Economie Mondială

1.1. Conceptul de economie mondială

1.2. Istoria economiei mondiale

Obiective:

După parcurgerea acestui capitol, studenţii vor putea să:

- înţeleagă interdependenţele dintre statele lumii;

- definească şi să înţeleagă conceptul de „economie mondială”;

- prezinte trăsăturile caracteristice economiei mondiale;

- analizeze premisele economiei mondiale.

Cuvinte cheie : sistem de interdependenţe, economie naţională, proprietate privată, diviziunea internaţională a muncii, fluxuri economice, comerţ exterior.

1.1. Conceptul de economie mondială

Orice ţară, oricât de dezvoltată ar fi ea, nu se poate izola de restul lumii, rezolvându-şi singură problemele cu care se confruntă şi refuzând să ia în calcul contextul internaţional. Astfel, devine evident că economia unei ţări nu poate fi viabilă, nu poate exista decât în legătură cu economiile altor ţări.

Conceptul de “economie mondială” desemnează ansamblul economiilor naţionale ale statelor lumii, privite în interdependenţa dintre ele (legături stabilite pe planul comerţului exterior, în producţie, pe planul prestărilor de servicii, al relaţiilor valutar-financiare, în ştiinţă şi tehnologie etc.).

Economia mondială nu se reduce, deci, doar la sfera circulaţiei (a bunurilor economice, a capitalurilor etc.), ci cuprinde şi sferele producţiei materiale, consumului, cercetării ştiinţifice ş.a.

Deşi economia mondială şi-a schimbat imaginea în fiecare etapă a dezvoltării sale, pot fi distinse totuşi unele trăsături caracteristice pentru întreaga sa evoluţie de până acum :

- Celulele de bază ale economiei mondiale sunt, încă, economiile naţionale, iar influenţa pe care economiile naţionale o exercită asupra economiei mondiale depinde de nivelul lor de dezvoltare.

- Economia mondială este expresia unui sistem de interdependenţe, în fapt, relaţii de cooperare reciproc avantajoase între state suverane, bazate pe principiile dreptului internaţional, pentru progresul fiecărei economii naţionale.

- Economiei mondiale îi este proprie concurenţa între agenţi economici, pentru că, oriunde în lume, concurenţa conduce la o „selecţie naturală” a agenţilor economici, în raport cu forţa lor de inovaţie tehnologică şi managerială, ceea ce dă impuls progresului economic.

- În cadrul economiei mondiale, în diferitele sale zone, se remarcă o alternare a fazelor de expansiune şi a celor de recesiune, rezultanta pe termen lung fiind însă pozitivă, produsul brut mondial înregistrând o creştere. Drept urmare, zonele de prosperitate se extind, iar cele de sărăcie se restrâng, dar cu toate acestea, o bună parte a populaţiei mondiale continuă să trăiască în sărăcie. Învingerea sărăciei reprezintă marea provocare a secolului XXI.

- Economia mondială este eterogenă, între diferitele sale zone menţinându-se anumite decalaje, datorită dezvoltării inegale. Statele-naţiune diferă nu numai ca mărime şi potenţial economic, ci şi ca nivel de dezvoltare. Pe piaţa mondială, toţi agenţii economici, fără excepţie, trebuie să se supună unor reguli comune, care sunt cele ale cererii şi ofertei, ale concurenţei, ale preţurilor internaţionale. Relaţiile de piaţă reprezintă numitorul comun al unor elemente atât de eterogene.

În concluzie, putem afirma că economia mondială este un sistem complex, eterogen, ale cărui componente fundamentale sunt economiile naţionale, societăţile transnaţionale, organizaţiile economice interstatale. Alături de aceste elemente fundamentale, sistemul economiei mondiale cuprinde şi elemente derivate, de legătură: piaţa mondială, relaţiile economice internaţionale, diviziunea internaţională a muncii, ordinea mondială.