Sistemul de control financiar-fiscal și de audit din românia în instituțiile publie

1. CONTEXTUL GENERAL AL CONTROLULUI FINANCIAR ÎN ECONOMIA DE PIAȚĂ

Trecerea României de la un “sistem centralizat al economiei la un sistem democratic presupune parcurgerea unei perioade de profunde transformări care atrage atenția economiștilor, oamenilor de acțiune cât și a politicienilor care își pun întrebări cu problematica economică”1.

Este bine cunoscut faptul că “fundamentul unei economii de piață îl constituie proprietatea privată al cărui mecanism complex presupune o înlănțuire a legilor pieței cu acțiunea statului. Economia de piață nu generează automat reguli precise, clare, respectate de toți participanții ci apar adesea inechități, abuzuri care uneori sunt deosebit de grave”2.

În același timp este clar faptul că “un agent economic modern și întreprinzător, cuplat cu o democrație politică, oferă șansa celor mai accesibile căi de dezvoltare economică și prosperitate generală”3.

Economia de piață este o economie mixtă, fiind pe de o parte o economie liberă, interesată în a obține profit sau cel puțin de a supraviețui, iar pe de altă parte este o economie mai puțin liberă generată de legi specifice acesteia dintre care un rol determinat îl are jocul prețurilor, al concurenței, incertitudinii și riscului.

În dorința de a obține profit, agentul economic este supus examenului exigent al pieței având la bază raportul cerere-ofertă, care operează după criteriul eficienței, al concordanței dintre activitatea economică desfășurată și nevoile reale ale consumatorilor.

În acest sens pentru produce profit, agentul economic, pe lângă aportul material, financiar, uman și de inteligență, a capacității de a se adapta la cerințele și legitățile pieței,

trebuie să aibă informații operative și reale cu privire la patrimoniul propriu, la activitatea economică și comercială desfășurată precum și la rezultatele acesteia.

Controlul este cel care „analizează acest fenomen în totalitatea lui, descoperă elementele negative, le sesizează și intervine operativ în remedierea acestora prin măsurile pe care le dispune, contribuind astfel la conducerea științifică și eficientă a activității economice”4.

Fiind un mijloc de perfecționare a activității executive inclusiv al procedilui de conducere al acestuia, controlul acționează pe linia:

- Întărirea ordinii și disciplinei în desfășurarea activității economice

- Gospodărirea mai eficientă a mijloacelor materiale bănești

- A descoperirii operațiunilor neeconomicoase și nelegale

- A recuperării prejudiciilor constatate și prevenirii producerii lor pe viitor

- Evaluează rezultate obținute în raport cu cheltuielile efectuate

Controlul prin activitatea pe care o desfășoară prin acordarea unei atenții sporite elementelor de economicitate, eficiență și eficacitate poate contribui nu numai la bunăstarea și prosperitatea agentului economic ci și la creșterea economică în general, la competitivitatea și deschiderea economiei românești.

Deoarece controlul reprezintă o funcție obiectivă și necesară a procesului de management, importanța lui poate fi privita ca având de asemenea caracter obiectiv. Controlul în general și controlul financiar în mod special nu au un scop în sine.

El se organizează și se exercita numai acolo unde corespunde importanței lui pentru conducere.