Extras din curs
Introducere
În viaţa social-economică, salariul are o importanţă majoră atît la nivel de microeconomie cît şi la nivel de macroeconomie.
Din punct de vedere economic „Salariul” reprezintă totalul remunerărilor băneşti a muncii prestate direct sau indirect, de întregul personal al unei întreprinderi economice, sau altfel spus salariul nu este altceva decît stimularea materială a lucrătorilor pentru munca concretă depusă la îndeplinirea lucrărilor.
Conform Codului Muncii art.128, salariul reprezintă orice recompensă sau cîştig evaluat în bani, plătit salariatului de către angajator în temeiul contractului individual de muncă pentru munca prestată sau care urmează a fi prestată. În consecinţă salariul are funcţie dublă: ca facor de compensare a muncii depuse şi ca element al costului producţiei.
La remunerarea muncii se ţine cont de următoarele principii:
- Cantitatea şi calitatea lucrărilor efectuate.
- Productivitatea muncii trebuie să crească mai repede ca salariul muncii, altfel apare inflaţia.
- Coienteresarea materială a lucrătorilor.
- Garantarea remunerării la timp .
- Modificarea salariului la modificarea preţurilor.
Există mai multe sisteme de remunerare, dar în Colegiu se foloseşte „Sistema în direct cu premii”. Aici se calculează salariul de bază pentru lucrul efectiv îndeplinit ţinîndu-se cont de norma de lucru şi de mărimea salariului tarifar pentru normă. Deasemenea se plătesc premii în cursul anului sau la sfîrşit de an.
Premii se plătesc pentru :
1. Productivitatea muncii înaltă
2. Calitatea lucrărilor
3. Reducerea termenului îndeplinirii lucrărilor
4. Supraîmplinirea planului de producere
5. Economisirea consumurilor materiale
Pe baza tabelului de pontaj (anexa nr.1) se calculează salariul. După perfectarea documentelor se dă comandă la bancă. Pentru a da comandă avem nevoie de următoarele documente: „Notă justificată”, „Borderoul documentelor de plată”, „Dispoziţie de plată”, plus „Cecul pentru numerar”. Casierul aduce salariul şi se înregistrează în „Registrul de casă”. Din casă se dă salariul conform „Listei de plată”(anexa nr.2). La această operaţiune se întocmeşte formula contabilă Dt 531 şi Ct 241.
Pentru generalizarea informaţiei privind decontările cu personalul este destinat contul pasiv 531 „Datorii faţă de personal privind retribuirea muncii”. În creditul acestui cont se reflectă remuneraţiile calculate iar în debit sumele achitate şi reţinute.
Este practic imposibil să analizez resursele de muncă fără a cerceta „productivitatea muncii”.
Analiza modificării valorii adăugate şi a Productivităţii Muncii în staţiunea didactico-experimentală a Colegiului Agricol Ţaul pe perioada anilor 2004-2006
Preview document
Conținut arhivă zip
- Salarizarea Lucratorilor in CAT.doc