Bilanțul Bucureștiului de azi și de ieri

REPERE DIN BILANŢUL “NEGRU” AL ULTIMELOR DECENII BUCUREŞTENE: DEMOLĂRI, MUTĂRI, DECĂDERE

Vãcãreşti sau cum au dispãrut mai bine de douã veacuri şi jumãtate de istorie

Construirea mãnãstirii Vãcãreşti, începutã de Nicolae Mavrocordat în 1716, a fost întreruptã în acelaşi an, domnitorul fiind capturat de austrieci. Lucrarile au fost reluate în 1719 şi s-au încheiat în 1722, dar biserica, bogat împodobotã, cu interiorul marcat de impunãtoare coloane de marmurã sculptatã, a fost târnosit abia la 24 septembrie 1724. afectatã de cutremure în 1802 şi 1838, mãnãstirea a fost folositã la încazarmarea oştilor ruseşti şi turceşt în rãzboiul din 1806-1812.

Cea mai mare manastire din sud-estul Europei

Constructia Manastirii Vacaresti a fost inceputa la 1716 de Nicolae Mavrocordat, primul domnitor fanariot din Tara Romaneasca, om de mare cultura si rafinament. In anul 1730 acesta moare din cauza ciumei si este inmormantat chiar in biserica ridicata de el. La conducerea tarii vine insa fiul sau, Constantin, cel care continua lucrarea tatalui. Construieste inainte de 1736 paraclisul de pe latura estica a incintei si o noua curte. Ansamblul astfel format se intindea pe 18.000 mp si era cel mai important monument de arhitectura al secolului 18 si, totodata, cea mai mare manastire din sud-estul Europei. In 1848 Vacarestiul devine loc de detentie pentru capii revolutiei. Din 1864 se transforma in inchisoare oficiala de stat. Urmeaza apoi anii declinului. Zidurile sunt zguduite de cutremure, iar lipsa de interes a autoritatilor determina degradarea continua a edificiului. Totusi, prin anul 1973 lumea arhitectilor bucuresteni avea sa primeasca o veste imbucuratoare: inchisoarea Vacaresti este dezafectata si se demareaza preoiectul de restaurare a lacasului. Lucrarea a fost incredintata unui colectiv de specialisti condus de arh. Liana Bilciurescu. Arh. Gheorghe Leahu, cel care raspundea de numeroase lucrari de arhitectura din zona Berceni, Oltenitei, Piata Sudului, a vizitat santierul impreuna cu cativa colegi entuziasti, dornici sa afle ce se ascundea de atata timp in spatele zidurilor de cetate ale manastirii. Pe vremea aceea, Gh. Leahu nici nu banuia ca va fi autorul celei mai dramatice marturii despre distrugerea importantului monument.

In 1848, generalul rus Lüders o utiliza ca închisoare pentru capii revoluţiei muntene. Ideea a prins: Cuza a folosit-o ocazional în acelaşi scop dupã 1859, dar închisoare permanentã avea sã devinã abia în 1868, sub Carol I. În 1973, puşcãria, celebrã de-acum, a fost dezafectatã. Au început ample lucrãri de restaurare, întrerrupte dupã cutremurul din 1977, care a afectat grav mãnãstirea, mai ales biserica. In ciuda protestelor a numeroşi intelectuali şi ale Comisiei Naţionale pentru Patrimoniul Cultural, complexul monahal a fost demolat între noiembrie 1985 şi 20 ianuarie 1987. pe acele locuri se intinde azi un lac imens, pustiu.

Inceputurile şi sfârşitul Spitalului Brâncovenesc

Aşezãmintele Brâncoveneşti din care face parte şi spitalul au fost create în 1835 de marea bãneasã Safta Brâncoveanu. Aceasta împlinea astfel dorinţele testamentare ale soţului ei, Grigore Brâncoveanu, ultimul dintre Brâncoveni pe linie bãrbãteascã. Primele clãdiri au fost inaugurate în octombrie 1838, iar pânã la sfârşitul secolului al XIX- lea au fost ridicate şi altele.

Intre 1904 şi 1906, vechile clãdiri au fost demolate şi refãcute din temelii.

Pe celãlalt mal al Dâmboviţei fusese ridicatã în 1872 Hala Ghica din Piaţa Mare (devenitã mai târziu Piaţa Naţiunii, apoi Unirii). Proiectatã de Alexis Godillot, aceasta era prima halã cu schelet metalic din Bucureşti.