Bazele Economiei

Capitolul I

INTRODUCERE

Obiectivele cursului: definirea întreprinderii si raportarea acesteia la economia

nationala sau mondoeconomie.

Economia unei tari se bazeaza pe agentii economici, pe întreprinderi, pe firmele care

actioneaza în zona productiei de bunuri sau servicii. Modul de actiune al întreprinderii

presupune luarea în considerare a legitatilor economice ce actioneaza independent de vointa

acestora. În economia de piata, în conditii de concurenta, întreprinderea nu are posibilitatea de

a influenta într-o forma sau alta conditiile de concurenta. Economia de piata având la baza

concurenta între agentii economici precum si proprietatea privata asupra mijloacelor de

productie, „obliga” întreprinderea sa-si pretuiasca patrimoniul, sa-si exploateze rational

resursele, sa actioneze eficient spre a-si asigura profitul ca motiv de supravietuire si

continuare a activitatii. Managementul întreprinderii cu asigurarea performantelor economice

presupune cunoasterea tipologiilor, a modului de organizare, a modului de gestiune al

productiei, a gestiunii economico-financiare, a functiei de cercetare-dezvoltare, a posibilitatii

de investitii, a gestiunii resurselor umane etc.

Denumirea disciplinei economia si gestiunea întreprinderii impune explicarea celor

trei notiuni componente, respectiv economie, gestiune si întreprindere.

Economia provine din cuvântul grecesc oikonomia, care semnifica operatia de a face

ordine în casa.

Gestiunea este un cuvânt de origine latina si semnifica activitatea de gospodarire si

administrare.

Termenul de întreprindere provine din cuvântul francez entreprise si poate fi definit

ca o organizatie autonoma care îsi asigura existenta si dezvoltarea prin folosirea si

comercializarea unor produse cu scopul de a obtine profit.

Întreprinderea presupune existenta a patru elemente: materie prima, utilaje, munca si

clienti. Exista si întreprinderi care au ca obiectiv comertul si serviciile. Problemele care vor fi

prezentate se refera în principal la întreprinderile industriale, adica la cele producatoare de

bunuri materiale industriale.

Întreprinderea constituie componenta fundamentala a economiei. Ea reprezinta veriga

de baza cu cele trei functiuni si anume: productia, vânzarea si gestiunea.

Relatiile dintre economie, sub aspectul ei general, si întreprindere, sunt foarte strânse,

astfel încât nu este posibil de a avea idei precise asupra uneia fara a poseda cunostinte asupra

celeilalte.

Economia de piata presupune un proces permanent de adaptare dar si de ruptura fata

de conditiile de mediu în care coexista agenti economici diferiti.

Gestiunea se manifesta ca o arta de a trai în realitatea cotidiana a proceselor

economice.

Economia furnizeaza cadrul de referinta relativ adoptat prin norme, normative si

indicatori.

Aportul economiei la cunoasterea întreprinderii consta într-o mai buna explicare a

naturii întreprinderii si a dezvoltarii acesteia, în analiza raportului de forte între diferitele

categorii de agenti economici implicati în functionarea unei întreprinderi, precum si în

studierea strategiilor elaborate de întreprindere.

Gestiunea cauta sa dirijeze organismele într-o maniera optima astfel încât neajunsurile

sa fie cât mai mici posibile. Ea propune o cunoastere orientata spre actiune, evidentiind

aspectele caracteristice procesului de viata.

CAPITOLUL I - INTRODUCERE

7

Economia pune în evidenta marile miscari ale procesului de viata ca si principiile

fundamentale pe care se întemeiaza deciziile curente.

Prin aceasta disciplina se urmareste studiul relatiilor organizatorice în vederea

organizarii optime a diferitelor laturi de activitate.

Întreprinderea are un rol hotarâtor în dezvoltarea economica a oricarei tari, în

determinarea potentialului acesteia, de costurile cu care se obtin bunuri si servicii, de calitatea

acestora si de capacitatea întreprinderii de a le comercializa profitabil depind în realitate

puterea economica si nivelul de trai al unei tari.

Concret, rolul întreprinderii în circuitul economic al unei tari este exercitat prin

îndeplinirea celor doua functii ale acesteia

– de creare de valori adaugate;

– de participare la distribuirea veniturilor.

În postura de creatoare a valorii adaugate întreprinderea se gaseste în relatii cu alte

întreprinderi cu care face schimb de produse si servicii. Valoarea adaugata pe care o creeaza o

întreprindere se masoara prin diferenta între valoarea bunurilor pe care le vinde si valoarea

celor pe care ar trebui sa le cumpere pentru a putea produce.

Valoarea adaugata creata de întreprindere este distribuita de acestea pe destinatii bine

precizate:

- furnizorii de bunuri si servicii;

- personalul;

- proprietarul;

- statul;

- sumele ramase la dispozitia întreprinderii.

Suma valorii adaugate realizate de ansamblul întreprinderilor constituie bogatia

naturala sau produsul intern brut. Se poate spune ca întreprinderea, creând valoare adaugata si

redistribuind sub diferite forme catre alti agenti constituie un rol esential în activitatea unei

tari.

Trebuie precizat ca aceasta functie de natura economica trebuie atribuita întreprinderii.

Din ce în ce mai frecvent, datorita importantei sale în cadrul societatii actuale,

întreprinderii îi sunt atribuite si alte misiuni de natura sociala, umana sau culturala.

Între componentele sistemului general al economiei nationale si între elementele lor

structurale se formeaza retele de legaturi multiple si complexe, care pot fi grupate astfel:

fluxuri de forta de munca; fluxuri materiale; fluxuri energetice; fluxuri informationale;

fluxuri financiare. Totalitatea acestora formeaza harta fluxurilor sistemului general al

economiei nationale (fig. 1.1).