Doctrine și Instituții Politice

OBIECTIVE

Noţiunile şi cunoştinţele pe care le conferă cursul se înscriu atât în sfera de preocupări educaţionale, cât şi în orizontul creării unui spaţiu mai activ de interes pentru zona politică, hotărâtoare în funcţionarea unei societăţi Astfel, se au în vedere: dezvoltarea cadrului teoretic de înţelegere a aspectelor generale şi specifice aleştiinţelor sociale; utilizarea corectă a aparatului conceptual; exersarea abilităţilor analitice, în corelaţie cu diversitatea fenomenelor şi proceselor politice; discernerea cadrului actual şi de perspectivă al demersurilor politice ale societăţii româneşti, în corelare cu evoluţia general-europeană şi extraeuropeană; procesulmultidimensional de globalizare şi de apariţie a unor noi articulaţii şi polarizări a puterii în sistemul relaţiilor internaţionale; însuşirea corectă a pachetului de cunoştinţe referitoare la evoluţia formelor istorice şi actuale ale doctrinelor şi instituţiilor politice, precum şi a principiilor şi normelor care stau la baza organizării şi funcţionării instituţiilor politice, a raporturilor statornicite între acestea şi a rolului lor în ansamblul vieţii social-politice

I SOCIETATEA ŞI POLITICA

Politica la nivelul cunoaşterii comune şi a celei ştiinţifice

Componentă esenţială a sistemului social global, politica, înainte de a deveni obiect de studiu şi analiză ştiinţifică, este precedată de perceperea şi interpretarea ei vulgară de către oamenii simpli, exprimate prin intermediul limbajului comun Simţul comun este vioi şi prompt în reacţii faţă de tot ceea ce se petrece în sfera politică, acţiuni, manifestări, relaţii etc , fiind codificate şi convertite în expresii sau termeni foarte diferiţi, în raport de nivelul şi forţa de percepţie şi interpretare a individului, grupului sau comunităţii

Limbajul comun, din care nu lipsesc termeni precum: politică, popor, adunare, lege, înţelegere, pace, conflict, război, sol, tron, rege(rex), conducător (militar sau religios), împărăţie etc , este anterior inventării scrisului şi există paralel cu cel ştiinţific, după apariţia acestuia din urmă

În limbajul ştiinţific, termenii preluaţi din limbajul comun îşi pierd învelişul ambiguu, convenţional sau deformat (uneori) în raport cu realităţile politice Conceptele exprimă, astfel, în forme concise, explicite şi ştiinţifice, varietatea formelor şi manifestărilor politice,eliminându-se confuziile, interpretările simpliste şi neconcordanţele cu spaţiul social căruia îi sunt destinate

Limbajul ştiinţific cuprinde şi concepte datorate unor personalităţi ştiinţifice şi politice care s-au impus, au primit recunoaştere şi s-au înscris în patrimoniul ştiinţelor politice

În viziune ştiinţifică, politica este interpretată ca fiind fie ştiinţă, fie artă Specialiştii care o consideră ştiinţă o definesc în mai multe variante: ştiinţă a politicii, ştiinţă a puterii, ştiinţă a statului, politologie, filosofie politică etc Alţii o consideră artă, pornind de la ideea că politica exclude rezolvarea conflictelor prin forţă Atunci când raţiunea este înlocuită cu armele, susţin aceşti specialişti, politicaîncetează Pornind de la acest considerent, politica este asociată artei,

a o artă care are, însă, un caracter deosebit Este apreciată ca fiind „artă politică” şi datorită faptului că imaginarea şi, mai ales, provocarea ei presupune intuiţie, forţă creativă şi prospectivă, prudenţă, dar şi curaj,

b o cultură solidă, mobilitate şi viteză de reacţie etc

Geneza politicii, a instituţiilor şi a instrumentelor sale de promovare Apariţia şi tipologia sistemelor politice

Fiinţa umană percepe de timpuriu că dezordinea, anarhia, conflictele interminabile ameninţă coeziunea şi perpetuarea grupuluidin care face parte Chiar dacă multor indivizi nu le-a fost uşor să accepte „tutela” celor puternici şi apoi să se supună unor norme şi reguli de convieţuire socială, ordinea realizată prin forţă a fost preferată dezordinii Astfel se naşte politica, asociată puterii încă de la începuturile sale Simbioza politicii cu puterea este singura în măsură să asigure autoritatea actului decizional, chiar dacă acesta întruneşte elemente constrângătoare (coercitive)

