Comerț

in contextul globalizarii economiei mondiale, relatiile economice internationale s-au diversificat si au capatat noi dimensiuni. Ca urmare, si politica statelor nationale in acest domeniu a dobandit noi valente. Sintetic, ea poate fi caracterizata prin doua tendinte majore si in mare masura, contradictorii: pe de o parte, incepand chiar din primele decenii postbelice, constatam o intensificare a efortului colectiv al statelor nationale in directia eliminarii restrictiilor si barierelor din calea comertului international, eforturi ce s-au soldat cu succese notabile. Pe de alta parte, in cvasi-totalitatea lor, statele si gruparile de state au manifestat o intensa preocupare si au intreprins numeroase actiuni individuale prin care au urmarit exact contrariul, adica intarirea restrictiilor in vederea protejarii propriilor economii de concurenta straina. Vom analiza in capitolul de fata (si in urmatoarele doua) principalele parghii, mijloace si instrumente prin care guvernele pun in aplicare aceste actiuni.

Politica comerciala, ca parte componenta a politicii guvernamentale reglementeaza unul din cele mai importante domenii de care depinde bunastarea unei natiuni: relatiile economice cu strainatatea. Comertul cu strainatatea a constituit, inca din cele mai vechi timpuri, obiect de preocupare si interventie din partea guvernelor de pretutindeni. Explicatia acestui fapt porneste de la o realitate incontestabila: relatiile economice externe sunt un puternic factor de crestere economica si acumulare de avutie. Nici un stat din lume, indiferent de posibilitatile si resursele de care dispune, nu-si poate permite sa ignore acest lucru.

in cursul istoriei, statele nationale s-au implicat in fel si chip in reglementarea relatiilor comerciale cu alte natiuni. Imixtiunea guvernelor in comertul extern al tarilor lumii s-a exercitat adesea in mod unilateral, nu in sensul stimularii relatiilor de schimb ci al franarii lor, prin varii mijloace, numite generic „bariere publice” in calea comertului. Acestea pot fi de natura tarifara, daca utilizeaza ca principal instrument taxele vamale, sau netarifara, in cazul cand sunt utilizate alte instrumente decat taxele vamale.

De-a lungul timpului, statele lumii au promovat trei tipuri principale de politici comerciale: de liber schimb, protectioniste si autarhice. Politicile comerciale de liber schimb s-au aplicat pe scara larga in deceniile 6 si 7 ale secolului al XIX-lea, fiind sustinute teoretic de catre scoala clasica engleza. in viziunea reprezentantilor acestei scoli, daca comertul international se desfasoara liber, fara restrictii, el realizeaza o alocare eficienta a resurselor la nivel mondial, contribuind la cresterea bunastarii tuturor natiunilor participante. Prin contrast, politicile protectioniste au drept principal obiectiv restrictionarea accesului produselor straine pe pietele nationale.