Ihtiopatologie

CURS NR. 1*

STĂRILE DE BOALĂ LA PEŞTI

Peştii ca toate organismele vii, de la cele mai simple până la cele mai evoluate,

întreţin pe tot parcursul vieţii relaţii foarte strânse cu mediul ambiant formând cu acesta o

unitate indestructibilă, unitate marcată de schimbul reciproc permanent de substanţe şi de

energie.

După cum se cunoaşte, pe parcursul filogenezei peştilor, s-au produs numeroase

modificări ale condiţiilor de viaţă care au determinat, la formele care au supravieţuit,

modificări adaptative morfofiziologice, modificări care le-au permis existenţa în timp şi

evoluţia până la formele care populează astăzi mediul acvatic.

Condiţiile de viaţă ca şi variaţiile acestora faţă de care peştii s-au adaptat în decursul

filogenezei lor, constituie pentru aceste organisme condiţii obişnuite sau normale de viaţă.

Oscilaţiile acestor condiţii între anumite limite la care în timp s-a produs adaptarea,

determină modificări corespunzătoare în organismul peştilor. Aceste modificări sunt

considerate modificări normale sau fiziologice şi ele caracterizează starea de sănătate a

peştelui. Dacă se ia de exemplu în consideraţie factorul temperatură a apei, crapul adaptat

să trăiască atât la +40 C cât şi la +300 C, suportând oscilaţiile treptate ale valorii acestui

factor de mediu între limitele menţionale.

Conform celor arătate mai sus, valorile de temperatură a apei între + 40 C şi + 300 C,

ca şi oscilaţiile treptate ale valorilor acestui factor de mediu între limitele respective, sunt

considerate condiţii normale de viaţă, modificările survenite în activitatea organismului

crapului (intensificarea metabolismului, odată cu intensificarea activităţii tuturor organelor,

pe măsura creşterii temperaturii apei), la diferite valori de temperatură (între +4 şi +30 0C)

fiind modificări fiziologice.

Se poate întâmpla încă, ca asupra peştilor să acţioneze factori neobişnuiţi, faţă de

care organismul lor nu este adaptat. În cazul în care aceşti factori nu determină imediat

moartea peştilor, ei determină o stare anormală a organismului acestora.

În această stare, diferitele componente ale organismului sau organismul în întregime,

* Munteanu G., Bogatu D.. 2003. Tratat de ihtipatologie. Ed. Excelsior Art, Timişoara, ISBN 973-592-085-9.

continuă să-şi îndeplinească funcţiile însă, calitatea şi cantitatea acestora este diferită de cea

normală astfel virusul Egtved care constituie o condiţie neobişnuită pentru păstrăvul

curcubeu, deoarece acesta nu a mai venit în contact cu agentul respectiv, determină în

organismul păstrăvului o stare anormală, tradusă prin modificări ale structurii şi funcţiunii

diferitelor organe şi ţesuturi, exteriorizate prin modificări deosebite de cele înregistrate la

exemplarele sănătoase.

Starea care apare la peşti sub influenţa condiţiilor neobişnuite de viaţă şi în care,

datorită tulburării activităţii sistemului nervos şi a proceselor vitale, funcţiile organismului se

reglează anormal, caracterizează starea de boală.

Modificările anatomice, histologice, biochimice şi fiziologice apărute în organismul peştilor

bolnavi sunt cunoscute cu denumirea de leziuni, iar manifestările prin care se exteriorizează

stările de boală sunt denumite simptome.

În stările de boală viaţa peştilor se poate totuşi menţine pe seama plasticităţii

organismului, prin compensarea funcţiilor. Astfel, în branhiomicoză, unele arteriole branhiale

sunt obturate de miceliul agentului provocator (Branchiomyces) fapt care duce la scoaterea

din funcţiune a unor zone din epiteliul respirator corespondente vaselor sangvine abturate.

Peştii respectivi ar muri în totalitate, prin asfixie, dacă organismul lor nu ar fi capabil să

compenseze pe cale reflexă pierderea unei părţi din suprafaţa respiratorie; în aceste situaţii

peştii se deplasează către zonele în care apa este mai bine aprovizionată cu oxigen, ritmul

respirator se accelerează, iar circulaţia sângelui din zonele rămase neafectate se intensifică.

Se deprinde de aici rolul hotărâtor pe care îl joacă sistemul nervos în conducerea

fenomenelor ce se produc în organismul vertebratelor şi care ne permite să înţelegem

mecanismele stărilor de sănătate ca şi ale proceselor morbide.

ETIOLOGIA ŞI CLASIFICAREA BOLILOR PESTILOR

Etiologia se ocupă cu studiul cauzelor provocatoare de boli. Aceste cauze sunt de

obicei condiţii neobişnuite care intervin în viaţa peştilor, cunoscute sub denumirea de agenţi

patogeni sau agenţi etiologici.

Declaşarea unei îmbolnăviri la peşti nu este însă numai rezultatul acţiunii agenţilor

patogeni. Pentru ca boala să se producă este necesar ca peştii să fie receptivi (sensibili),

starea de receptivitate sau de rezistenţă a lor fiind mai departe puternic influenţată de

condiţiile mediului ambiant.

Condiţiile de mediu acţionează nu numai asupra gazdei ci şi asupra anumitor categorii

de agenţi patogeni pe care-i pot favoriza sau inhiba în acţiunea lor asupra gazdelor; de multe

ori ele însele se comportă ca agenţi patogeni.

Se poate deci afirma că stările de boală la peşti sunt rezultatul interacţiunii strânse

dintre agentul patogen, gazdă (peşte, etc.) şi mediul ambiant (fig. 1 şi 2)