Etruscii

REFERINTE BIBLIOGRAFICE

Claudius ( 41 – 54 d.C.) împarat roman, autor al operelor literare cu caracter istoric: ,,Carhedoniaca” (Istoria Cartaginii) şi ,,Tyrhenica” (Istoria Etruscilor), utilizează bogatele mărturii istorice ale epocii.

Scrierile sale dispar in incendiul Bibliotecii din Alexandria, anumite informaţii se preiau in tratatele unor istorici contemporani;

Gaius Clinius Maecenas sfetnic de seamă al lui Augustus, devotat susţinator al artelor şi al artistilor, este de origine etruscă, descendent de stripe regală;

Diodor ( sec.I - i.d.C.) istoric grec, descrie etruscii ca un popor care:

- s-a remarcat prin bărbăţie, au pus stăpânire pe un teritoriu întins şi au întemeiat multe cetăţi celebre... Au excelat ca o puternică forţă maritimă şi multă vreme au dominat apele mării, astfel că, datorită lor mare ace se învecinează cu Italia a primit denumirea de Marea Tyrheniană (Marea Etruscă)…

La perfecţionarea armatei pedestre ei au contribuit printre altele şi prin utilizarea goarnei, un instrument foarte folositor în război şi care se numeşte ,, goarna tyrenă”.

Comandanţilor supreme ai armatei l I se consfinţea şi li se consolida autoritatea şi rangul prin aceea că li se atribuiau lictori,jilţuri de fildeş şi toge cu dungă purpurie.

Casele erau prevăzute cu peristiluri ingenioase, menite să atenueze zgomotul produs de numeroşii servitori aflaţi în slujba lor…. Cele mai multe din aceste obiceiuri au fost preluate de romani care le-au introdus în cetăţile lor şi le-au perfecţionat…S-au dedicat în primul rând ştiinţelor naturii şi învăţăturii privind zeităţile, cei mai mulţi dintre ei s-au ocupat cu ştiinţa interpretării fulgerelor… Întrucât locuiesc şi lucrează un pământ ce dă de toate, ei se bucură de o bogăţie de roade menite nu numai unei hrane îndestulătoare, ci şi de desfătări îmbelşugate, cu huzurul şi destrăbălarea cuvenită… Puterea, care din timpuri străvechi le-a atras invidia celor din jur, au pierdut-o cu desăvârşire…”

Titus Livius: strălucit istoric roman de la începutul erei noastre, în tratatul:

,, De la fondarea Romei ” afirmă:

- Până la naşterea Imperiului Roman puterea etruscilor s-a întins departe pe mare şi pe uscat. În măsura în care au stăpânit Marea de Jos ( Tyhreniană) şi Marea de Sus (Adriatica), stau mărturie chiar denumirile lor: una a fost botezată de triburile italice ,, Marea Etruscă” după numele generic dat acestei seminţii, iar cealaltă ,,Hadriatica” după aşezarea etruscă Hadria. Au populat uscatul şi au construit douăsprezece cetăţi, mai întâi de partea noastră a Apeninilor, de-a lungul Mării de Jos, apoi dincolo de Apenini, înfiinţând acolo tot atâtea colonii câte erau şi oraşele lor de baştină; acestea cuprindeau toată întinderea de dincolo de Pad până în Alpi, cu excepţia Capului pe care în prejma golfului îl populează veneţienii…”

Strabo: geograf contemporan cu Titus Livius:

- atâta timp cât etruscii s-au aflat uniţi sub un singur conducător – au fost foarte puternici, dar cu trecerea vremii, se vede că organizarea lor s-a destrămat, s-au supus presiunii exercitate de populaţia învecinată, căci altfel ei n-ar fi renunţat la pământurile fertile şi s-ar fi năpustit după pradă pe mare, unii într-o parte, alţii în cealaltă parte a apelor; se ştie doar că de câte ori s-au unit au fost în stare nu numai să-i respingă pe agresori ci să-i şi atace, ba să întreprindă chiar şi expediţii îndepărtate…”

Dionisie din Halicarnas:

- se aduceau (regelui etrusc Tarquinius – la Roma) douăsprezece securi, câte una din fiecare cetate …Era un obicei etrusc ca în faţa fiecăruia dintre regii cetăţilor să păşească un lictor, care în afara mănunchiului de nuiele mai poartă în mână şi o secure; şi ori de câte ori cele douăsprezece cetăţi porneau într-o expediţie comună, depuneau cele douăsprezece securi în mâna unui dintre regi care în felul acesta era investit cu puteri nelimitate în comanda oştilor…De aici originea istorică a simbolului puterii la funcţionarii romani care atesta dreptul lor de a aplica vinovaţilor nu numai pedeapsa corporală ci şi pedeapsa decapitării…”