Tratatul de la Lisabona

Introducere

Un tratat este un acord în legea internaţională conclus între două entităţi internaţionale, două state şi organizaţii internaţionale. Tratatele pot avea nume diferite: tratate, acorduri internaţionale, protocoale, convenţii, schimb de scrisori, etc.; totuşi toate acestea fiind tratate şi regulile rămân constante independent de numele documentului. Tratatele pot fi comparate cu contracte: ambele reprezintă mijloace prin intermediul cărora participanţii îşi asumă unele obligaţii şi membrul care nu respectă aceste obligaţii poate fi pedepsit pentru nerespectarea înţelegerii. Principiul central a legii de tratate este „pacta sunt servanda- convenţiile trebuie respectate."

În ceea ce priveşte structura tratatelor, acestea au o structura care se ordonează în jurul a patru categorii de clauze:

1. Preambulul şi dispoziţiile preliminare. În preambul sunt enunţate obiectivele socio-economice proprii fiecărei Comunităţi, care sunt reluate în articolele preliminarii ale Tratatelor care enumeră diferitele acţiuni care trebuie să fie întreprinse de instituţiile comunitare pentru realizarea lor. Aceste dispoziţii trebuie respectate întotdeauna.

2. Clauzele instituţionale care asigură buna funcţionare a sistemului instituţional al Comunităţilor Europene.

3. Clauzele materiale sunt cea mai mare parte a Tratatelor şi sunt dispoziţii care definesc regimul economic şi cel social instituit de tratate. Aceste clauze sunt diferite de la un tratat la altul în funcţie de domeniul pe care îl reglementează şi de soluţiile oferite.

4. Clauzele finale vizează modalităţile de angajare a părţilor precum şi intrarea în vigoare şi revizuirea lor.

Tratatul de la Lisabona a fost semnat la 13 decembrie 2007 de către şefii de stat şi de guvern ai celor 27 de state membre ale Uniunii Europene şi propunea o soluţie de compromis pentru reformarea instituţiilor unionale, străduindu-se să repare încercarea de a trece de la organizarea de tip piaţă comună la cea de tip stat federativ. Propunere care a fost respinsă prin referendum de către Franţa şi Olanda.

Cuprins

Similar Tratatelor de la Amsterdam şi Nisa, Tratatul de la Lisabona, cunoscut în faza de

proiect sub numele de Tratatul de Reformă, reprezintă un tratat de amendare a tratatelor

existente―Tratatul Uniunii Europene (TUE), care işi va păstra denumirea şi Tratatul

Comunităţilor Europene (TCE), acesta din urmă fiind redenumit Tratatul privind funcţionarea

Uniunii (TFUE). Cele două tratate, modificate conform prevederilor Tratatului de la Lisabona, vor reprezenta tratatele de bază ale Uniunii şi vor avea o valoare juridică egală.

Tratatul de la Lisabona reia practic elementele de substanţă care figurau în fostul Tratat

constituţional.

Din perspectiva istorică, semnarea Tratatului finalizează procesul de reformă a Tratatelor

Uniunii demarat în anul 2001 la Laeken şi care urmărea elaborarea unui tratat cuprinzător

pentru Europa.

Aşadar, Tratatul de la Lisabona modifică Tratatul privind Uniunea Europeană şi Tratatele CE, în vigoare în prezent, fără a le înlocui. Tratatul va pune la dispoziţia Uniunii cadrul legal şi instrumentele juridice necesare pentru a face faţă provocărilor viitoare şi pentru a răspunde aşteptărilor cetăţenilor.

Tratatul de la Lisabona ar fi urmat să asigure pentru Uniune :

- O Europă mai democratică şi mai transparentă, în care Parlamentul European şi parlamentele naţionale se bucură de un rol consolidat, în care cetăţenii au mai multe şanse de a fi ascultaţi şi care defineşte mai clar ce este de făcut la nivel european şi naţional şi de către cine.

- O Europă mai eficientă, cu metode de lucru şi reguli de vot simplificate, cu instituţii eficiente şi moderne pentru o Uniune Europeană cu 27 de membri, capabilă să acţioneze mai bine în domenii de prioritate majoră pentru Uniunea de astăzi.

- Retragerea din Uniune: Tratatul de la Lisabona recunoaşte explicit, pentru prima dată, posibilitatea ca un stat membru să se retragă din Uniune.

În acest sens, Tratatul de la Lisabona ameliorează capacitatea UE de a acţiona în diverse domenii de prioritate majoră pentru Uniunea de azi şi pentru cetăţenii săi precum libertatea, securitatea şi justiţia, cum ar fi combaterea terorismului sau lupta împotriva criminalităţii. Tratatul se referă şi la alte domenii, printre care politica energetică, sănătatea publică, schimbările climatice, serviciile de interes general, cercetare, spaţiu, coeziune teritorială, politică comercială, ajutor umanitar, sport, turism şi cooperare administrativă.

- Instrumentele de politică externă de care dispune Europa vor fi regrupate atât în ceea ce priveşte elaborarea, cât şi adoptarea noilor politici. Tratatul de la Lisabona va oferi Europei o voce mai clară în relaţiile cu partenerii săi din întreaga lume. Va utiliza forţa dobândită de Europa în domeniul economic, umanitar, politic şi diplomatic pentru a promova interesele şi valorile europene pe plan mondial, respectând, în acelaşi timp, interesele specifice ale statelor membre în domeniul afacerilor externe.

- O Europă a drepturilor, valorilor, libertăţii, solidarităţii şi siguranţei, care promovează valorile Uniunii, introduce Carta drepturilor fundamentale în dreptul primar european, prevede noi mecanisme de solidaritate şi asigură o mai bună protecţie a cetăţenilor europeni.