Teoria generală a dreptului

Teoria generala a dreptului (TGD) ca stiinta

Reprezinta o stiinta de ramura a stiintelor juridice. Stiintele juridice sunt stiinte sociale care studiaza fenomene juridice, adica sisteme de drept, constiinta juridica, impactul dreptului asupra relatiilor sociale. Stiintele juridice sunt de 3 categorii:

a) Generale: care studiaza statul si dreptul in ansamblul lor;

b) Juridice – istorice: care analizeaza evolutia istorica a statului si dreptului;

c) Juridice de ramura: care au ca obiect normele si institutiile juridice specifice fiecarei ramuri de drept ( penal, civil, familie, constitutional etc.).

TGD studiaza legile generale ale vietii juridice, categoriile si notiunile general valabile pentru toate ramurile de drept. TGD reprezinta o disciplina care studiaza organizarea si functionarea statului in corelatie cu elaborarea si aplicarea dreptului. Reprezinta o disciplina care introduce in studiul dreptului dar si o disciplina de studiere sintetica a lui.

Metode de studiu

1) Istorica – in sensul ca statul si dreptul sunt analizate in evolutia lor istorica, progresiva.

2) Comparativa – analiza institutiei se face comparativ raportat la cele reglementate din alte insitutii de drept.

3) Sociologica si experimentala – vizeaza cuantificarea eficientei dreptului asupra mediului social.

Conceptul dreptului

Termenul de drept are mai multe sensuri insa 2 sunt esentiale:

A) Dreptul obiectiv = desemneaza ansamblul regulilor de conduita impuse de stat, deci in vigoare, intr-o societate, la un moment dat (law).

B) Dreptul subiectiv = aptitudinea unei persoane, subiect al unui raport juridic de a pretinde celorlalti subiecti sa aiba o anumita conduita (right).

Aparitia dreptului

A aparut in comuna primitiva sub forma unor reguli, cutumiare, obisnuielnice care raspundeau unor necesitati vitale ale membrilor comunitatii. Repetabilitatea lor a determinat un caracter obligatoriu sub sanctiunea excluderii din comunitate sau unor pedepse. O data cu aparitia statului astfel de reguli au fost garantate de forta coercitiva statala. Se cunosc 3 cai de aparitie a dreptului:

1) Prelucrarea normelor cutumiare de catre formatiuni statale antice si investirea lor cu forta juridica.

2) Crearea directa a dreptului scris in diferite culegeri de legi si in invataturi; prin astfel de norme se consacrau stratificarea societatii, statutul juridic al sclavilor sau taranilor iobagi in raport cu proprietarii, organizatiile administrative ale statului, privilegiile preotilor.

3) Transformarea unor solutii date de institutii judecatoresti (de obicei clericale) in norme de drept. Aceasta cale este specifica perioadei statului consolidat.

Definitia moderna a dreptului = reprezinta sistemul, ansamblul normelor stabilite sau recunoscute de stat in scopul reglementarii relatiilor sociale conform vointei de stat si a caror respectare obligatorie este garantata de forta coercitiva a statului.

Trasaturile dreptului

1) Caracter volitional – in sensul ca esenta sa contine vointa de stat. Dreptul nu este insa doar expresia vointei de stat, el este expresia vointei generale a societatii.

Vointa de stat nu se poate exprima in drept in mod arbitrar fiind ingradita de valorile eterumane pe care societatea le promoveaza. Statul este obligat sa consacre aceste valori si sa stimuleze ocrotirea si dezvoltarea lor.

2) Caracter social – in sensul ca orice norma de drept sau institutie juridica exista datorita unor imperative sociale; societatea le impune, societatea le solicita iar efectul lor se produce in plan social.

Normele reglementeaza conduitele indivizilor in societate, in interdependenta cu conduitele celorlalti. Scopul ultim al dreptului este garantarea armoniei sociale.

3) Caracter normativ – fiecare norma juridica fixeaza o regula de conduita, un standard comportamental in raport cu ceilalti membrii ai societatii.

Conduita pretinsa poate sa fie:

a) prohibitiva – in sensul de a nu face ceva

b) onerativa – in sensul de a face sau a da ceva

Regula este ca normele juridice au caracter impersonal (se aplica tuturor cetatenilor sau unei categorii de cetateni) si sunt de aplicare repetata (se aplica de cate ori este realizata situatia descrisa in norme).

Continutul si forma dreptului

Dreptul este un fenomen social, o unitate intre continut si forma.

Continutul delimiteaza elementele si procesele care realizeaza temeiul existentei fenomenului, esenta fenomenului; in timp ce forma exprima modul de organizare a fenomenului, stuctura lui, modul exterior in care el se infatiseaza si exista.

Continutul dreptului este dat de esenta dreptului, adica exprimarea normativa a vointei de stat si de ansamblul prevederilor, reglementarilor juridice structurate pe institutii si ramuri de drept.

Forma dreptului ne arata modul in care vointa generala devine vointa general obligatorie, modul in care vointa generala imbraca o haina juridica. Forma dreptului o regasim in izvoarele dreptului in sensul de forme de manifestare ale lui (actele normative, cutuma, precedentul judiciar, contractul normativ).

Dreptul si constiinta juridica

Dreptul in sens larg contine alaturi de elemente normative si elemente ideologice de natura relationala si intitutionala. Acestea din urma formeaza constiinta juridica. Ea reprezinta un fenomen social si psihologic foarte complex, este formata din totalitatea ideilor, sentimentelor si volitiunilor cu privire la fenomenul juridic (sentimente de apreciere sau respingere a legilor). Intre constiinta juridica si dpretul obiectiv exista o stransa legatura, in sensul ca elementele constiintei juridice formeaza premiza ideologica obligatorie a elaborarii dreptului. Pe de alta parte realizarea dreptului este strict conditionata de constiinta juridica.

Dreptul in sistemul normelor sociale

Normele sociale se refera la regulile de conduita pe care cetatenii trebuie sa le respecte in societate, in diversele domenii sociale in care se manifesta. Normele sociale sunt foarte variate.

In functie de domeniile variate in care se manifesta distingem:

1) norme tehnice care reglementeaza conduita indivizilor in procese de munca sau productie;

2) obiceiul;

3) norme morale;

4) norme elaborate de organizatii sociale sau politice;

5) norme juridice.