Clasificarea unităților de cazare

Structurile de primire turistice, indiferent de forma de proprietate şi organizare, se clasificã în funcţie de caracteristicile constructive, de calitatea dotãrilor şi a serviciilor prestate.

Structurile de primire turistice clasificate se considera a fi orice construcţii şi amenajãri destinate, prin proiectare şi execuţie, cazãrii sau servirii mesei pentru turişti, împreunã cu serviciile specifice aferente şi doar în acestea se asigură serviciile de cazare şi alimentaţie, cu scopul de a proteja turiştii.

Clasificarea structurilor de primire turistice se face de cãtre Ministerul Turismului care

elibereazã certificatul de clasificare.

În practica turistică

internaţională, se cunosc mai

multe criterii de clasificare a

obiectivelor de cazare:

1. După structura reţelei de cazare pot fi distinse forme de cazare de bază (hoteluri, moteluri, hanuri) şi forme complementare de cazare: campingul, satul de vacanţă, satul turistic, care se amenajează în zonele (staţiunile, localităţile) în care reţea de bază nu dispune de capacităţi suficiente, respectiv activitatea turistică are un caracter sezonier.

2. După categoria de confort a obiectivelor de cazare şi alimentaţie, unităţile de cazare şi cazare din domeniul turismului se clasifică după caracteristicile constructive, calitatea şi complexitatea dotărilor, instalaţiilor şi serviciilor pe care le oferă. Spaţiile de alimentaţie din incinta unităţilor cu activităţi hoteliere se clasifică odată cu acestea după criterii specifice, trebuind să existe o corelaţie între confortul acestor două activităţi.

3. În funcţie de regimul (perioada) de folosire a obiectivelor de cazare acestea pot avea o activitate permanentă sau sezonieră.

4. În funcţie de durata sejurului, ele pot fi:

a) de tranzit, caracterizate prin sejururi scurte (uneori numai pentru o înnoptare), ca aşa numitele hoteluri terminale din vecinătatea (sau chiar din incinta) aeroporturilor, gărilor din centrele urbane;

b) de sejur, care înregistrează sejururi medii relativ mai lungi, în funcţie ce durata aranjamentelor turistice perfectate sau de durata concediilor sau vacanţelor turiştilor (de exemplu,

obiectivele de cazare din staţiunile turistice, hotelurile de tratament balneo-medicale etc.);

c) mixte, a căror clientelă se formează atât din turiştii de sejur, cât şi din turiştii de tranzit.

5. În funcţie de amplasarea obiectivelor de cazare în diferitele localităţi se disting:

a) obiective în staţiuni de litoral;

b) obiective în staţiuni de munte;

c) obiective în staţiuni de balneoclimaterice;

d) obiective în centrele urbane (oraşe);

e) obiective în zonele rurale;

f) obiective pe marile artere de circulaţie.

6. În funcţie de capacitatea de primire a obiectivelor de cazare.

Din acest punct de vedere se disting: obiective mici, cu o capacitate de cazare până la 20-40 locuri, mijlocii – până la 200-400 de locuri şi mari, de tipul complexelor turistice, unde nu rareori

capacitatea depăşeşte 1000 locuri.