Psihologia educație

1. Formele educaţiei

1. Educaţia formală. Lat. formalis – organizat, legal

2. Educaţia nonformală. Lat. nonformalis – în afara formelor oficiale de organizare.

3. Educaţia incidentală sau informală. Lat. informalis – fără formă, involuntar, inconştient, neaşteptat.

1. Educaţia formală

• Educaţia formală se referă la totalitatea influenţelor intenţionate şi sistematice elaborate în instituţii specializate (şcoală, universitate), pe bază de planuri de învăţământ, programe şi manuale şcolare şi vizează, în primul rând, asimilarea unor sisteme de cunoştinţe.

• Trăsăturile (caracteristicile) principale ale educaţiei formale sunt:

– Structurarea procesului educaţional pe parcursul a 15-20 de ani de studiu;

– Sistematizarea conţinuturilor astfel încât elevii să fie iniţiaţi progresiv în domeniul cunoaşterii, să dobândească deprinderi, să-şi formeze capacităţi şi atitudini care să permită autonomizarea treptată a educaţiei;

– Dirijarea (conducerea) procesului educaţional de către specialişti cu competenţă didactică;

– Evaluarea procesului educaţional, pentru a facilita reuşita elevilor şi, concomitent, transparenţa acţiunii didactice.

– Selectivitatea informaţiilor – informaţiile primite sunt cu grijă selectate şi structurate, caracterizându-se prin rigurozitate ştiinţifică.

• Limite ale educaţiei formale:

– Experienţa monodisciplinară a profesorilor specializaţi în predarea diferitelor discipline;

– Preocuparea pentru parcurgerea volumului mare de cunoştinţe impuse de programă nu mai lasă loc şi timp suficient pentru imprevizibil, pentru faptele de viaţă, pentru identificarea, analiza şi interpretarea informaţiei acumulate în afara şcolii;

– Ambiţiile unor profesori de a atrage către propria disciplină o parte cât mai mare din atenţia şi timpul de studiu individual al elevilor;

– Predispunerea către rutină şi monotonie.

2. Educaţia nonformală

• Educaţia nonformală se referă la totalitatea activităţilor educative desfăşurate în afara programului instituţionalizat, activităţi care au un caracter opţional sau facultativ; în acelaşi sens se foloseşte expresia de educaţie extraşcolară.

• În pedagogie, termenul nonformal desemnează o realitate educativă mai puţin formalizată sau neformalizată, însă întotdeauna cu efecte formative (educative); neformal nu înseamnă neformativ sau needucativ.

• Trăsăturile (caracteristicile) principale ale educaţiei nonformale sunt:

– Varietatea conţinuturilor

– Flexibilitate în abordarea acestor conţinuturi (diferenţierea conţinuturilor şi a tehnicilor de lucru);

– Caracter opţional sau facultativ;

– Implicarea mai profundă a elevului (sau a persoanei educate în organizarea şi desfăşurarea actului educaţional);

– Răspunde intereselor variate şi motivaţiei intrinseci a elevilor.

• Educaţia nonformală vine în întâmpinarea nevoilor de educaţie a diverselor categorii de oameni: tineri, persoane supradotate, persoane cu deficienţe de învăţare, persoane cu nevoi speciale, şomeri, specialişti etc.

• Obiective ale educaţiei nonformale:

– Desăvârşirea profesională sau iniţierea într-o nouă profesie;

– Educaţia pentru sănătate, timpul liber etc.

3. Educaţia informală

• Educaţia informală se referă la totalitatea ideilor, deprinderilor, obişnuinţelor pe care elevii le dobândesc în chip spontan, în afara mediului educaţional instituţionalizat; este expresia experienţei de viaţă a elevului.

• Educaţia informală include totalitatea informaţiilor neintenţionate, difuze, eterogene, voluminoase (sub aspect catitativ) cu care este confruntat individul în viaţa de zi cu zi şi care nu sunt selectate, organizate, prelucrate din punct de vedere pedagogic.

• Se realizează prin familie, cercul de prieteni, mass-media etc.