Protecția mediului

Curs
8/10 (1 vot)
Domeniu: Ecologie
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 81 în total
Cuvinte : 25155
Mărime: 446.88KB (arhivat)
Publicat de: Adrian B.
Puncte necesare: 0

Extras din curs

I. DEFINIŢII. PROPRIETĂŢI FIZICO -CHIMICE ALE AERULUI.

Mediul – noţiune des utilizată, fără un sens juridic précis, desemnează natura înconjurătoare, mediul natural, rural, urban, industrial în sânul căruia trăieşte omul. Noţiunea de mediu este diferită în legislaţia ţărilor lumii, dar indiferent de modul de definire, el este privit în fiecare din aceste legislaţii ca fiind:a) cadrul de viaţă al individului, b) ansamblul condiţiilor susceptibile să acţioneze asupra organismelor vii şi activităţilor umane.

Conform Legii Protecţiei Mediului nr.137/1995, cu modificările ulterioare, mediul se defineşte ca”Ansamblul de condiţii şi elemente naturale ale Terrei: aerul, apa, solul şi subsolul, toate materiile organice şi anorganice, precum şi fiinţele vii, sistemele naturale în interacţiune, cuprinzând elementele enumerate anterior, inclusiv valorile materiale şi spirituale”

PROTECŢIA MEDIULUI reprezintă un ansamblu de reguli şi norme cu caracter juridic şi/ sau tehnic menite să asigure conservarea resurselor naturale şi protejarea calităţii componentelor mediului înconjurător. Noţiunea de aer curat este relativă. Nu există aer complet lipsit de impurităţi. De aceea, aerul curat este considerat acela a cărei concentraţie în poluanţi nu provoacă efecte negative în mod direct sau indirect asupra oamenilor, vegetaţiei, clădirilor etc. Numai deasupra mărilor şi oceanelor compoziţia aerului se menţine relativ constantă.

Compoziţia medie a aerului curat şi uscat este dată în tabelul 1. În plus, aerul mai conţine în cantităţi inferioare de 1 ppm: hidrogen, peroxid de azot, ozon, SO2, CO, amoniac, xenon, vapori organici etc.

Impurificarea aerului are consecinţe directe asupra sănătăţii omului. Omul nu poate trăi mai mult de 5 minute fără aer.

Densitatea medie a aerului în condiţii normale (00C, 1 atm) se calculează conform legii lui Avogadro,

= = = 1,293 kg/Nm3

Proprietăţi fizico-chimice ale aerului

Tabelul I. Compoziţia medie a aerului curat şi uscat

Componenţi % vol. % masă

Azot 78,01 75,53

Oxigen 20,95 23,14

Argon 0,93 1,28

Dioxid de carbon 0,032 0,046

Neon 1,8.10-3 1,25.10-3

Heliu 5,24.10-4 7,24.10-5

Metan 1,4.10-4 7,75.10-5

Kripton 1,14.10-4 3,3.10-4

Protoxid de azot 5.10-5 7,6.10-5

în care M reprezintă masa moleculară medie a aerului curat şi uscat iar Vm – volumul molar al aerului în condiţii normale. a fost calculat ţinându-se seama de compoziţia aerului (ca fiind formată numai din azot, oxigen, argon şi dioxid de carbon) şi de masele moleculare ale acestor componenţi.

= kg/kmol

permanenţi: N2, O2, gaze rare

- Componenţii aerului variabili: CO2, vapori de apă

întâmplători: SO2, NH3, CH4, CO, H2S, particule în suspensie (aerodispersii) etc

În afară de componenţii permanenţi (N2 , O2, gaze rare) a căror proporţie este independentă de locul de pe suprafaţa pământului, în stare reală, aerul mai conţine componenţi variabili, de la câteva sutimi la zecimi de procent. Dintre aceşti componenţi, dioxidul de carbon CO2, în concentraţie aproape constantă (0,033% vol.) poate cunoaşte creşteri mici în zonele industriale şi vaporii de apă a căror concentraţie variază în funcţie de temperatură şi de regiune

În compoziţia aerului pot intra, de asemenea, componenţi întâmplători, în proporţii dependente de condiţiile locale. Câteva exemple de astfel de componenţi pot fi reprezentate prin:

- urme de amoniac provenit din descompunerea substanţelor organice cu sau fără ajutorul bacteriilor sau ca urmare a scăpărilor din industria chimică sau a instalaţiilor de răcire cu NH3;

