Lacuri de acumulare

1. Amplasarea unui lac de acumulare cu baraj și stabilirea volumului de apă afluent

Lacurile mici de acumulare cu baraj folosite în agricultură au, în majoritatea cazurilor, folosință complexă. Acumularea apei în lacuri mici, formate prin bararea văilor, permite stocarea volumului din scurgeri și precipitații în exces, din orice perioadă a anului și asigurarea cu apă a folosințelor, pe întreaga durată de existent a lacului, inclusiv în perioadele secetoase.

1.1. Condiții de amplasare a unui lac de acumulare cu baraj

- Să existe un bazin de recepție aferent amplasamentului acumulării suficient de mare pentru colectarea volumului de apă necesar, iar traseul văii în sectorul de amplasament al lacului să se afle perpendicular pe direcția vântului dominant;

- Valea să fie mai îngustă în dreptul amplasamentului barajului și largă imediat în amonte pentru cuveta acumulării, panta văii barate să fie cât mai mică iar malurile văii să fie cât mai înalte și mai înclinate;

- În bazinul hidrografic al văii, și mai ales, pe versantele limitrofe lacului, eroziunea de suprafață să fie neînsemnată și să existe cât mai puține forme ale eroziunii în adâncime și/sau alunecări de teren pentru ca debitul afluent solid și pericolul de colmatare a lacului să fie cât mai reduse;

- Terenul de amplasare a lacului să aibă rocile cât mai impermeabile stratificate orizontal, fără fisuri, crăpături sau goluri;

- În apropierea amplasamentului barajului să se găsească pământ bun pentru construcție;

- Amplasamentul lacului să se găsească foarte aproape de folosințe sau de terenurile apărate, iar apa din acumulare să aibă indici calitativi superiori;

- Asigurarea unui raport cât mai mic între volumul corpului barajului și volumul de apă reținută în lac.

1.2. Stabilirea volumului de apă afluent în lac

Afluența naturală de apă într-un an, pentu acumulările cu baraj folosite în agricultură, poate fi stabilită (în majoritatea cazurilor) pe cale indirectă, folosind relația:

V = Ks ∙ F ∙ H, unde

V - volumul de apă afluent, în amonte de barajul lacului, în m3;

Ks - coeficentul mediu de scurgere în bazinul hidrografic al văii barate;

F - aria bazinului hidrografic, în m2;

H - valoarea precipitațiilor medii anuale în bazinul hidrografic, în m.

Grosimea medie a stratului anual de precipitații se poate lua de la o stație meteorologică, existentă de preferință în mijlocul bazinului hidrografic sau, se consideră media (aritmetică sau ponderată) valorilor înregistrate la mai multe stații pluviometrice din incinta și imediata vecinătate a bazinului hidrografic. În cazul bazinelor hidrografice mici, de cele mai multe ori, stațiile pluviometrie se găsesc în afara bazinului. Determinarea valorii medii a precipitațiilor se face, în această situație, prin metoda izohietelor.

Pentru determinarea pluviozității medii prin metoda izohietelor, se copiază de pe hartă pe hărtie de calc, conturul bazinului hidrografic considerat și se determină aria acestuia (F) cu ajutorul planimetrului sau prin metoda grafică.

Se raportează pe aceeași hârtie de calc și pozițiile planimetrice a 3 stații pluviometrice din afara bazinului hidrografic dar cât mai apropiate de acesta, astfel alese încât prin unirea lor, 2 câte 2, să rezulte un triunghi în interiorul căruia să se cuprindă în întregime bazinul de receptive studiat (Figura 1).

În fiecare vârf al triunghiului se înscrie media anuală a precipitațiilor la stația pluviometrică pe care o reprezintă, se impart laturile triunghiului în același număr de părți egale, se calculează prin interpolare și se înscriu în punctele de diviziune valorile intermediare ale precipitațiilor (h1, h2, h3, hn). Liniile izogiehe se obțin prin unirea punctelor intermediare cu aceleași valori ale precipitațiilor de pe 2 laturi ale triunghiului.