Extras din curs
Diferitele abordări pot fi definite felul următor:
CE TREBUIE SĂ FII - abordarea calităților
CE TREBUIE SĂ ȘTII - abordarea situațională
CE TREBUIE SĂ FACI - abordarea funcțională.
CE TREBUIE SĂ FII (abordarea calităților)
Această abordare tradițională sugerează că unele persoane apar ca și conducători în
mijlocul echipei datorită unor caracteristici speciale pe care le au. Singura problemă a
celor care promovează această teorie este că nu pot să cadă de acord asupra
caracteristicilor liderului ideal.
Conform celor mai importanți autori ai unor cărți despre Conducere, aceasta
înseamnă implicarea personalității celui care conduce. Curaj moral integritate, entuziasm
și căldură sunt atribute care nu pot lipsi din descrierea unui lider.
Cele mai importante șapte calități ale unui lider sunt definite în tabelul următor:
1 Entuziasm Încearcă să găsești un lider fără !
2 Integritate Atât din punct de vedere personal cât și din punt de
vedere al respectării valorilor celorlalți, a adevărului.
3 Hotărâre Pretențios, cu standarde ridicate, mobil, tenace, cu
dorința de a fi respectat.
4 Onestitate Imparțial, recompensând-penalizând performanța,
fără favoritisme, tratând indivizii în mod diferit, dar
egal
5 Căldură Angajat atât cu mintea cât și cu sufletul, apreciind
ceea ce s-a realizat și fiind preocupat de oameni -
persoanele reci nu vor fi buni lideri
6 Modestie Opusul aroganței, bun ascultător și fără un ego
predominant
7 Încredere Nu cu supraîncredere ( care conduce la aroganță), dar
cu încredere în sine
CE TREBUIE SĂ ȘTII (abordarea situațională)
Conform acestei teorii, nu există lideri înnăscuți, ci totul depinde de situație.
Unele situații necesită anumite persoane în rolul de lider, iar altele, alt tip de persoane.
Această abordare situațională consideră că, întotdeauna, apariția unui anumit lider este
determinată de situație și, de asemenea, de stilul de conducere al acestuia.
Această abordare subliniază importanța cunoștințelor relevante pentru o anumită
problemă.
Există trei tipuri de autorități:
Autoritatea poziției - titlul postului, numire
Autoritatea personalității - calitățile naturale de influențare
Autoritatea cunoștințelor - tehnice, profesionale.
Pe lângă competențele tehnice sau cunoștințele profesionale, sunt necesare și alte
abilități. Acestea se focalizează pe:
conducere,
comunicare
luarea deciziei.
Ar trebui să aveți dorința de a vă aprofunda cunoștințele de specialitate și de a vă
dezvolta abilitățile generale de conducător. Acest lucru duce la creșterea flexibilității.
Între caracteristici, abilități și cunoștințe există o strânsă legătură.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Manager vs leader.pdf