Conjunctura piețelor internaționale

I. Importanţa studierii pieţelor externe. Caracteristicile şi tipurile de pieţe externe

1.1. Internaţionalizarea – premisă a globalizării

1.1.1. Internaţionalizarea pieţei firmei şi necesitatea prospectării ei

Tendinţele principale care se constituie atât în cauze ale creşterii comerţului

mondial cât şi ale procesului de internaţionalizare:

- schimbările tehnologice;

- promovarea de către guvernele ţărilor lumii a unor politici liberale;

- acţiunea conjugată a schimbărilor tehnologice şi a liberalizării pieţelor.

Procesul de internaţionalizare a pieţelor permite o serie de avantaje la nivelul firmelor: din economia de scară, de gama si geografice si avantaje rezultate dintr-o puternică poziţie de piaţă.

1.1.2. Teorii ale internaţionalizării

Cele mai cunoscute sunt:

- Teoria avantajelor absolute a lui Adam Smith (Avuţia Naţiunilor - 1776): o ţară se specialize în fabricarea acelor produse la care obţinea costurile cele mai scăzute;

- Teoria avantajelor comparative a lui David Ricardo: schimburile între ţări pot avea loc, cu avantaje pentru ambele părţi, şi în situaţia în care (indifferent de avantajul sau dezavantajul în termeni absoluţi) deţin avantaje relative;

- Teoria înzestrării cu factori de producţie a economiştilor Eli Heckscher – Bertil Ohlin - Paul Samuelson explică apariţia comerţului între ţări ca urmare a diferenţelor de înzestrare a acestora cu factorii muncă şi capital;

- Teoria avantajului competitive - avantajul competitiv localizează acel nivel al productivităţii ce permite firmelor să realizeze pe piaţa internaţională exporturi substanţiale şi susţinute către un număr semnificativ de ţări sau să fie prezente ca generatoare importante de investiţii străine directe.

-Teoria curbei de experienţă arată că ţara care dispune de cel mai mare volum cumulat de producţie obţine ca urmare a efectelor de învăţare, cele mai reduse costuri de producţie.

- Teoria ciclului internaţional al produsului se bazează pe diferenţele de productivitate şi venit în funcţie de nivelul diferit de pregătire a forţei de muncă, explică relaţia ce există între comerţ şi investiţii în funcţie de etapa din ciclul de viaţă al produsului.

1.1.3. Factorii internaţionalizării întreprinderii şi pieţei

Internaţionalizarea pieţelor şi concurenţei se accelerează sub efectul cumulativ al unor factori favorabili:

- deschiderea frontierelor;

- dezvoltarea comunicaţiilor;

- crearea de instituţii, structuri şi mecanisme politice şi economice;

- crearea întreprinderilor cu vocaţie mondială;

- crearea unor facilităţi în distribuirea produselor

Pe fondul acestor factori generali de stimulare a internaţionalizării afacerilor există şi unele motive specifice de pătrundere pe pieţele internaţionale şi anume:

- saturarea pieţei;

- competiţia externă;

- apariţia de noi pieţe;

- posibilităţile create de programele de ajutor extern;

- insuficienţa pieţei interne;

- siguranţă în perioadele de recesiune;

- forţa de muncă ieftină;

- avantaje fiscale;

- acces la tehnologii avansate şi materii prime;

- creşterea prestigiului firmei prin imagine globală;

- amortizarea cheltuielilor de cercetare -dezvoltare într-un timp mai scurt, printr-o - mai mare viteză de rotaţie;

- interesele naţionale.

1.1.4. Forme de internaţionalizare a firmei

Se pot distinge trei modalităţi prin care firmele se internaţionalizează:

a) operaţiile comerciale internaţionale: comerţul internaţional cu bunuri (mărfuri fizice) şi cu servicii comerciale (comerţul invizibil), operaţiuni comerciale combinate (reexport, contrapartidă, switch-ul), operaţiuni de comerţ cu inteligenţă (licenţierea, franşizarea), operaţiuni de promovare a vânzărilor de bunuri de echipament (leasing-ul);

b) implantarea în străinătate se realizează prin investiţii directe ce presupun din partea firmei investitoare o opţiune pe termen lung şi participarea la gestiunea societăţii din ţara terţă;

c) alianţe şi cooperări internaţionale se încadrează între operaţiile comerciale şi implantările în străinătate si cunosc următoarele forme: cooperări pe baze contractuale, alianţe strategice, cooperare internaţională prin societăţi mixte.

1.2. Pieţele externe şi caracteristicile lor

Piaţa externă se referă la un ansamblu alcătuit din cererea şi oferta de mărfuri, din condiţiile confruntării şi realizării acestora şi din relaţiile economice care iau naştere cu acest prilej între parteneri aparţinând unor ţări diferite.

În funcţie de delimitarea spaţială a perimetrului actelor de schimb există următoarele tipuri de pieţe: piaţa locală, nationala, internationala si mondiala.

Piaţa caracteristică pentru un produs desemnează piaţa cu cel mai mare volum de tranzacţii, iar piaţa reprezentativă pentru un produs este un punct de referinţă datorită în primul rând nivelului calitativ sau a unor condiţii îndeplinite de mărfurile pieţei respective.

Pieţele externe prezintă o serie de caracteristici (trăsături) dar cu nuanţe specifice de la o piaţă la alta: eterogenitatea, character necontrolabil, concurenta, dinamism.

1.3. Tipuri de pieţe externe

Pietele externe se clasifica in functie de mai multe criterii:

- dupa criteriul geografic: piaţa mondială, regională (zonală, continent) si nationala.