Politici de mediu

1. Izvoarele dreptului mediului

Izvorul de drept reprezinta formele de exprimare a normelor juridice care sunt edictate si determinate de modul de edictare precum si sanctionarea lor de catre stat.

Izvoarele materiale de drept sunt denumite izvoare reale, care reflecta realitatile exterioare ale acestuia, care determina actiunea legiuitorului si dau nastere unor reguli generate de necesitatile practice, adica sociale, economice, culturale, ideologice etc. Izvoarele materiale reale de drept constau in fenomenele sociale, imprejurarile, situatiile economice, politicile si necesitatile practice care determina conturarea substantei, a materiei legislatiei mediului in general.

In studiul dreptului mediului intereseaza izvoarele formale ale legislatiei mediului, cele care confera regulilor de conduita caracterul de drept pozitiv. Astfel, consideram izvoare ale dreptului mediului acele forme specifice de exprimare a normelor de drept care proiecteaza conduita subiectelor de drept in legatura cu conservarea, dezvoltarea si protectia componentelor naturale si antropice ale mediului. Premiza nasterii raportului juridic de drept al mediului este norma juridica. Nasterea unor raporturi juridice de mediu este generata si conditionata de aparitia unui fapt social sau juridic, iar acest fapt poate sa fie un eveniment sau o actiune umana.

Ramura legislatiei componente a dreptului mediului este alcatuita din acte normative continand norme juridice care reglementeaza comportarea subiectelor de drept in legatura cu conservarea, dezvoltarea si protectia factorilor naturali si antropici ai mediului. Izvoarele dreptului mediului sunt tocmai aceste acte normative. Analizand aceste norme de drept al mediului se observa o serie de particularitati ale izvoarelor acestei ramuri de drept, ca de exemplu:

- toate normele de drept al mediului au un caracter imperativ

- majoritatea normelor de drept al mediului au un caracter tehnic

- normele de drept al mediului prevad sanctiuni juridice

- normele de drept al mediului conduc catre ordine tehnologica publica

In ansamblul normelor de drept al mediului un loc deosebit il ocupa normele tehnice care reglementeaza comportamentul oamenilor in procesul de productie fata de mijloacele de productie si unelte de munca si fata de natura.

Izvoarele dreptului european al mediului sunt mai putin precise si obligatorii, dar mai variate decat cele existente in sistemul juridic national ori in cadrul UE. Ele sunt enumerate si definite in art. 38 alin. 1 din Statutul Curtii Internationale de Justitie si anume: "tratatele si cutuma generatoare de norme obligatorii", "principiile generale de drept recunoscute de natiunile civilizate si mijloacele auxiliare, ca de exemplu deciziile judiciare internationale si doctrina", "rezolutiile organizatiilor internationale."

Exclusiv in cazul dreptului comunitar al mediului identificam ca izvoare de drept cele 3 tratate consecutive ale Comunitatii Europene, cu modificarile ulterioare, regulamentele, directivele, deciziile si recomandarile reprezentand dreptul comunitar derivat.

Pornind de la ideea ca protectia si conservarea mediului constituie o problema de interes national, izvoarele dreptului mediului la nivel national sunt actele normative adoptate de organele statului care contin norme juridice ce reglementeaza relatiile sociale in legatura cu conservarea si protejarea mediului. Principalele categorii de izvoare de dreptul mediului sunt urmatoarele: Constitutia, legea, decretele legi, codul, hotararile si ordonantele guvernului, ordinele ministrilor, tratatele si conventiile internationale, actele autoritatilor publice locale si alte izvoare ale legislatiei mediului, ca de exemplu cutuma, cazurile internationale, jurisprudenta si doctrina.

Constitutia Romaniei.

In calitate de izvor de drept al mediului se remarca recunoasterea dreptului fundamental al omului la un mediu sanatos, fapt rezultat din prevederile art. 35 din legea fundamentala. De asemenea, alte 2 texte constitutionale garanteaza dreptul la viata, in art. 22 si dreptul la ocrotirea sanatatii, in art. 34, ambele presupunand pe langa alte masuri si pe cele care privesc conservarea si protectia mediului. Existenta unui mediu cat mai curat constituie conditia principala a realizarii acestui drept fundamental.

In Constitutie se prevede de asemenea, in art 35 alin. 3, ca persoanele fizice si juridice au indatorirea de a proteja si ameliora mediul inconjurator.

Dreptul fundamental al omului la un mediu sanatos este garantat in Constitutie si prin

stipularea altor drepturi, ca de exemplu dreptul la ocrotirea sanatatii, dreptul la viata si integritate fizica si psihica, dreptul la informatie, dreptul la petitionare, dreptul la asociere, dreptul la acces liber la justitie si dreptul de proprietate privata.

Constitutia prevede 3 categorii de obligatii de mediu care revin in sarcina statului:

- crearea conditiilor necesare, nu si suficiente, pentru cresterea calitatii vietii, conform art. 35 alin. 2 lit. F

- refacerea si ocrotirea mediului inconjurator, precum si mentinerea mediului ecologic, art. 135 alin. 2 lit. E

- exploatarea rationala in concordanta cu interesul national a resurselor nationale, art. 135 alin. 2 lit. D

Dreptul la proprietate privata, prevazut in Constitutie la art. 44 alin. 7, obliga la respectarea sarcinilor privind protectia mediului inconjurator. Conform Constitutiei, proprietatea publica este garantata si ocrotita prin lege si apartine statului sau unitatilor administrativ teritoriale. In acest context, bogatiile de interes public ale subsolului, spatiul aerian, apele cu potential energetic valorificabil, plajele, marea teritoriala, resursele naturale ale zonei economice si ale platoului continental, precum si alte bunuri stabilite de legea organica fac obiectul exclusiv al proprietatii publice.