Extras din curs
REGLEMENTAREA JURIDICĂ A DREPTULUI DE
PROPRIETATE ŞI A ALTOR DREPTURI REALE
1. Noţiuni introductive
Dezvoltarea în etapa actuală a relaţiilor economico-sociale de tipul
economiei de piaţă în ţara noastră impune restructurarea sistemului de
drept şi, implicit, apariţia a noi concepte şi abordări în doctrina şi practica
juridică.
În cadrul tuturor acestor transformări structurale, un loc central îl
ocupă proprietatea care, pe de o parte, îşi extinde aria de cuprindere ca o
instituţie preexistentă, tradiţională devenind tot mai complexă şi riguros
reglementată, iar pe de altă parte conferă din spaţiul ei cu generozitate
elemente de substanţă pentru apariţia unor ramuri noi sau care deja
fiinţează şi ele la rândul lor în plin proces de dezvoltare şi modernizare.
Ca relaţie economică, proprietatea reprezintă condiţia
fundamentală a producţiei, o condiţie de existenţă a societăţii, pentru că
orice producţie are ca premisă esenţială şi indispensabilă însuşirea
(aproprierea) de către producător a bunurilor necesare acelei producţii.
Însuşirea îmbracă două aspecte: sub formă privată sau sub formă publică
(socială), aşa cum vom vedea în continuare.
Deci, din punct de vedere economic proprietatea în general poate fi
definită ca o relaţie socială istoriceşte determinată, care ia naştere „în
legătură” cu însuşirea şi stăpânirea de către oameni a bunurilor.
Este foarte important de subliniat că atunci când vorbim de
apropriere avem în vedere nu însuşirea materială a lucrului - raportul
dintre om şi lucru, ci raporturile sociale, în cadrul căror se realizează
această însuşire.
Pe plan juridic ea are corespondent în dreptul de proprietate,
categorie juridică prin excelenţă, în sensul că însuşirea, aproprierea a
devenit un „drept de însuşire, un drept de apropriere”, consacrat prin
norme juridice şi întărit prin forţa de constrângere a statului.
În ambele sensuri - economic sau juridic este însă un raport social,
ea nu apare deci ca un raport între om şi lucruri, ci ca un raport între
oameni cu privire la lucruri.
Dreptul de proprietate a cunoscut un proces evolutiv determinat de
însuşi conţinutul dreptului de proprietate de la o societate la alta, astfel:
În dreptul roman restricţiile dreptului de proprietate erau puţine şi
se numeau servituţi; proprietatea era numită „dominum exjure quiritium”
şi reprezintă o „plena in rei potestas”.
Dreptul de proprietate în evul mediu a cunoscut unele îngrădiri şi
concesiuni cum ar fi în cazul seniorilor, unde există un „domenium
eminens” ce aparţinea seniorului şi un „domenium utile” concesionat de
senior altor persoane.
Mai târziu legiuitorul francez a reglementat prin codul din 1817 -
codul napoleonean, dreptul de proprietate ca un drept al omului, sacru şi
inalienabil, indispensabil libertăţii persoanei umane, bazat pe libertatea şi
munca individului.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Protectie Juridica a Dreptului de Proprietate.pdf