Preview document

Protecția mediului - Pagina 1
Protecția mediului - Pagina 2
Protecția mediului - Pagina 3
Protecția mediului - Pagina 4
Protecția mediului - Pagina 5
Protecția mediului - Pagina 6
Protecția mediului - Pagina 7
Protecția mediului - Pagina 8
Protecția mediului - Pagina 9
Protecția mediului - Pagina 10
Protecția mediului - Pagina 11
Protecția mediului - Pagina 12
Protecția mediului - Pagina 13
Protecția mediului - Pagina 14
Protecția mediului - Pagina 15
Protecția mediului - Pagina 16
Protecția mediului - Pagina 17
Protecția mediului - Pagina 18
Protecția mediului - Pagina 19
Protecția mediului - Pagina 20
Protecția mediului - Pagina 21
Protecția mediului - Pagina 22
Protecția mediului - Pagina 23
Protecția mediului - Pagina 24
Protecția mediului - Pagina 25
Protecția mediului - Pagina 26
Protecția mediului - Pagina 27
Protecția mediului - Pagina 28
Protecția mediului - Pagina 29
Protecția mediului - Pagina 30
Protecția mediului - Pagina 31
Protecția mediului - Pagina 32
Protecția mediului - Pagina 33
Protecția mediului - Pagina 34
Protecția mediului - Pagina 35
Protecția mediului - Pagina 36
Protecția mediului - Pagina 37
Protecția mediului - Pagina 38
Protecția mediului - Pagina 39
Protecția mediului - Pagina 40
Protecția mediului - Pagina 41
Protecția mediului - Pagina 42
Protecția mediului - Pagina 43
Protecția mediului - Pagina 44
Protecția mediului - Pagina 45
Protecția mediului - Pagina 46
Protecția mediului - Pagina 47
Protecția mediului - Pagina 48
Protecția mediului - Pagina 49
Protecția mediului - Pagina 50
Protecția mediului - Pagina 51
Protecția mediului - Pagina 52
Protecția mediului - Pagina 53
Protecția mediului - Pagina 54
Protecția mediului - Pagina 55
Protecția mediului - Pagina 56
Protecția mediului - Pagina 57
Protecția mediului - Pagina 58
Protecția mediului - Pagina 59
Protecția mediului - Pagina 60
Protecția mediului - Pagina 61
Protecția mediului - Pagina 62
Protecția mediului - Pagina 63
Protecția mediului - Pagina 64
Protecția mediului - Pagina 65
Protecția mediului - Pagina 66
Protecția mediului - Pagina 67
Protecția mediului - Pagina 68
Protecția mediului - Pagina 69
Protecția mediului - Pagina 70
Protecția mediului - Pagina 71
Protecția mediului - Pagina 72
Protecția mediului - Pagina 73
Protecția mediului - Pagina 74
Protecția mediului - Pagina 75
Protecția mediului - Pagina 76
Protecția mediului - Pagina 77
Protecția mediului - Pagina 78
Protecția mediului - Pagina 79
Protecția mediului - Pagina 80
Protecția mediului - Pagina 81

Conținut arhivă zip

  • Protectia Mediului.doc

Alții au mai descărcat și

Definirea toxicologiei ca știință și relațiile ei cu alte domenii de studii

Etimologic se poate defini ca ştiinţa care se ocupă de toxici. Este o disciplină cu baze atât biologice cât şi chimice puternice. Toxicologia are o...

Recuperarea și reciclarea deșeurilor

ARGUMENT Deşeul e un material (obiect) care prin el însuşi fără a fi supus unei transformări nu mai poate fi utilizat. Deşeurile pot fi...

Poluarea Atmosferei cu Metale Grele

Protecţia mediului ambiant constituie problema majoră a societăţii contemporane. Cunoaşterea influienţei activităţii umane asupra ecosistemelor...

Poluare și Tehnici de Depoluare a Mediului

1. Definiţi si clasificaţi termenii: mediu, poluare, surse de poluare, factori poluanti Mediu, mediu înconjurător, mediu ambiant reprezintă...

Factori poluanți ai mediului

Poluarea reprezinta, in principiu, orice alterare a mediului cauzata direct sau indirect prin activitatea sau omisiunea omului, alterare care ar...

Ecologie și Protecția Mediului

INTRODUCERE Ecologia: de la ştiinţă la conştiinţă Ca în cazul multor discipline, numele şi definiţia conferite ecologiei, spun mult pentru cei...

Procedee și Echipamente de Epurare a Aerului

Scurt istoric Primele mãsuri care se cunosc în istorie legate de limitarea gradului de poluare a aerului sunt: - în 1273 Parlamentul Britanic...

Te-ar putea interesa și

Protecția Mediului în Contextul Dezvoltării Economice Durabile

2.4 Mecanisme de alocare pentru finantarea actiunilor de protectie a mediului În unele tari sunt folosite mecanisme speciale desemnate pentru a...

Dezvoltare Economică și Ecologie

INTRODUCERE De-a lungul întregii sale existente omul a încercat sã-si satisfacã nevoile cât mai bine. Acest proces a presupus un ansamblu de...

Politica publică din România în domeniul protecției mediului

Tinând cont ca un mediu sanatos este esential pentru asigurarea prosperitatii si calitatii vietii si de realitatea ca daunele si costurile produse...

Strategii și politici pentru combaterea poluării în industria de petrol

CAPITOLUL I – Generalitati 1.1 Cadrul legislativ actual privind protectia mediului in Romania CADRUL LEGISLATIV - Strategia Protectiei Mediului...

Analiza Eficienței Economice a Cheltuielilor pentru Protecția Mediului în Agricultură

Introducere Agricultura reprezintă o ramură economică de interes strategic naţional, chemată să asigure securitatea hranei pentru populaţie şi să...

Protecția mediului

1.Motivarea alegerii domeniului ‘’protectia mediului’’ Am ales domeniul ‘’protectia mediului’’ pentru ca in prezent este unul dintre cele mai mari...

Legislație sol

Componenta de mediu SOL Solul este sistem foarte dinamic care îndeplineşte multe funcţii şi este vital pentru activităţile umane şi pentru...

Impactul ecomomic al poluării

1. Introducere Problemele legate de aparitia poluarii nu constituie fenomene cu orice pret. Toate societatile omenesti au luat nastere si s-au...

Ai nevoie de altceva?