Contabilitatea Instituțiilor Publice

CAPITOLUL I

ORGANIZAREA ŞI CONDUCEREA

CONTABILITĂŢII ÎN INSTITUŢIILE PUBLICE

1.1. Felul, importanţa şi trăsăturile instituţiilor publice din România

Instituţiile publice sunt reprezentate de acele unităţi prin care statul îşi realizează funcţiile sale în domeniul administraţiei, în sfera acţiunilor social – culturale, justiţiei, procuraturii, apărării ţării, etc.

Legea finanţelor publice nr. 72/ 1996 şi Legea finanţelor publice locale nr. 189/1998 cuprind anumite precizări cu privire la formarea, administrarea şi întrebuinţarea resurselor financiare ale statului, ale unităţilor administrativ – teritoriale şi ale instituţiilor publice.

În marea majoritate a cazurilor, resursele financiare publice se constituie prin încasarea impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi veniturilor nefiscale de la persoanele juridice şi fizice în baza criteriilor stabilite de lege.

În categoria instituţiilor care participă la constituirea resurselor financiare publice şi utilizarea lor intră:

• Parlamentul României;

• Preşedinţia României;

• Guvernul României;

• Ministerele şi celelalte organe ale administraţiei publice centrale şi locale;

• Alte autorităţi publice;

• Autoritatea judecătorească,

• Instituţiile de stat de subordonare centrală sau locală, ş. a.

Resursele financiare ale instituţiilor publice pentru întreţinere şi funcţionare cât şi pentru investiţii se asigură astfel:

- finanţarea integrală din bugetul administraţiei centrale de stat sau bugetele locale, după caz, în funcţie de subordonarea acestora;

- finanţarea din veniturile extrabugetare şi subvenţii acordate de la bugetul administraţiei centrale de stat sau bugetele locale, în funcţie de subordonarea instituţiilor;

- finanţarea integrală din veniturile extrabugetare;

- finanţarea din veniturile extrabugetare cu destinaţie specială pentru anumite cheltuieli stabilite de lege ce se finanţează din aceste venituri;

- autofinanţarea integrală a instituţiilor publice pe seama veniturilor realizate ca urmare a activităţii desfăşurate.

Ţinându - se seama de specificul activităţii desfăşurate, instituţiile publice din domeniul social –cultural cum sunt şcolile de artă, casele universitarilor, policlinicile cu plată şi unele cluburi sportive, pot să-şi finanţeze în întregime cheltuielile din veniturile proprii.

Instituţiile publice mai pot folosi pentru desfăşurarea şi lărgirea activităţii lor, mijloace materiale şi băneşti primite de la persoanele juridice şi fizice prin transmiterea gratuită potrivit prevederilor legale. Aceste valori materiale şi băneşti se utilizează pe destinaţiile stabilite de transmiţător.

Finanţarea cheltuielilor unor instituţii din domeniul social cultural, indiferent de subordonare se asigură atât din bugetul administraţiei centrale de stat cât şi din bugetul unei unităţi administrativ –teritoriale numai în cazuri în care prin lege se stabilesc categoriile de cheltuieli care se finanţează din fiecare buget.

Veniturile extrabugetare ale instituţiilor publice se încasează, administrează şi contabilizează de instituţiile în cauză potrivit normelor pentru finanţele publice, fără a se efectua vărsăminte din acestea la bugetele administraţiei centrale de stat sau bugetele locale dacă legea nu prevede altfel.

Veniturile extrabugetare ale instituţiilor publice provin din taxe, chirii, manifestări culturale, valorificări de produse din activităţi proprii sau anexe, concursuri artistice, publicaţii, impresariat, exploatarea filmelor, prestaţii editoriale, consultaţii şi servicii medicale, studii, proiecte, prestaţii de servicii, lucrări, exploatări ale unor bunuri pe care le au în administrare şi latele stabilite de legile de organizare a instituţiilor sau de Guvern.

