Turismul în Carpați și Deltă

Seminar
8/10 (1 vot)
Domeniu: Turism
Conține 2 fișiere: docx
Pagini : 14 în total
Cuvinte : 4912
Mărime: 39.65KB (arhivat)
Publicat de: Simion Grigore
Puncte necesare: 0

Extras din seminar

- în antichitate locuitorii regiunilor montane din Europa făceau ascensiuni având ca scop vânătoarea, păşunatul animalelor şi alte activităţi prin care îşi asigurau existenţa;

- mai târziu muntele atrage în special cercetători şi aventurieri;

- în 1741 doi englezi se aventurează în Alpi, în căutarea gheţarilor din “Chamouni”;

- în 1786 doi turişti cuceresc vârful Mont Blanc – primii turişti montani;

- începând cu sec. XIX se dezvoltă turismul montan pedestru (drumeţiile montane);

- Primul pachet turistic pentru sporturi de iarnă a fost comercializat în anul 1902 la Adelboden (Elveţia), urmat apoi de Wengen (Elveţia), de către tour-operatorul englez Sir Henry Simpson Lunn (Henri Lunn Travel). Acesta a creat astfel un trend pentru turiştii englezi, care au început să combine pelerinajele religioase şi tratamentele balneare cu practicarea sporturilor de iarnă.

- În anul 1908 acesta înfinţează compania “Alpine Sports Limited” în scopul de a dezvolta staţiunile pentru sporturi de iarnă, prin includerea acestora în tururile organizate.

- În anul 1932, Erna Low începe să organizeze vacanţe de schi în Austria, devenind în următorii ani primul tour-operator pe segmentul pachetelor de schi şi prima agenţie specializată pe vacanţe tematice.

Începând cu secolul XX turismul montan se dezvoltă din ce în ce mai mult în ţările din zona Munţilor Alpi (Franţa, Elveţia, Austria, Italia, Germania şi Slovenia). Ulterior această acest tip de turism se extinde şi în Spania (Pirinei, Sierra Nevada) şi în fosta Cehoslovacie (Munţii Tatra). Diversificarea ofertei turistice montane a determinat şi o creştere a cereriii turistice, realizată pe două căi: extinderea în jurul siturilor iniţiale şi amenajarea unui număr tot mai ridicat de noi staţiuni montane, după modelele existente.

Primele amenajări montane s-au realizat în Munţii Alpi, Franţa şi Elveţia numărându-se printre primele ţări promotoare ale acestui tip de turism. Modelul elveţian, creat la sfârşitul secolului XVIII, a incitat la descoperirea şi valorificarea turistică a multor masive care ofereau peisaje similare, şi care au devenit unele dintre cele mai frecventate: Alpii Dolomiţi, Pirineii Centrali, Tatra, munţii Bavariei, Stâncoşi, Sierra Nevada etc. Preluări ale modelelor francez şi elveţian se regăsesc şi în Japonia, Slovenia, Finlanda, Bulgaria, România etc.

Oferta pentru practicarea sporturilor de iarnă a cunoscut o dezvoltare deosebită mai ales în secolul XX, fiind puternic influenţată şi de organizarea Jocurilor Olimpice de iarnă, în anul 1924 la Chamonix. Această competiţie s-a desfăşurat sub numele de “Săptămâna Internaţională a Sporturilor de Iarnă” ("International Winter Sports Week."), în perioada 25 ianuarie - 05 februarie.

Alpii se regasesc pe teritoriul Frantei, Italiei , Elvetiei, Austriei, Lichtenstein, Germania si Slovenia. Suprafata 190000 kmp. Altitudinea maxima a Alpilor este de 4810 m in Mont Blanc. Sunt 82 vf care depasesc 4000 m (Elvetia 48, Italia 38, Franta 24).

