Hazarde

1. Etapele analizei de risc si evaluarii riscului de mediu

Analiza riscului de mediu presupune o abordare mai largă, ea include orice descriere cantitativă sau calitativă a unui hazard de mediu abordat ştiinţific, potenţialele efecte adverse, riscul implicat de aceste efecte şi incertitudini legate de fiecare aspect în parte.

În general, analizele de risc se bazează pe evaluările cercetătorilor asupra rezultatelor prin care se prezice tipul şi extinderea efectelor asupra populaţiei expuse; practic, se emit judecăţi privind numărul şi caracteristicile persoanelor expuse hazardelor la diferite niveluri. Ultimul pas în analiza riscului este caracterizarea riscului; ea însumează judecăţile ştiinţifice privind existenţa şi magnitudinea de ansamblu a efectelor adverse, corespunzătoare gradului de expunere la hazard

Există patru etape în analiza riscului:

1. identificarea hazardului, adică determinarea cauzelor cu efect particular sau specific asupra sănătăţii;

2. evaluarea expunere – efect; această etapă determină relaţia dintre magnitudinea expunerii şi probabilitatea apariţiei unui efect asupra sănătăţii; ea are mai mult un caracter teoretic, bazându-se pe studii toxicologice finalizate cu emiterea de legităţi privind efectele expunerii la un hazrd particular;

3. evaluarea expunerii, adică determinarea gradului de extindere a expunerii populaţiei la hazard, înainte sau după introducerea de reglementări; ea particularizează legităţile anterioare la un anumit caz dat, un hazard particular de o anumită intensitate, cu o anumită durată de expunere a unui anumit segment de populaţie;

4. caracterizarea riscului, în care se descrie natura şi magnitudinea riscului, incluzând şi doza de incertitudine, stabilită pe baza primelor 3 etape.

2 Metodologia generala pt evaluarea calitativa a riscului de mediu conform legislatiei in vigoare

Evaluarea calitativă a riscului va lua în considerare următorii factori:

1. Pericolsursă- se referă la poluanţii specifici care sunt identificaţi sau presupuşi a exista pe un amplasament, nivelul lor de toxicitate şi efectele particulare ale acestora;

2. Calea de acţionare – reprezintă calea pe care substanţele toxice ajung la punctul la care au efecte dăunătoare, fie prin ingerare directă sau contact direct cu pielea, sau prin migrarea prin sol, aer sau apă.

3. Ţintareceptor – reprezintă obiectivele asupra cărora acţionează efectele dăunatoare ale anumitor substanţe toxice pe un amplasament; ele pot include fiinţe umane, animale, plante, resurse de apa şi clădiri (sau fundaţiile si folosinţele acestora).

Identificarea factorilor critici care influenţează relaţia sursa-cale-receptor presupune caracterizarea detaliată a fiecărui agent poluant, a căilor sale de acţiune asupra receptorilor şi a consecinţelor potenţiale sau reale.

Evaluarea cantitativă a riscului adaugă etapelor deja amintite şi:

1. estimarea mărimii consecinţelor;

2. estimarea probabilităţii consecinţelor.

O parte dintre informaţiile necesare pentru a răspunde la aceste întrebări se identifică în bilanţul de mediu de nivel I şi nivel II.

Calculareacuantificarea riscului se poate baza pe un sistem simplu de clasificare, unde probabilitatea si gravitatea unui eveniment sunt clasificate descrescător, atribuindu-li-se un punctaj aleatoriu. Un model simplificat prezintă ca exemplu:

Clasificarea probabilităţii Clasificarea gravităţii

3=mare 3=majoră

2=medie 2=medie

1=mică 1=uşoară

Riscul se calculează apoi prin înmulţirea factorului de probabilitate cu cel de gravitate, iar cifra obţinută va fi folosită pentru comparare între diferite tipuri de riscuri. Cu cât cifra obţinută este mai mare, cu atât va fi mai mare prioritatea care va trebui acordată în controlarea riscului.

