Drept Comercial Maritim

SECTIUNEA I

NOTIUNEA SI OBIECTUL DREPTULUI COMERCIAL MARITIM

în definirea notiunii de Drept Comercial Maritim numerosi autori si sustinatori ai doctrinei pornesc de la dispozitiile art. 3 pct. 16 din Codul Comercial Român care atribuie caracterul de fapta de comert oricarei activitati legata de "Expeditiunile maritime, închirierea de vase, împrumuturile maritime si toate contractele privitoare la comertul de mare si la navigatiuni". Acestia argumenteaza totodata caracterul specific dreptului maritim al faptelor de comert sub guvernarea "legii comerciale" oricarei activitati de domeniul dreptului comercial prevazute de pct. 16 al art. 3 din Codul comercial evocat în rândurile de mai sus.

Toti autorii de doctrina Dreptului maritim, ca de altfel si practicienii confirmati în mod statornic si de jurisprudenta, au afirmat si sustin definirea notiunii de Drept maritim cu ramura sa comerciala ca si obiectul si natura juridica a acestuia pe temeiul consacrarii institutiilor juridice de drept maritim de catre Cartea a Il-a  Despre comertul maritim si despre navigatie, respectiv prin articolele 490 la 694, Cod Comercial Român1.

Se remarca astfel faptul ca Dreptul comercial maritim preia aspectul de comercialitate al principiilor si institutiilor sale juridice din sfera reglementarilor Dreptului comercial ca un subsistem al sistemului dreptului privat, la care adauga aspectele apartinatoare subsistemului comercial al sistemului Dreptului maritim în ansamblul si complexitatea sa de integrare a unor institutii juridice de domeniul atât dreptului public cât si dreptului privat, astfel cum rezulta din una din numeroasele definitii ale notiunii de Drept maritim".

O definitie a notiunii Dreptului maritim la care ne raliem, este astfel formulata: Dreptul maritim reglementeaza raporturile juridice de drept international public, de drept international privat, de drept financiar, de drept civil, de drept comercial, de drept penal, de drept administrativ, de dreptul muncii etc., care se realizeaza, adica se nasc, se modifica sau se sting în activitatea omeneasca ce se desfasoara pe mare si în porturi2.

Din definitie rezulta cu claritate natura juridica a dreptului maritim ca o ramura de drept distincta, de sine statatoare si autonoma pe care i-o confera faptul ca aceasta - Dreptul maritim, reglementeaza raporturile juridice în diversitatea lor care se stabilesc numai si numai în activitatea omeneasca pe mare si în porturi, activitate de o speciala distinctie ca urmare a mediului si conditiilor în care se desfasoara.

în acelasi timp definitia indica si raporturile de strânsa conexiune ale Dreptului maritim cu numeroase ramuri - subsisteme ale dreptului precum: Dreptului international public, Dreptul international privat, Dreptul administrativ, Dreptul civil, Dreptul comercial, Dreptul comertului international, Dreptul financiar, Dreptul muncii, Dreptul penal, Dreptul procesual penal si Dreptul procesual civil ale caror norme juridice sunt asimilate de Dreptul maritim, în orice împrejurare în care raportul juridic se stabileste în activitatea umana desfasurata pe mare sau în porturi.

Realizarea în mod logic, firesc a acestor conexiuni nu este însa de natura a aduce vreo atingere autonomiei Dreptului maritim, autonomie pe care, dimpotriva, o confera si accentueaza. Dintr-o conexiune aparte însa, nu numai sub aspectul abordarii cu caracter interdisciplinar, Dreptul comercial în sensul sau generic preia - îsi însuseste principii si institutii juridice din domeniul Dreptului maritim pe care le adapteaza propriului sau sistem, astfel cum au demonstrat prin argumentele lor cei mai autorizati si reputati autori de doctrina, la opiniile carora ne raliem.

Astfel, pe aceasta baza doctrinara în argumentarea si sustinerea principiilor si institutiilor juridice consacrate prin dispozitii exprese ale Codului comercial român (evocate în rândurile de mai sus), cod care are la origine Codul comercial francez prin intermediul de model al Codului comercial italian, a fost delimitat si consacrat obiectul Dreptului comercial maritim ca o ramura de drept distincta careia în cadrul sistemului atotcuprinzator al dreptului pozitiv i se atribuie atât pe plan national cât si, în special pe planul codificarii uniforme si universale în sistemul international al dreptului. Acest fapt a facut posibila determinarea unor izvoare proprii ale Dreptului comercial maritim.

SECTIUNEA a ll-a

IZVOARELE DREPTULUI COMERCIAL MARITIM

Prin izvoare ale Dreptului comercial maritim autorii de doctrina specialisti ai domeniului înteleg, astfel cum si practica maritima confirma si jurisprudenta recunoaste:

1. Conditiile materiale de existenta ale societatii care genereaza

normele juridice de drept comercial maritim la un moment dat al

practicilor activitatilor omenesti pe mare si,

2. Formele de exprimare a normelor juridice de drept comercial

maritim prin actele normative sanctionate de legiuitor.

în stiinta si practica Dreptului comercial maritim se opereaza însa mai putin cu primul si mai mult, ca regula generala, în mod obisnuit, cu cel de al doilea termen si anume, termenul de forma si exprimare a izvoarelor de drept prin acte normative.

Asupra modului în care au aparut si evoluat si sunt exprimate actele normative ce se constituie ca izvoare ale Dreptului comercial maritim, se impune observatia ca acestea se caracterizeaza prin reguli si norme juridice proprii, distincte de regulile si normele juridice ce guverneaza toate celelalte activitati comerciale ce se desfasoara pe uscat, pe caile terestre.

Astfel, pe când cea mai mare parte a dreptului care reglementeaza activitatile comerciale pe uscat îsi are obârsia în legi scrise care implica o anumita tehnica în redactarea si interpretarea lor, dimpotriva, regulile care cârmuiesc comertul pe mare îsi au, în principal izvorul în practicile navigatorilor din evul mediu, care au gasit solutii adecvate particularitatilor ce le prezinta activitatile comerciale ce se desfasoara pe mare si care aveau sa devina izvoarele normative ale Dreptului comercial maritim.

Aceste practici statornicite în orasele porturi medievale de la Marea Baltica, Oceanul Atlantic, Marea Mediterana si Marea Adriatica în care se desfasurau importante activitati de comert maritim, au trecut printr-un continuu proces de transformare si perfectionare determinat de progresul tehnico-stiintific cât si de succesiunea orânduirilor economice si sociale, luând în cele din urma forma actelor normative de o astfel de perfecta codificare actualizata conditiilor zilelor noastre.

Faptul ca comertul maritim guvernat de Dreptul comercial maritim prezinta un pregnant si nelipsit - permanentizat caracter international determina distincfia izvoarelor Dreptului comercial maritim în izvoare interne si izvoare internationale de drept ce se prezinta sub forma de acte maritime, denumite în mod uzual curent, izvoare interne legislative si respectiv conventii internationale maritime.