Turismul în Carpați și Deltă

- în antichitate locuitorii regiunilor montane din Europa făceau ascensiuni având ca scop vânătoarea, păşunatul animalelor şi alte activităţi prin care îşi asigurau existenţa;

- mai târziu muntele atrage în special cercetători şi aventurieri;

- în 1741 doi englezi se aventurează în Alpi, în căutarea gheţarilor din “Chamouni”;

- în 1786 doi turişti cuceresc vârful Mont Blanc – primii turişti montani;

- începând cu sec. XIX se dezvoltă turismul montan pedestru (drumeţiile montane);

- Primul pachet turistic pentru sporturi de iarnă a fost comercializat în anul 1902 la Adelboden (Elveţia), urmat apoi de Wengen (Elveţia), de către tour-operatorul englez Sir Henry Simpson Lunn (Henri Lunn Travel). Acesta a creat astfel un trend pentru turiştii englezi, care au început să combine pelerinajele religioase şi tratamentele balneare cu practicarea sporturilor de iarnă.

- În anul 1908 acesta înfinţează compania “Alpine Sports Limited” în scopul de a dezvolta staţiunile pentru sporturi de iarnă, prin includerea acestora în tururile organizate.

- În anul 1932, Erna Low începe să organizeze vacanţe de schi în Austria, devenind în următorii ani primul tour-operator pe segmentul pachetelor de schi şi prima agenţie specializată pe vacanţe tematice.

Începând cu secolul XX turismul montan se dezvoltă din ce în ce mai mult în ţările din zona Munţilor Alpi (Franţa, Elveţia, Austria, Italia, Germania şi Slovenia). Ulterior această acest tip de turism se extinde şi în Spania (Pirinei, Sierra Nevada) şi în fosta Cehoslovacie (Munţii Tatra). Diversificarea ofertei turistice montane a determinat şi o creştere a cereriii turistice, realizată pe două căi: extinderea în jurul siturilor iniţiale şi amenajarea unui număr tot mai ridicat de noi staţiuni montane, după modelele existente.

Primele amenajări montane s-au realizat în Munţii Alpi, Franţa şi Elveţia numărându-se printre primele ţări promotoare ale acestui tip de turism. Modelul elveţian, creat la sfârşitul secolului XVIII, a incitat la descoperirea şi valorificarea turistică a multor masive care ofereau peisaje similare, şi care au devenit unele dintre cele mai frecventate: Alpii Dolomiţi, Pirineii Centrali, Tatra, munţii Bavariei, Stâncoşi, Sierra Nevada etc. Preluări ale modelelor francez şi elveţian se regăsesc şi în Japonia, Slovenia, Finlanda, Bulgaria, România etc.

Oferta pentru practicarea sporturilor de iarnă a cunoscut o dezvoltare deosebită mai ales în secolul XX, fiind puternic influenţată şi de organizarea Jocurilor Olimpice de iarnă, în anul 1924 la Chamonix. Această competiţie s-a desfăşurat sub numele de “Săptămâna Internaţională a Sporturilor de Iarnă” ("International Winter Sports Week."), în perioada 25 ianuarie - 05 februarie.

Alpii se regasesc pe teritoriul Frantei, Italiei , Elvetiei, Austriei, Lichtenstein, Germania si Slovenia. Suprafata 190000 kmp. Altitudinea maxima a Alpilor este de 4810 m in Mont Blanc. Sunt 82 vf care depasesc 4000 m (Elvetia 48, Italia 38, Franta 24).

Accesibilitatea în regiunile înalte ale Alpilor este favorizată de prezenţa unui număr ridicat de văi transversale şi longitudinale, precum şi de pasuri care asigură legătura dintre masivele muntoase. De asemenea, au fost săpate o mulţime de tuneluri (rutiere şi feroviare) care facilitează şi ele accesul turiştilor, cum ar fi: tunelul Mont Blanc (Chamonix – Courmayer, 11,6 km lungime), Frejus (Lyon – Torino, 13,7 km), Simplon (Berna – Milano, 20 km), St. Gotthard (Zurich – Milano, 17 km), Brenner (Innsbruck – Bolzano, 56 km – în lucru) etc.

Printre cele mai importante staţiuni se află: Franţa: Chamonix, Courchevel, Briancon, La Mont-Dore, Megeve, Meribel, Saint Gervais, Val d`Isere, Val Thorens; Italia: Cortina d`Ampezzo, Courmayeur, Merano, Sestriere, Valgardena, Maddona di Campiglio, Valle d`Aosta etc.; Elveţia: St. Moritz, Zermatt, Grindewald, Davos, Crans-Montana, Gstaad, Interlaken, Verbier etc.; Austria: Kitzbuhel, Badgastein, Innsbruck, Alpbach, Fugen etc.; Germania: Garmisch-Partenkirchen, Oberstdorf, Mittenwald etc.;

Carpatii – pe teritoriul Austriei, Slovaciei, Poloniei, Cehia, Ungaria, Ucraina, Romania si Serbia. Suprafata 209000 kmp. Altitudinea maxima a Carpatilor este de 2665 m in vf Gerlachovský din Slovacia, urmat de Moldoveanu 2544 m, Negoiu 2535 m.

Ca staţiuni montane avem: România: Poiana Braşov, Predeal, Sinaia, Buşteni, Azuga, Păltiniş, Borşa, Stâna de Vale, Vatra Dornei, Durău, Semenic etc.; Cehia: Janske Lazne, Mala Upa, Jested etc.; Slovacia: Jasna, Strbske Pleso, Tatranska Lomnica, Stary Smokovec etc.; Polonia: Zakopane;

Carpatii romanesti se impart in: Carpatii Orientali – de la granita cu Ucraina la Val.Prahovei; Carpatii Meridionali – de la Val.Prahovei la Cul.Timis Cerna; Carpatii Occidentali – de la granita de sud la Val.Somesului si Barcaului.

Carpatii Orientali

- altitudinile au valori mijlocii; înălțimile maxime depășesc 2000 m (în Munții Rodnei și Munții Călimani) sau se apropie de această altitudine (în Ciucaș, Munții Maramureșului și Ceahlău);

- au culmi paralele, orientate pe direcția NV-SE (în nord și centru) sau „curbate” (în sud)

- au forme variate de relief, cum ar fi: relief vulcanic (cu cratere, conuri și platouri), îndeosebi în munții Călimani, Gurghiului și Harghitei, relief glaciar (în Munții Rodnei), un relief specific datorat rocilor (îndeosebi în masivele Ceahlău și Ciucaș)

relief carstic cu peșteri și chei în Carpații de Curbură;

- sunt formați din trei fâșii paralele care reflectă alcătuirea geologică a substratului:

a) în vest există un aliniament de munți vulcanici

b) în centru, munți alcătuiți din roci dure(predominant șisturi cristaline)

c) în est și sud, munți alcătuiți din roci sedimentare cutate (denumite „flis” = formațiune geologică specifică, alcătuită din strate sedimentare cutate) sunt fragmentați de depresiuni numeroase (unele foarte întinse, cum ar fi depresiunile Brașovului și Maramureșului), văi și trecători .