Managementul Resurselor Organizaționale

Resursele organizaţionale

În demersul nostru de căutare, documentare şi consultare a materialelor pe care le-am considerat relevante pentru tema propusă, am întâlnit diverse interpretări şi definiţii ale conceptelor pe care urmează să le prezentăm şi am încercat, atât cât a fost posibil, să înţelegem cât mai bine noţiunile propuse, pornind de la premisa că “orice lucru trebuie sa fie cât mai simplu cu putinţă pentru a-l putea înţelege şi pentru a ne putea face înţeleşi”(A.Einstein). Astfel, sperăm să ne fi apropiat cât mai mult de ceea ce înseamnă „arta” de a munci în echipă.

Termenul management provine din latină, manum agere însemnând „a conduce cu mâna“, şi a fost definit de către Mary Follet prin expresia "arta de a înfăptui ceva împreună cu alţi oameni".

Managementul, ca ştiinţă, s-a cristalizat relativ recent, prin eforturile depuse de un mare număr de specialişti din întreaga lume, care şi-au propus să răspundă unor cerinţe care nu mai suportau amânare.

Termenul organizaţie provine din greacă, unde are sensul de instrument, unealtă. Organizaţiile sunt studiate de ştiinţe sociale precum ştiinţele politice, sociologia, economia, psihologia, sub aspectele relevante pentru fiecare dintre acestea.

Sub aspect filosofic însă, se face distincţia între instituţii şi organizaţii. Instituţiile sunt sisteme de reguli care modelează interacţiunile umane. Ele pot fi formale sau informale.Organizaţiile, în schimb, au un caracter mai „palpabil”, ele desemnează un grup de oameni care lucrează împreună pentru atingerea unui ţel. În acest sens, un exemplu relevant este acela al unui meci: organizarea meciului presupune stabilirea locului, a datei, a participanţilor, pe când instituţiile reprezintă regulile jocului propriu-zis.

Caracteristic managementului resurselor organizaţionale este situarea, în centrul investigaţiilor sale, a omului în toată complexitatea sa, ca subiect şi ca obiect al managementului, prin prisma obiectivelor ce-i revin, în strânsă interdependenţă cu obiectivele, resursele şi mijloacele sistemelor în care este integrat.

In cadrul proceselor de management se delimitează mai multe componente principale cărora le corespund funcţiile sau atributele conducerii: previziunea(ce trebuie şi ce poate fi realizat în cadrul organizaţiei), organizarea(cine şi cum contribuie la realizarea obiectivelor), coordonarea, antrenarea sau control-evaluarea. Acestea alcătuiesc conţinutul procesului tipic de management, care se exercită în toate organizaţiile, deci inclusiv în firme, indiferent de caracteristicile lor.

„Materiile prime” sau resursele pe care se fundamentează funcţiile manageriale sunt informaţia şi oamenii. Ponderea deosebită a factorului uman în management este subliniată de numeroşi specialişti; Harold Parnes, de exemplu, îl abordează în dubla ipostază de resursă a managementului şi de aspect uman. Informaţiile servesc la elaborarea deciziilor, principalul instrument managerial prin care se manifestă în modul cel mai pregnant caracteristicile proceselor de management. De calitatea deciziilor depinde eficacitatea managementului organizaţiilor, indiferent de dimensiune sau ramură a economiei.

Una dintre principalele funcţii ale managementului este funcţia de organizare, care răspunde la întrebările cine? şi cum? contribuie la realizarea obiectivelor organizaţiei? Răspunsul îl constituie combinarea nemijlocită a resurselor umane şi, în mod indirect, a resurselor materiale, informaţionale şi financiare, la nivelul locurilor de muncă, compartimentelor şi organizaţiei în ansamblul său. In altă ordine de idei, resursele unei companii sau firme sunt cele umane, materiale, financiare. Există, pe de altă parte, şi neofactori care influenţează procesul de producţie. O deosebită importanţă se acordă timpului şi organizării, planificării acestuia.