Soldurile anuale rezultate din execuţia bugetului instituţiilor publice finanţate din mijloace extrabugetare se preiau ca venituri în anul următor.

Bugetele instituţiilor publice finanţate din mijloacele extrabugetare se include în bugetul centralizat al ordonatorului principal de credite.

Plăţile pentru investiţiile publice se efectuează prin băncile care, potrivit legii, execută aceste operaţii pe bază de listă de lucrări, utilaje, mobilier şi late obiecte de investiţii, a documentaţiei tehnice prevăzute de lege şi a mijloacelor depuse de către instituţie, cu respectarea dispoziţiilor legale privind investiţiile şi decontarea acestora.

Mijloacele fixe rezultate ca urmare a cheltuielilor de investiţii sau primite prin transfer gratuit majorează fondul social al instituţiilor publice.

Instituţiile publice prezintă anumite trăsături caracteristice care le diferenţiază de agenţii economici. În acest sens reţinem următoarele caracteristici mai semnificative:

a)Instituţiile publice sunt unităţi care în general nu desfăşoară activităţi productive ci activităţi de conducere, îndrumare, coordonare şi control în domeniul administraţiei de stat şi prestează servicii cu anumite funcţii sociale în sfera acţiunilor social – culturale, justiţiei, procuraturii şi apărării ţării;

b)Instituţiile publice nu îţi acoperă cheltuielile generale de întreţinerea şi funcţionarea acestora din veniturile proprii realizate;

c)Acele instituţii publice care realizează unele venituri din activitatea desfăşurată, au obligaţia de a le vărsa la buget sau în baza dispoziţiilor legale beneficiază de dreptul de a le reţine – parţial sau integral, ca sursă de autofinanţare a activităţii;

d)Pentru activitatea desfăşurată întocmesc bugete de venituri şi cheltuieli;

e)În raport de subordonarea lor instituţiile publice primesc alocaţii bugetare pentru acoperirea cheltuielilor de funcţionare şi investiţii, de la bugetul administraţiei centrale de stat sau bugetele locale, după caz;

f)Instituţiile publice nu pot efectua cheltuieli din veniturile încasate;

g)Nu calculează indicatori de rentabilitate;

h)Nu înregistrează uzura obiectelor de inventar de mică valoare sau scurtă durată şi nici amortizarea mijloacelor fixe deoarece primesc integral de la buget în funcţie de subordonare, fondurile necesare.

Pe parcursul exerciţiului bugetar, în procesul de elaborare a proiectelor de buget şi de execuţie a bugetului aprobat, un rol deosebit de important îl au ordonatorii de credite.

Prin ordonatori de credite trebuie să înţelegem conducătorii instituţiilor de stat mandataţi prin lege să contribuie la proiectarea bugetului public şi la executarea acestuia. Ordonatorii de credite sunt ierarhizaţi pe următoarele trei nivele:

a)anumite funcţii sociale în sfera acţiunilor social-culturale, justiţiei, procuraturii şi apărării ţării; h) Instituţiile publice nu îşi acoperă cheltuielile generate de întreţinerea şi funcţionarea acestora din veniturile proprii realizate;

c) Acele instituţii publice care realizează unele venituri din activitatea desfăşurată, au obligaţia de ti /c vărsa la buget sau în baza dispoziţiilor legale beneficiază de dreptul de a le reţine - parţial sau integrai, ca sursă de autofinanţare a activităţii;

d) Pentru activitatea desfăşurată întocmesc bugete de venituri şi cheltuieli:

e) în raport de subordonarea lor instituţiile publice primesc alocaţii bugetare pentru acoperirea cheltuielilor de funcţionare şi investiţii, de la bugetul administraţiei centrale de stat sau bugetele locale, după caz;

f) Instituţiile publice nu pot efectua cheltuieli din venituri neîncasate;

g) Nu calculează Indicatori de rentabilitate.