Conceptul de politică îşi are originile îndepărtate în termenul de polis, pe care vechii greci îl utilizau atunci când desemnau o cetate¬stat şi comunitatea ce vieţuia în acel spaţiu, ca tip distinct deorganizare socio-politică „Împrumutul” lingvistic din antichitate are o dublă semnificaţie: relevă vechimea politică şi exprimă o nouă realitate socio-politică Vechimea este atestată etimologic, dar ea este considerabil mai mare decât antichitatea, politica germinând încă din fazele apropiate apariţiei fiinţei umane Noua realitate socio-politică, polisul, reprezintă, în esenţă, evadarea vechilor greci din imperiul dictatului puterii, prin conceperea unui nou mod de promovare a politicii: statornicirea unei ordini sociale şi politice bazate peînţelegere şi armonie „Evadarea” nu este întâmplătoare Experienţa în materie politică de până atunci a umanităţii demonstra că normele şi instituţiile cu funcţii de organizare şi disciplinare a comportamentului individual şi colectiv au avut, pe lângă efecte pozitive şi consecinţe negative

Efectele pozitive erau importante, deoarece:

– acţiunile indivizilor şi grupurilor s-au aflat sub semnul autorităţii unui conducător, ceea ce constituia elementul forte în depăşirea dezordinii, care ar fi ameninţat coeziunea şi perpetuareaexistenţei grupurilor şi, foarte probabil, ar fi încurajat întoarcerea la„barbarie”;

– angrenarea unor mari grupuri umane în forme de organizare politico-militaro-religioasă, cum au fost, de pildă, despoţiile orientale, care au împiedicat, cel puţin temporar, conflictele intergrupale sau intercomunitare, care ar fi avut urmări serioase, inclusiv asupra perpetuării existenţei unor colectivităţi

Efectul negativ major constă în faptul că aceste forme de organizare, care premerg polisului, inclusiv statele despotice orientale, sacrifică libertatea de exprimare, de iniţiativă şi de acţiune a oamenilor pe altarul ordinii şi „respectului” autorităţii discreţionare a puteriipolitice (bazileu, rege, împărat etc )

Spre deosebire de despoţiile orientale, în polisul grecesc ordinea nu era impusă prin forţă, ci se baza pe lege (nomos), ca proiecţie a ordinii naturale (phisis) şi a armoniei cosmice (kosmos) Grecii au, astfel, un cadru normativ de comportament raţional şi civilizat, pe careîl creează mari legislatori de talia lui Lycurg (sec 10-9 î Hr ), Solon (c 640-c 588 î Hr ), Dracon (sec 7 î Hr )–primul la Sparta, ceilalţi la Atena

Rezultă, astfel, că politica exprimă şi defineşte activitatea de guvernare sau de management politic a societăţii, având ca obiectiv esenţial exercitarea puterii Ea are un caracter istoric şi este direcţionată spre conducerea societăţii prin alocarea, mobilizarea şi gestionarea resurselor necesare dezvoltării, promovarea schimbării, asigurării păcii sociale, reglementării raporturilor cu străinătatea etc

Politica are o sferă mai largă de aplicabilitate şi de manifestare decât politicul, care reprezintă modul în care este concepută organizarea şi funcţionarea ansamblului relaţiilor sociale, astfel încât să se asigure dezvoltarea şi perpetuarea existenţei unei comunităţi sau societăţi Acest ansamblu de relaţii este rezultanta politicii, a acţiunii centrate pe problematica puterii în stat

Apariţia şi manifestarea politicii a condus şi conduce la crearea unor instituţii specializate, instituţiile politice, care sunt dotate cu instrumente adecvate pentru promovarea acesteia Charles Bouglé aprecia că formele de promovare a politicii se relaţionează instituţiilor abilitate să le pună în aplicare, o astfel de relaţionare manifestându-se atât în trecut (de la primele şi rudimentarele instituţii din epocileîndepărtate), cât şi în prezent (în condiţiile unui sistem instituţional complex, modern şi funcţional)

Prin sistem politic se înţelege un ansamblu stabil de relaţii şi roluri sociale instituţionalizate, care concură şi asigură exercitarea puterii în societate

Structura sistemului politic, în raport de părerile exprimate de unii specialişti, este mai restrânsă (viziunile reducţioniste) sau mai cuprinzătoare În viziune reducţionistă, cuprinde fie numai sistemul de guvernare, fie numai instituţiile şi organizaţiile politice Potrivit celei de a doua poziţii, structura sistemului politic ar cuprinde (după Gabriel Almond): relaţii politice, instituţii politice, cultura şi conştiinţa politică, valori şi norme politice .