Comerțul ambulant

Conform ordonantei nr.29 din 29 august 2000 privind comercializarea produselor si serviciilor de piata, comertul ambulant este activitatea de comercializare cu amanuntul realizata prin trecerea dintr-un loc in altul, in rulote mobile, stnduri mobile, chioscuri mobile sau in vehicule special amenajate.

Pe la jumatatea secolului al XIX-lea, negustoria ambulanta era o realitate pe strazile bucurestene. Proprie oraselor, dar cu precadere in Bucurestia aceasta indeletnicire a inspirit multe scrieri si opere de arta.Cu timpul, in prima parte a secolului al XX-lea, administratia bucuresteana a vrut o imagine a capitalei si a strazilor ei una cat mai moderna, mai apropiata de cerintele vremii. Cu toate astea, comertul ambulant nu a incetat sa existe.

Capitala a cunoscut negotul stabil si negotul ambulant. Comertul ambulant se desfasura pe strada, fiind totusi necesara o autorizatie. Negotul, ocupatie usoara si profitabila, a fost mai mult monopolul celor veniti din afara, in special al evreilor si al balcanicilor. Erau mai multe feluri de negustori ambulanti, fiecare specializat pe anumite marfuri, dar in general alimente: carne, legume, fructe, dulciuri, racoritoare si maruntisuri folositoare. Marfurile erau ale lor ori luate de la angrosisti, din piete. Bucurestii, de la 1868 si pana in 1885, pare ca n-au avut decat doua piete de unde te puteai aproviziona: "Piata mare", pe locul unde se afla in prezent Piata Unirii, "un ocean de precupeti si precupete, cu marfurile intinse pe jos, pe rogojini sau in cosuri, chemand lumea cu indemnuri ispititoare sa le cumpere zarzavatul si fructele" , si "Piata mica", langa Biserica Amzei. Bucurestenii bogati isi trimiteau slugile in piata sau comandau negustorului produsele, care le erau aduse acasa. Astfel, negotul ambulant a raspuns cerintelor populatiei, care nu se mai vedea nevoita sa iasa din casa pentru cele de trebuinta gospodariei si, in plus, se bucura si de un pret convenabil. Felul acesta de negustorie nu a fost abandonat nici mai tarziu, cand numarul pietelor, pravaliilor si bacaniilor a crescut.

La noi in tara si-au facut simtita prezenta si negustori ambulanti de alte nationalitati cum ar fi turcii si bulgarii care vindeau mai ales dulciuri, alune, cafea, braga si bauturi racoritoare.

Salepul, o bautura de iarna "fierbinte, dulceaga si cu piper in ea", cum isi amintea I.A. Bassarabescu, avand menirea "sa incalzeasca si in acelasi timp sa hraneasca", era adus de bulgari.

De dimineata si pana la asfintit, strazile erau pline de negustorii ce-si castigau in acest fel existenta. Iar seara, ragusiti si obositi, unul cate unul, plecau acasa cu marfa ramasa, pentru ca a doua zi sa fie din nou pe strazi.

In prezent pe strazile capitalei intalnim vanzatori ambulanti la tot pasul, mai ales in jurul marilor piete si in centrul capitalei.

Numarul acestora creste semnificativ in preajma sarbatorilor cum ar fi : de Craciun, de Paste, de ziua Indragostitilor, 1-8 martie, etc.

Din punct de vedere legal « orice exercitiu comercial se desfasoara numai de catre comerciantii autorizati in conditiile legii »

Pentru a putea desfasura o activitate de comert, vanzatorii ambulanti trebuie sa aiba acordul autoritatilor administratiilor publice locale sau ale sectoarelor municipiului Bucuresti cu respectarea regulamentelor proprii ale acestora.

Vanzatorii ambulanti se deplaseaza pe distante mici si ofera o gama restransa de produse.