Ca rezultat al evaluării riscului, se realizează o ierarhizare a riscurilor şi se scot în evidenţă riscurile inacceptabile. Acestea implică luarea unor măsuri de remediere pentru reducerea lor la un nivel acceptabil sau chiar pentru evitarea lor. Acestea ţin de etapa finală, de managementul riscului (Ord. 184/1997).

3. Schema-cadru de evaluare a riscului în cazul unor potenţiale hazarde/Dezastre naturale şi/sau tehnologice

1. Identificarea şi conturarea pe hartă a hazardelor/dezastrelor naturale potenţiale ale unei zone:

- se enumeră hazardele naturale deja cunoscute sau potenţiale desfăşurate în zona respectivă; în continuare, se apelează la persoane calificate, capabile să evalueze riscul implicat de fiecare hazard în parte; se creează grupuri de lucru pe probleme specifice, aceste grupuri fiind coordonate de persoanele din administraţie, responsabile cu managementul riscului;

- se analizează apoi fiecare tip de hazard potenţial, delimitându-se aria cunoscută din trecut ca fiind afectată; se inventariază frecvenţa şi magnitudinea evenimentelor trecute, grupate apoi în 5 categorii; fiecărui hazard i se atribuie un scor de frecvenţă, cu valori de la 1 (frecvenţă redusă) la 5 (frecvenţă ridicată); în mod similar se grupează magnitudinile în 5 categorii, atribuindu-li-se un scor de magnitudine notat tot cu valori de la 1 la 5, cu aceleaşi semnificaţii;

- notând cu F scorul frecvenţei şi cu M scorul magnitudinii, se poate defini greutatea unui hazard notată cu G(W). Astfel G(W)=FxM;

- se analizează apoi hărţile individuale cu ariile delimitate pentru fiecare hazard în parte şi se notează pe ariile respective valoarea obţinută pentru greutatea hazardului individual;

- după ce au fost notate toate hărţile individuale, ele se suprapun şi ceea ce rezultă este harta multihazard a zonei respective.

Într-o primă etapă, se realizează astfel harta multihazard pentru hazardele naturale.

Amplasând pe aceeaşi hartă ariile afectate de fiecare hazard în parte, se va delimita zona cea mai vulnerabilă din acest punct de vedere, cea mai afectată prin suprapunerea efectelor mai multor hazarde naturale.

Pentru realizarea hărţii multihazard pentru hazardele tehnologice, este necesară o muncă mai laborioasă, dată fiind diversitatea potenţialelor hazarde tehnologice. Sunt implicaţi specialişti din multe domenii legate de activităţile desfăşurate în zona analizată. Ei participă la toate etapele, de la identificarea hazardelor tehnologice până la conturarea arealelor cu diferite vulnerabilităţi.

2. Identificarea hazardelor tehnologice implică:

- analiză atentă şi responsabilă a surselor punctuale de emisii de poluanţi în aer, surse punctuale cu evacuări de poluanţi în ape, zone cu produse toxice, cu terenuri contaminate, drumuri sau reţele de transport (inclusiv aeroporturi şi gări); scopul acestei analize este identificarea tuturor potenţialelor surse de poluare prin desfăşurarea de activităţi antropice diverse;

- localizarea lor pe hartă;

- delimitarea unor zone tampon de 1 km în jurul surselor majore de poluare, în care se resimt efectele activităţii lor poluatoare, cu condiţia ca hazardul să nu fie atât de periculos încât să domine asupra tuturor hazardelor tehnologice inventariate şi să implice conturarea unei alte arii tampon în jurul ei; urmează evaluarea din punctul de vedere al greutăţii, fiecare zonă tampon delimitată căpătând greutatea cu valoarea 1;

- suprapunerea hărţilor zonelor afectate cu greutăţile aferente va permite conturarea arealului cel mai vulnerabil din punctul de vedere al hazardelor tehnologice, areal a cărui greutate va însuma greutăţile ariilor suprapuse.