Managementul Aprovizionării

1.Managementul aprovizionării. Concept, conţinut şi trăsături

Managementul aprovizionării este o componentă a funcţiunii comerciale a întreprinderii şi asigură echilibrul între necesităţi şi disponibilul de resurse materiale ce poate fi asigurat de o unitate economică.

În domeniul aprovizionării materiale, întreprinderea îşi stabileşte necesarul de materii prime, materiale, combustibili, energie, etc. din ţară şi din import, cu termene de livrare şi stabileşte stocurile de producţie, încheie contracte economice cu diverşi furnizori, efectuează recepţia bunurilor aprovizionate şi depozitarea acestora.

În domeniul desfacerii (vânzării) întreprinderea încheie contracte cu diverşi beneficiari pentru produsele din domeniul său de activitate, urmăreşte şi livrează mărfurile la termenele şi conform clauzelor contractuale stabilite, prospectează piaţa şi negociază vânzarea produselor sale.

Conceptele fundamentale în aprovizionare sunt: aprovizionarea independentă după nevoile producţiei, aprovizionarea pentru intervalul de timp de fabricaţie, aprovizionarea pe interval lung de timp pe sortimente materiale. Constă în aprovizionarea cu Sc, Sf dispozitive şi verificatoare (SDV) de la furnizorii externi, pe baza unor planuri de aprovizionare.

Aprovizionarea independentă după nevoile producţiei poate duce la disfuncţii între fabricaţie şi aprovizionare prin lipsa imprevizibilă a materiei prime într-un moment dat (criza organizatorică); este necesară rezerva de materii prime.

Aprovizionarea dependentă de nevoile producţiei se face în concordanţă cu ritmul consumurilor şi planificarea fabricaţiei (prognoza producţiei).

Aprovizionarea pe un interval de timp de fabricaţie se face din momentul începerii până în cel al terminării producţiei. Aprovizionarea se face în timp real, fiind timpul între lansarea comenzii către furnizor până în momentul recepţiei mărfii.

Aprovizionarea pe sortimente de materiale cere o durată lungă de aprovizionare ceea ce impune asigurarea unor rezerve mari de materiale.

Aprovizionarea resurselor materiale reprezintă activitatea prin care se asigură elementele necesare consumului producţiei, în volumul şi structura care să asigure o activitate, cu un profit cât mai ridicat a unităţii economice.

"Desfacerea produselor" reprezintă activitatea prin care se asigură vânzarea rezultatelor producţiei industriale.

Circuitul economic al întreprinderii industriale:

Obiectivul principal al activităţii de aprovizionare este: asigurarea completă şi complexă a unităţii economice cu resurse materiale şi echipamente tehnice corespunzătoare calitativ, la locul şi termenele solicitate, cu cost minim.

Pentru realizarea acestui obiectiv se desfăşoară următoarele activităţi:

1. Identificarea şi stabilirea volumului şi structurii materiale şi energetice necesare desfăşurării, la parametrii proiectaţi , a activităţii de ansamblu a unităţii economice - se realizează prin studierea şi culegerea de informaţii privind resursele materiale şi energetice necesare.

2. Fundamentarea tehnico - economică a planului strategic şi a programelor de aprovizionare materială şi energetică a unităţii - se folosesc planul şi programele de fabricaţie, consumurile specifice prestabilite de resurse materiale, structura şi nivelul stocurilor, resursele proprii existente în perioada în care se face fundamentarea.

3. Dimensionarea consumurilor materiale şi energetice - se concretizează în elaborarea de consumuri specifice analitice fundamentale tehnico - economice; prin utilizarea acestora se previne consumul iraţional, lipsa de materiale şi energie şi deci încărcarea nejustificată economic, a costurilor.

4. Elaborarea de bilanţuri materiale şi energetice – contribuie la evidenţierea modului de folosire a resurselor pe parcursul fabricaţiei.

5. Dimensionarea pe criterii economice a stocurilor şi loturilor de resurse materiale - este o activitate complexă justificată de semnificaţia economică a acestuia, care se evidenţiază nu numai prin valoarea resurselor materiale stocabile, ci şi prin cheltuielile pe care le generează (a căror pondere oscilează între 10-30 % faţă de valoarea stocurilor).

6. Prospectarea pieţei interne şi externe de resurse materiale şi energie în vederea depistării şi localizării surselor reale şi potenţiale de furnizare - presupune emiterea de cereri de ofertă, investigaţii la târguri şi expoziţii interne şi internaţionale studierea de cataloage comerciale, prospecte, ş.a.

7. Alegerea furnizorilor a căror ofertă prezintă cele mai avantajoase condiţii economice şi asigură garanţie - certitudine în livrările viitoare pe termen scurt sau lung are în vedere: calitatea resurselor materiale, condiţiile de furnizare, distanţa şi forma de transport , nivelul preţului, probitatea morală a furnizorului, etc.

8. Concretizarea relaţiilor cu furnizorii aleşi - implică stabilirea, prin negociere, a tuturor condiţiilor de livrare între parteneri.

9. Urmărirea operativă a derulării contractelor de asigurare materială, întocmirea fişelor de furnizor - asigură mijloacele de transport cele mai adecvate în baza contractelor încheiate cu unităţile de transport.

10. Asigurarea condiţiilor normale de primire - recepţie a partizilor de materiale sosite de la furnizori: amenajarea de spaţii speciale de descărcare - recepţie; constituirea comisiei de primire - recepţie şi organizarea acesteia.

11. Stabilirea anticipată a spaţiilor de depozitare, organizarea internă a fluxurilor de circulaţie, alegerea sistemelor eficiente de depozitare şi de depozitare - angajare a resurselor materiale în magazii şi depozite.

12. Organizarea raţională a sistemelor de servire ritmică cu resurse materiale a subunităţilor de consum ale întreprinderii în strictă concordanţă cu cerinţele acestora, cu programele de fabricaţie care au stat la baza elaborării celor de aprovizionare