Ecologie

Partea I

ECOLOGIE GENERALĂ

(TEORIA SISTEMELOR, FACTORII DE MEDIU)

TEORIA GENERALĂ A SISTEMELOR

Toate corpurile naturale sunt alcătuite din atomi și molecule. Multitudinea acestor molecule sunt grupate și alcătuiesc agregate mai mult său mai puțin complexe, alcătuind unități structurale care se comportă unitar, își păstrează individualitatea un timp mai scurt său mai îndelungat. Din punct de vedere fizic, aceste corpuri naturale reprezinta sisteme.

Teoria sistemelor a fost fondată de L van Bertalanffy care a definit sistemele ca un ansămblu de elemente de diferite naturi, identice său diferite unite prin

conexiuni și interacțiuni astfel încât să realizeze un întreg. Ca urmare, nu orice interacțiune este generatoare de sistem. Aceste interacțiuni trebuie să fie

permanente și repetitive.

Caracteristicile relaționale ale sistemelor cu mediul sunt diferite:

Sisteme izolate

Nu realizează schimb de materie și energie cu mediul înconjurător. Astfel de sisteme nu există în natura. Ele sunt imaginare pentru a putea modela unele fenomene.

Sisteme închise

Fac schimb de energie cu mediul dar nu și de materie. Sunt inexistente în natură, dar pot fi create de om. De exemplu, un recipient perfect închis cu apă sau un lac glaciar.

Sisteme deschise

Fac schimb atât de materie (substanțe) cât și de energie. Sunt toate sistemele naturale, biologice.

Sistemele biologice sunt sisteme informaționale care datorită modului de organizare au capacitatea de :

o autoconservarea

o autoreglare

o autodezvoltare

o autoreproducere

Au un comportament antientropic, sunt stabile în raport cu alte sisteme, au o anumită structură (formă sau arhitectură) și îndeplinesc unele funcții. Forma e descrisă prin caracteristicile:

- cantitate: descriu numărul de elemente și modul lor de participare la organizarea sistemului

- calitative: redau prezența sau absența unui element

- relaționale: prezintă imaginea întregii rețele de interacțiuni dîntre componentele sistemului

Funcțiile sistemului desemnează relațiile sistemului în întregul său. La nivel individual sunt: de nutriție și de relație. Sistemele deschise realizează un schimb energetic de materie permanent și cu toate acestea se află într-o stare de echilibru dinamic.

Caracteristicile sistemelor biologice

Față de sistemele nevii, acestea au o serie de trăsături care s-au conturat și perfecționat în decursul evoluției.

Caracterul istoric

Orice sistem viu sau neviu are o istorie. De exemplu o rocă este formată din atomi, molecule, istoria sa constă în condițiile care au dus la legarea atomilor într- un mediu specific, astfel încât s-a format roca specifică. În acest caz nu este nevoie

să-i cunoaștem istoria pentru a-i determina starea actuală. În cazul sistemelor biologice pentru explicarea structurii și funcțiilor lor avem nevoie de date referitoare la istoria respectivului sistem.

Dependența de starea ințtială și comportamentul neliniar

Derivă din caracterul

istoric și sunt esențiale în evoluția unui sistem.

Condiția inițială este determinantă pentru calea ce va fi urmată de sistem în evoluție. Comportamentul sistemelor e neliniar = evoluția sa este determinată de condiția inițială, o shimbare aparent neînsemnată poate determina schimbări de amploare datorită sensibilității, vulnerabilității și posibilității de a trece rapid de la o stare la alta. Din acest motiv prognoza modului de evoluție a unui sistem e foarte greu de realizat.

Caracterul informațional

Sistemele biologice funcționează ca sisteme cibernetice, ele folosesc transformări energetice ca mijloc pentru recepționarea, acumularea, transmiterea informațiilor. Orice organism viu prin metabolism transformă energia legăturilor chimice în energie termică, electrică, nervoasă, mecanică. Această transformare

reprezintă forma cea mai adecvată prin care organismul, un sistem deschis întreține relații cu mediul înconjurător.

Organismele vii pot transmite mediului informații proprii, ca urmare

activitatea informaționala determina integrarea sistemelor biologice în mediu și

poate

contribui la transformarea lor. Informația este înregistrată într-un mod

propriu caracteristic fiecarui tip de sistem.

Cantitatea de informație conținută de sistem depinde de gradul de organizare a acestuia: cu cât un sistem e mai complex, cu atât cantitatea de informație este mai mare.

Integralitatea

Caracteristica conform căreia întregul său sistemul are insușiri noi, diferite de ale sistemelor componente. Însușirile întregului pot fi reduse la suma însușirilor părtilor componente.

O consecință a integralității este faptul că un element component are anumite proprietăți când este în sistem și altele dacă este scos din sistem.