Seminar 3 - relațiile întreprinderii cu mediul, în contextul noii economii

În prezent se discută tot mai mult despre noua economie sau economia digitală sau economia informaţională. Dar ce este noua economie? Care sunt caracteristicile noii economii?

În prezent se vorbeşte tot mai mult despre o nouă economiei. În perioada de după 1994, creşterea productivităţii în Statele Unite a înregistrat ritmuri mai mari chiar decât în perioadele din trecut de mare având economic, ceea ce a făcut ca mulţi specialişti să afirme că „noua economie” este egală în importanţă cu revoluţia industrială sau, chiar mai mult, similară cu cea ce-a doua revoluţie industrială a perioadei 1860-1900, perioadă remarcabilă din punctul de vedere al implicaţiilor asupra dezvoltării omenirii. În această perioadă productivitatea a înregistrat ritmuri semnificative, iar economia a intrat într-o zonă de inflaţie minimă.

Termenul de nouă economie (new economy) apare pentru prima dată în SUA în 1995. Tot atunci s-a încercat şi definirea noului termen. Deşi nu există o definiţie unanim acceptată de către economişti, există mai mulţi termeni utilizaţi pentru a denumi noul tip de economie: economia digitală sau computerizată, economia informaţională, economia electronică, economia globalizată, economia reţelelor sau a comunicaţiilor etc..

Noua economie este denumită şi economia informaţională sau a informaţiei datorită rolului acestui factor de producţie în crearea bogăţiei; factor de producţie mult mai important decât resursele materiale sau de capital.

Printre caracteristicile noii economii se numără:

- liberalizarea schimburilor internaţionale;

- globalizarea;

- creşterea importanţei timpului liber;

- dinamica mai rapidă a pieţelor financiar-bancare decât aceea a sectorului productiv;

- extinderea utilizării computerelor şi a mijloacelor şi tehnicilor de comunicare atât în activitatea firmelor cât şi în gospodăriile populaţiei etc..

Elemente fundamentale ale vechii şi noii economii

Tabelul nr. 1.

VECHEA ECONOMIE ECONOMIA ELECTRONICĂ

Caracteristicile generale ale economiei:

Pieţele Stabile Dinamice

Sfera competiţiei Naţională Globală

Forma de organizare Birocratică Antreprenorială

Mobilitatea afacerii şi potenţialul geografic Reduse Înalte

Competiţia între regiuni Scăzută Înaltă

Industria

Organizarea producţiei Producţie de masă Producţie flexibilă

Factorul cheie al producţiei Capital/muncă Inovaţie/cunoştinţe

Tehnologia conducătoare Mecanizare Digitalizare

Sursa avantajului competitiv Scăderea prin cost/economia de scară Inovaţie, calitate, reglare la piaţă

Importanţa cercetării/inovării Moderată Înaltă

Relaţia cu alte firme Stabilite direct Alianţe şi colaborare

Forţa de muncă

Scopul principal al politicii resurseor umane Ocupare deplină Salarii şi venituri mari

Calificare Calificare specifică Calificare largă, instruire multiplă

Educaţie necesară O calificare Învăţare continuă

Relaţiile de muncă/de conducere Adverse De colaborare

Natura ocupării Stabilă Risc şi oportunitate

Felul muncii Rutină Schimbătoare

Comportament organizaţional

Model de succes Despărţiţi şi concurenţi Conectare, cooperare şi concurenţă

Organizarea muncii Centralizare Descentralizare

Ierarhii Rigide Flexibile

Model de companii Companii-structuri Companiile-proiect şi reţele de întreprinderi

Viziunea/misiunea Succesul pe o piaţă naţională Succesul pe o piaţă globală sau fragmente ale ei

Schimbarea paradigmelor generează şi noi reguli pentru economia electronică:

- trecerea de la locuri la spaţii. În noua economie entităţile sunt oameni, obiecte, agenţi, noduri;

- conectare totală;

- creşterea puterii reţelelor, putere care este dată de oameni;

- membrii reţelei prosperă când reţeaua prosperă.

Economia electronică este o economie a afacerilor incluzând toate tipurile de afaceri construite în jurul Internetului în conexiune cu alte procese de mare amploare şi impact cum sunt inovarea, globalizarea şi dezvoltarea durabilă.

Firma de comerţ şi de turism îşi desfăşoară activitatea sub impactul condiţiilor concrete ale mediului său ambiant.

Mediul ambiant reprezintă un ansamblu de factori eterogeni de natură economică, socială, politică, tehnică, tehnologică, juridică, demografică, geografică etc., ce acţionează pe diferite planuri (local, regional, naţional, internaţional, mondial) asupra întreprinderii, influenţând relaţiile de piaţă. Aceasta înseamnă că mediul ambiant al firmei poate fi structurat în funcţie de nivelul la care se manifestă influenţa diferiţilor factori endogeni în:

- micromediu (furnizori, prestatori de servicii, furnizori de forţă de muncă, clienţi, concurenţi, organisme publice);

- mezomediu (totalitatea instituţiilor, care prin acţiunile şi deciziile lor influenţează acţiunile şi deciziile întreprinderii);

- macromediu (mediul geografic, demografic, economic, tehnologic, cultural, politic, juridic, natural, instituţional);

- mondomediu (Permite clarificarea participării întreprinderii la producţia mondială).