Extras din seminar

O comunicare transparentă şi oportună reprezintă primul instrument prin care pot fi prevenite fraudele contabile. Legătura dintre informaţii şi prevenirea fraudelor este independentă de modul de guvernanţă corporativă adoptat, de structura organigramei şi de mecanismul de control.

În acest context se poate interpreta relaţia strânsă dintre structuri – mecanisme de

guvernanţă şi prevenire – gestionarea fraudelor contabile.

Sistemul de guvernanţă din fiecare stat membru, caracteristicile contextului istoric,economic şi juridic demonstrează că nu există un model imun la astfel de practici frauduloase.

În acest caz este interesant a evidenţia şi sublinia cum originea comună a regulilor Guvernanţei corporative depinde într-un mod mai mult decât relevant de caracteristicile sistemului din ţările de analiză.

În ţările cu pionierat în guvernanţa corporativă, cum ar fi Marea Britanie şi SUA, reglementările private urmează celor publice. Intermediarii care gestionează bursele sunt interesaţi de o bună funcţionare a pieţei şi deci de încrederea oferită de acestea, care este garantată de condiţiile stringente de admitere pe piaţă şi de negociere, mai ales cu privire la transparenţă. Ca urmare, chiar dacă nu este absolut necesar, regulile de piaţă sunt percepute la nivel de legislaţie şi reglementare publică asumând rolul de „mandatory regulation”. În ţările Europei Continentale, cu precădere în Italia şi Franţa, reglementarea pieţelor şi a conducerii societăţilor este prevalent publică; această diferenţă are şi o semnificaţie substanţială – intervenţia publică „de origine” se inserează într-un context mai puţin receptiv şi expus la numeroase condiţii de mediu nefavorabile.

Este evident, aşadar, că realitatea economico-socială existentă în diferite ţări a dat naştere la o serie de structuri de distribuire şi gestionare a controlului, diferite între ele, fiecare fiind specifică pieţei de referinţă cu caracteristici absolut particulare şi nu în totalitate reproductibile. În general se poate sublinia faptul că în Europa şi mai ales în Italia, Germania, şi Franţa, proprietatea şi controlul entităţilor cotate trebuie să fie puternic concentrate, cu privire la cota redusă de proprietate atribuibilă pieţei, înţeleasă ca un ansamblu al acţionarilor minoritari.

Cu privire la scopul unei structuri de guvernanţă corporativă eficientă şi funcţională, care să asigure integritatea acestuia şi respectarea drepturilor tuturor categoriilor de stakeholders, problemele care se pot manifesta se referă la costurile posibile de agenţie cu privire la separarea proprietăţii de control. Independent de motivele care conduc la fraude, în modelul tipic european, cât şi în cel anglo-saxon, atât acţionarul majoritar de control, cât şi managerulcontrolor, ne-proprietar, pot atribui privilegii de diverse tipuri, economice sau nu, absolut nejustificate, faţă de interesele societăţii şi de acţionarii minoritari. În situaţia unei proprietăţi difuze, niciun acţionar nu este în măsură să controleze activitatea managerului răspunzător de resursele economice.

Acţionarii minoritari nu au niciun mod de a se exprima cu privire la utilizarea resurselor interne sau a creditelor, cu alternativa unei mai mari distribuţii a profitului sau a unor cheltuieli reduse de îndatorare, nu sunt în măsură a exercita o acţiune eficientă de monitorizare, fie datorită lipsei informaţiilor, fie pentru că se manifestă o problemă numită „de acţiune colectivă”, deoarece fiecare acţionar minoritar beneficiază cu siguranţă de iniţiative de control asumate de alţii, însă singur nu dispune de mijloace şi stimulente suficiente pentru a le asuma.

Problemele pe care le-am menţionat anterior sunt rezolvate, în parte, atunci când un acţionar de control, mai mult sau mai puţin relevant, fiind titular al drepturilor de proprietate (security benefits), înglobează costurile şi beneficiile deciziilor economice. Această divizare a avantajelor de control, la toţi ceilalţi acţionari, reduce costul de monitorizare, care este o componentă a costurilor de agenţie. În acest caz, există alte costuri complexe pentru acţionarii minoritari, tocmai pentru unicul artificiu al deciziilor economice, acţionarul majoritar poate face uz de propria putere pentru a urmări propriile interese, sustrăgând capital sau alte valori aparţinând acţionarilor.