Resursele umane reprezintă o resursă specială, de activitatea cărora depind toate celelalte elemente implicate in procesul producţiei, cercetării, chiar şi tehnologic. Succesul companiei ţine de capacitatea atragerii celor mai performanţi angajaţi în domeniul în care aceasta îşi desfăşoară activitatea. Managementul resurselor umane reprezintă managementul diferitelor activităţi, proiectate pentru a creşte eficienţa forţei de muncă a unei organizaţii, în vederea îndeplinirii obiectivelor acesteia. Într-un număr tot mai mare de organizaţii, managerii resurselor umane participă direct la formularea şi implementarea strategiilor, iar acest lucru demonstrează tendinţa conform căreia resursele umane devin un element strategic pentru succesul organizaţiei. Departamentul de resurse umane din cadrul unei companii are un rol crucial in manifestarea unui comportament responsabil din punct de vedere social intr-o firmă. Conceptul de resurse umane nu este nou. Peter Drucker, in lucrarea sa „The Practice of Management", atribuia managementului trei functii: obtinerea performantei economice, conducerea managerilor si managementul operatorilor si al muncii. „Omul e singura resursă aflată la dispoziţia omului care poate fi dezvoltata", afirma el, iar „oamenii trebuie considerati ca resurse... Managerii si muncitorii reprezintă impreună resursele umane ale unei organizaţii". Individul, prin structura sa, prin sentimente, mentalitate, cultura, motivatie, dorinţe şi, in special, prin constiinta de sine reprezinta marea necunoscută a unui sistem, ce poate impiedica sau, dimpotrivă, potenta o actiune, un proces, o activitate. Prin natura sa de fiinta sociala, omul este invatat sa traiasca si sa actioneze in colectivitate, facănd parte din anumite grupuri de care se simte mai mult sau mai putin atasat, grupuri care, la răndul lor, interactioneaza cu alte grupuri, depinzând de unele si exercitând influenţe asupra altora. Prin urmare, iniţierea si desfăşurarea cu succes a activităţilor diferitelor organizaţii depind intr-o măsură covărşitoare de gradul in care este inţeles, motivat si coordonat factorul uman.

Resursele materiale

Importanţa resurselor materiale ale unei firme sau organizaţii este dependentă de diferiţi factori. Printre aceşti factori sunt: tipul afacerii, scopul urmărit, circumstanţele economice şi modul în care funcţionează firma. În unele cazuri, cumpărarea poate funcţiona într-o manieră superficială fără să pună în pericol profitul firmei. Aceste situaţii sunt totusi excepţii. Excepţii similare pot fi facute în marketing, finanţe şi alte funcţii ale afacerilor. Eficienţa unei firme este în strânsă corespondenţă cu disponibilitatea părţilor componente şi a materialelor necesare obţinerii produsului finit, în cantitatea potrivită, calitatea potrivită şi cu mărimea preţului acestora. Eşecul în una dintre aceste dimensiuni sporeşte costul si descreşte preţul, putând chiar dezvolta o criză economică.

Resursele financiare

Pentru a face bani este nevoie de bani. Pentru derularea unei afaceri sunt necesare

resurse financiare şi o bună administrare a acestora, astfel încât afacerea să-şi atingă potenţialul deplin. Cantitatea de bani necesară nu se rezumă doar la sumele de care este nevoie pentru închirierea sau cumpararea spaţiului destinat desfăşurării activităţii, pentru achiziţionarea de echipamente şi cumpărarea stocului iniţial. Există multe alte costuri care cer cantităţi considerabile de bani, cerinţele de capital variind în funcţie de natura activităţii, mărimea firmei şi amplasamente. Resursele financiare sunt o componentă a patrimoniului din cadrul unei firme, iar o bună gestionare a acestora este necesară în diferite etape ale activităţii sale.

Neofactorii de producţie

Subsistemul financiar are ca principal obiectiv asigurarea si gestionarea resurselor financiare necesare firmei în diferite etape ale activitatii sale. Subsistemul financiar cupleaza firma la piata financiara, sursa principala de finantare a firmelor. Tot acest subsistem este cel care onoreaza obligatiile firmei catre actionari si stat, constând în plata dividendelor, respectiv plata impozitelor si a taxelor percepute. Având în vedere nevoile de finantare ale firmei, compuse din finantarea pentru dezvoltare (cumpararea de capital fizic) si din finantarea necesara pla tii inputurilor, se formuleaza cererea de credite în functie de conditiile de pe piata financiara, în special de marimea ratei dobânzii la creditele acordate de bancile comerciale. Fluxul de intrare de pe piata financiara îl constituie creditele (împrumuturile) acordate. Acestea, împreuna cu fondurile proprii disponibile ale firmei, sunt dirijate catre subsistemul preturi – costuri – profitabilitate, constituind resursele financiare destinate dezvoltarii firmei, respectiv catre subsistemul asigurarii cu factori de productie, fiind folosite pentru platile factorilor de productie (materii prime, materiale, capital fizic, munca, etc.). Subsistemul financiar are interdependente strânse cu alte sisteme din mediul înconjurator al firmei: statul, actionarii, bancile etc.