor în afara graniţelor ţării lor de reşedinţă. Turismul internaţional se subdivide în turism emiţător (outgoing), de trimitere sau pasiv, care se referă la plecările turiştilor autohtoni peste graniţă, şi turism receptor (incoming) – de primire sau activ – care cuprinde sosirile de turişti din alte ţări pentru petrecerea vacanţei în ţara primitoare.

b) după modalitatea de comercializare a vacanţelor, se disting următoarele forme de turism:

• turismul organizat se caracterizează prin angajarea anticipată a prestaţiei, respectiv a tuturor sau principalelor servicii legate de călătorie şi sejur. Această angajare se realizează prin intermediul contractelor (voucher-ul, biletul de odihnă şi tratament) sau a altor tipuri de înţelegere convenite între turist şi agenţia de voiaj sau alţi organizatori de vacanţe (hoteluri, companii aeriene).

• turismul pe cont propriu, numit uneori şi neoganizat, nu presupune angajarea prealabilă a unor prestaţii turistice. Vizitatorul hotărăşte singur asupra destinaţiei, duratei deplasării, perioadei de realizare a acesteia, mijlocul de transport, modalităţilor de agrement.

• turismul semiorganizat (mixt) se caracterizează prin îmbinarea trăsăturilor specifice celor două forme deja prezentate.

c) în funcţie de gradul de mobilitate a turistului se poate vorbi de:

• turism itinerant sau de circulaţie, caracterizat printr-un grad de mobilitate ridicat, în care programul cuprinde vizitarea mai multor locuri, cu şederi scurte (1-2 zile) în acelaşi perimetru.

• turism de sejur, cu un grad de mobilitate redus, ce presupune petrecerea vacanţei în aceeaşi localitate, indiferent de durata acesteia. Turismul de sejur se subdivide, la rândul lui în:

 turism de sejur scurt se mai numeşte şi turism de weekend, presupune una sau două înnoptări, de obicei în zonele limitrofe locului de reşedinţă;

 turism de sejur mediu coincide cu durata standard a călătoriilor (12 – 15 zile);

 turism de sejur lung atunci când timpul de rămânere într-o localitate depăşeşte, de regulă, 30 zile. Este practicat în general de turiştii de vârsta a treia care efectuează cure şi tratamente medicale sau de către turiştii cu venituri foarte ridicate.

d) din punct de vedere al periodicităţii sau frecvenţei de manifestare a cererii se distinge:

• turism continuu (permanent) organizat pe întreaga durată a anului calendaristic (de exemplu turism cultural, de afaceri);

• turism sezonier legat de existenţa anumitor condiţii naturale sau evenimente culturale, artistice, sportive. El se grupează în: turismul de iarnă, turismul de vară, turismul de circumstanţă (ocazional).

e) după mijlocul de transport folosit, formele de turism pot fi grupate în:

• drumeţii;

• turism rutier;

• turism feroviar;

• turism naval;

• turism aerian.

f) în funcţie de motivaţia deplasărilor, se pot distinge următoarele forme ale circulaţiei turistice:

• turismul de agrement este o formă frecvent întâlnită, oferind un bun prilej de a cunoaşte locuri noi, istoria şi obiceiurile lor; din acest punct de vedere, el se interferează cu aşa-numitul turism cultural;

• turismul de odihnă şi recreere are un caracter mai puţin dinamic, cu un sejur ceva mai lung, legat de o anumită localitate cu particularităţi specifice;

• turismul de tratament şi cură balneară este o formă specifică a turismului de odihnă care a luat o amploare mare nu atât ca urmare a dorinţei de a preveni anumite îmbolnăviri, cât, mai ales, creşterii surmenajului şi a bolilor profesionale provocate de ritmul vieţii moderne. Din această cauză, el este legat mai mult de anumite staţiuni cunoscute pentru proprietăţile lor terapeutice, pentru apele minerale, termale, pentru nămoluri, situate într-un climat de cruţare;

• turismul sportiv constituie o altă formă a circulaţiei foarte agreată de anumite categorii ale populaţiei. Practic el poate acoperi toate categoriile de sporturi, de la cele nautice, sporturile de iarnă până la alpinism, vânătoare, pescuit;

• turismul ştiinţific are un caracter ocazional, referindu-se la participarea la congrese, la vizitarea unor obiective industriale, zone agricole, a unor obiective hidroenergetice. Din punct de vedere ştiinţific un interes aparte îl prezintă vizitarea unor peşteri, rezervaţii naturale, monumente ale naturii;

• turismul de cumpărături (shopping tourism) determinat de deplasările ocazionale în alte localităţi (ţări) în vederea achiziţionării unor produse în condiţii mai avantajoase decât cele oferite pe plan local (naţional) sau a unor produse pe care nu le oferă piaţa locală.