Elemente de Drept și Legislație Economică

I CADRUL VIEŢII JURIDICE

Noţiunea de „Drept” sau de „drept obiectiv” înseamnă ansamblul regulilor de conduită aplicabile raporturilor dintre oameni şi societate, într-un stat.

Dreptul obiectiv este de fapt, dreptul pozitiv adică, totalitatea regulilor juridice în vigoare şi aplicabile într-un stat, la un moment dat .

Dreptul obiectiv se împarte în dreptul public şi dreptul privat.

Dreptul public cuprinde ansamblul de norme juridice care vizează interese publice sau colective, organizând statul şi raporturile dintre stat şi/sau autorităţile publice ale statului, şi celelalte persoane.

Normele dreptului public sunt imperative, ceea ce înseamnă că persoanele nu pot deroga sau contraveni acestora, prin actele (sau faptele) lor, orice încălcare a acestor norme fiind sancţionată cu nulitatea absolută a actului şi/sau cu atragerea răspunderii pentru fapta ilicită.

Dreptul privat cuprinde ansamblul de norme juridice care vizează interese private, disciplinând raporturile născute din interes individual al persoanelor.

Normele dreptului privat sunt, în marea majoritate, supletive sau dispozitive, ceea ce înseamnă că persoanele pot deroga de la acestea şi pot să-şi reglementeze liber raporturile. Aceste norme devin aplicabile doar în cazul în care, persoanele nu au convenit altfel, sau în cazul în care, reglementarea ( contractul) ori faptele părţilor, contravin ordinea publică, morala sau configurează abuzul de drept.

Încălcarea normelor de drept privat este sancţionată cu nulitatea relativă şi/sau cu atragerea răspunderii pentru fapta ilicită, a cărei gravitate este considerată de lege, mai redusă decât în cazul încălcării normei imperative.

Noţiunea de drepturi se referă la prerogative, facultăţi, posibilităţi pe care dreptul obiectiv (pozitiv) le recunoaşte persoanelor, şi de care, persoanele se pot prevala în relaţiile inter-personale apelând la protecţia asigurată prin intervenţia autorităţilor publice.

Aşadar, dreptul şi drepturile nu există în abstract, fiind edictate şi recunoscute participanţilor la viaţa juridică adică, subiectelor raporturilor inter-personale.

În privinţa raporturilor inter-personale, distingem între noţiunea de raport social şi raport juridic.

Noţiunea de raport social se referă la aprecierea societăţii faţă de moralitatea, educaţia, atitudinea sau conduita unei persoane.

Raporturile sociale nu intră sub protecţia normelor juridice fiind supuse doar normelor morale .

Noţiunea de raport juridic se referă la protecţia anumitor relaţii sociale asigurată de stat prin norme juridice specifice drepturilor şi obligaţiilor corelative, izvorâte din actul juridic încheiat de părţi sau din fapta juridică (licită sau ilicită) săvârşită ori evenimentul produs (naştere, deces, fulger, inundaţii, îngheţ, etc.)

II. PARTICIPANŢII LA VIAŢA JURIDICĂ

Orice raport juridic se naşte între persoane care devin subiecte de drepturi şi obligaţii.

1. Subiectele raportului juridic pot fi numai oamenii.

Cu scopul de a evidenţia modul individual sau ca grup organizat, în care oamenii participă la raporturi juridice, distingem între persoane:

- fizice

- juridice

Persoana fizică se identifică prin nume, prenume, sex, cetăţenie, domiciliu, etc. iar persoana juridică prin forma organizatorică, denumire, naţionalitate, sediu, etc.

2. Condiţiile dobândirii calităţii de persoană juridică

Nu orice entitate colectivă are calitatea de persoană juridică.

Pentru a dobândi această calitate este necesară întrunirea cumulativă a trei condiţii: - 1. - o organizare de sine stătătoare adică o structură internă şi unitară care să-i permită să acţioneze în raporturile cu alte persoane. Exemplu, societatea comercială are adunare generală, consiliu de administraţie, comisia de cenzori, deci organ de conducere, organ de executare şi de reprezentare şi organ de control.