Accesibilitatea în regiunile înalte ale Alpilor este favorizată de prezenţa unui număr ridicat de văi transversale şi longitudinale, precum şi de pasuri care asigură legătura dintre masivele muntoase. De asemenea, au fost săpate o mulţime de tuneluri (rutiere şi feroviare) care facilitează şi ele accesul turiştilor, cum ar fi: tunelul Mont Blanc (Chamonix – Courmayer, 11,6 km lungime), Frejus (Lyon – Torino, 13,7 km), Simplon (Berna – Milano, 20 km), St. Gotthard (Zurich – Milano, 17 km), Brenner (Innsbruck – Bolzano, 56 km – în lucru) etc.

Printre cele mai importante staţiuni se află: Franţa: Chamonix, Courchevel, Briancon, La Mont-Dore, Megeve, Meribel, Saint Gervais, Val d`Isere, Val Thorens; Italia: Cortina d`Ampezzo, Courmayeur, Merano, Sestriere, Valgardena, Maddona di Campiglio, Valle d`Aosta etc.; Elveţia: St. Moritz, Zermatt, Grindewald, Davos, Crans-Montana, Gstaad, Interlaken, Verbier etc.; Austria: Kitzbuhel, Badgastein, Innsbruck, Alpbach, Fugen etc.; Germania: Garmisch-Partenkirchen, Oberstdorf, Mittenwald etc.;

Carpatii – pe teritoriul Austriei, Slovaciei, Poloniei, Cehia, Ungaria, Ucraina, Romania si Serbia. Suprafata 209000 kmp. Altitudinea maxima a Carpatilor este de 2665 m in vf Gerlachovský din Slovacia, urmat de Moldoveanu 2544 m, Negoiu 2535 m.

Ca staţiuni montane avem: România: Poiana Braşov, Predeal, Sinaia, Buşteni, Azuga, Păltiniş, Borşa, Stâna de Vale, Vatra Dornei, Durău, Semenic etc.; Cehia: Janske Lazne, Mala Upa, Jested etc.; Slovacia: Jasna, Strbske Pleso, Tatranska Lomnica, Stary Smokovec etc.; Polonia: Zakopane;

Carpatii romanesti se impart in: Carpatii Orientali – de la granita cu Ucraina la Val.Prahovei; Carpatii Meridionali – de la Val.Prahovei la Cul.Timis Cerna; Carpatii Occidentali – de la granita de sud la Val.Somesului si Barcaului.

Carpatii Orientali

- altitudinile au valori mijlocii; înălțimile maxime depășesc 2000 m (în Munții Rodnei și Munții Călimani) sau se apropie de această altitudine (în Ciucaș, Munții Maramureșului și Ceahlău);

- au culmi paralele, orientate pe direcția NV-SE (în nord și centru) sau „curbate” (în sud)

- au forme variate de relief, cum ar fi: relief vulcanic (cu cratere, conuri și platouri), îndeosebi în munții Călimani, Gurghiului și Harghitei, relief glaciar (în Munții Rodnei), un relief specific datorat rocilor (îndeosebi în masivele Ceahlău și Ciucaș)

relief carstic cu peșteri și chei în Carpații de Curbură;

- sunt formați din trei fâșii paralele care reflectă alcătuirea geologică a substratului:

a) în vest există un aliniament de munți vulcanici

b) în centru, munți alcătuiți din roci dure(predominant șisturi cristaline)

c) în est și sud, munți alcătuiți din roci sedimentare cutate (denumite „flis” = formațiune geologică specifică, alcătuită din strate sedimentare cutate) sunt fragmentați de depresiuni numeroase (unele foarte întinse, cum ar fi depresiunile Brașovului și Maramureșului), văi și trecători .

Preview document

Turismul în Carpați și Deltă - Pagina 1
Turismul în Carpați și Deltă - Pagina 2
Turismul în Carpați și Deltă - Pagina 3
Turismul în Carpați și Deltă - Pagina 4
Turismul în Carpați și Deltă - Pagina 5
Turismul în Carpați și Deltă - Pagina 6
Turismul în Carpați și Deltă - Pagina 7
Turismul în Carpați și Deltă - Pagina 8
Turismul în Carpați și Deltă - Pagina 9
Turismul în Carpați și Deltă - Pagina 10
Turismul în Carpați și Deltă - Pagina 11
Turismul în Carpați și Deltă - Pagina 12
Turismul în Carpați și Deltă - Pagina 13
Turismul în Carpați și Deltă - Pagina 14

Conținut arhivă zip

  • Turismul in Carpati si Delta
    • carpati.docx
    • manastiri.docx

Alții au mai descărcat și

Turismul rural în comuna Bran

Turismul rural, ecologic si cultural în comuna Bran Pe baza experienteiternationale si a practicilor întâlnite în ultimii ani, în România sunt...

Serviciile în Turism

Turismul reprezinta astazi, prin continutul si rolul sau, un domeniu distinct de activitate, o componenta de prima importanta a vietii economice...

Circuit Turistic Valea Prahovei

1.Judeţul Prahova – caracteristici generale Aşezare. Judeţul Prahova este aşezat în Nordul Munteniei, pe cel mai bătut drum al ţării: drumul...

Amenajarea turistică teritorială a Județului Prahova

1.Judeţul Prahova – caracteristici generale Aşezare. Judeţul Prahova este aşezat în Nordul Munteniei, pe cel mai bătut drum al ţării: drumul...

Turism balnear - Slănic Moldova

1. Slanic Moldova – amplasare geografica, acces. In contextul modului de viata actual, al ritmului de activitate, al conditiilor mediului ambiant,...

Dezvoltarea Afacerilor Hoteliere

Cel mai vechi han din Bucuresti a fost Hanul Greci. Provenit dintr-o manastire inaltata de Ghiorma Banul in jurul anului 1560 si transformata in...

Turism Rural

Tema1. ANALIZA LOCALITĂŢILOR TURISTICE RURALE ŞI DIRECŢII DE VALORIFICARE ALE ACESTORA 1. Satul turistic şi importanţa acestuia în localizarea...

Orașul Bicaz - Cheile Bicazului

Capitolul 1. Potențialul natural Avem nevoie de putere și echilibru sufletesc, dorim să fim fericiți, să ne redăm mediului nostru originar, să...

Te-ar putea interesa și

Studiu privind destinația turistică Băile Herculane

INTRODUCERE Potenţialul turistic al unei zone este un ansamblu de elemente naturale, economice şi cultural-istorice de interes turistic, care...

Brand Turistic Brașov

Capitolul I Branding-ul şi destinaţia turistică I.1 Ce este turismul? Turismul modern s-a născut în secolul al XIX-lea, odată cu dezvoltarea...

Evoluția Turismului în România

CAPITOLUL I DEZVOLTAREA TURISMUL ÎN ROMÂNIA Conform determinărilor turismul1 este „activitatea cu caracter recreativ sau sportiv, constând din...

Posibilități de Dezvoltare a Turismului Rural în Zona Țara Făgărașului

INTRODUCERE Turismul are, pe lângă consecinţele economice, şi o profundă semnificaţie socio-umană. Acţiunea sa se exercită atât asupra turiştilor,...

Evoluții și tendințe ale turismului românesc

INTRODUCERE Turismul reprezintă un fenomen economico-social propriu civilizației moderne, puternic ancorat în viața societății aflându-se într-o...

Analiza Disparităților socio-economice la Nivel Regional în România

1. Rezumat În contextul aderării României la UE în anul 2007, politica naţională de dezvoltare a României se va racorda din ce în ce mai strâns la...

Olanda

1. Prezentare generala Numele oficial al Olandei este Regatul Tarilor de Jos.Olanda este situata in Europa de Vest,iar vecinii sai sunt: Germania...

Impactul Turismului Asupra Mediului în Bran

“ La noi pietrele vorbesc, Si padurile soptesc, La noi stancile gandesc, Iar izvoarele doinesc, Florile sunt cantatoare, Si cu vorbe...

Ai nevoie de altceva?