Extras din curs
Capitolul 1
IMPOZITELE INDIRECTE ÎN ECONOMIA DE
PIATA DIN ROMÂNIA
NECESITATEA, EVOLUTIA SI ROLUL LOR
1.1. Impozitele indirecte în economia de piata
1.1.1. Continutul si rolul impozitelor indirecte în economia de
piata. Principiile impunerii
Impozitul este o categorie financiara, cu caracter istoric, a carui aparitie este
legata de existenta statului si a banilor.
Înca de la început, impozitele au fost concepute si aplicate diferit, în functie
de dezvoltarea economico-sociala si de cheltuielile publice acceptate de fiecare stat.
Informatii despre impozitele, taxele si cheltuielile publice din Antichitate provin, în
special, din istoria statelor antice – grec si roman.
În Grecia Antica erau considerate publice cheltuielile pentru organele de
conducere ale statului, pentru întretinerea si dotarea fortelor armate si de ordine
publica, pentru construirea si înarmarea corabiilor de razboi, pentru temple, serbari
religioase si distractii publice, pentru construirea de drumuri si lucrari de utilizare
comunala.
Pentru acoperirea cheltuielilor publice se foloseau atât resursele domeniale,
obtinute prin exploatarea unor bogatii naturale aflate în patrimoniul statului (cum ar
fi, de pilda, minele de argint, carierele de marmura), cât si diferitele impozite
ordinare si extraordinare (de exemplu, impozitul pe terenuri, pe veniturile
12
meseriasilor, taxele pentru vânzarea în piata a produselor agricole, impozitul
extraordinar pe veniturile cetatenilor bogati perceput în timp de razboi – ca o
îndatorire a acestor cetateni).
În Statul Roman antic, în toate etapele evolutive, principalul impozit a fost
tributum. Initial, acest impozit era perceput numai de la locuitorii provinciilor
cucerite, fie pe valoarea pamântului stapânit în mod individual, fie ca zecime din
produsul brut obtinut.
Ulterior, tributum a fost generalizat si permanentizat, el fiind perceput
obligatoriu de la toti cetatenii statului roman care detineau proprietati imobiliare si –
mai târziu – bunuri mobile. În afara acestui impozit se mai percepeau un impozit
asupra vânzarilor de bunuri, un impozit pe mestesuguri si, temporar, un impozit
datorat de celibatari si un impozit pe numarul sclavilor.
În Evul Mediu, datorita organizarii statale, impozitul trebuie sa finanteze o
administratie tot mai complexa. Astfel, în Anglia – favorizata de conjunctura ca era o
tara cu putine framântari sociale – prin Magna Charta Libertatum din 1215 s-a
interzis instituirea impozitelor de catre monarhi fara aprobarea poporului.
Alaturi de impozitul perceput proprietarilor de pamânt – în functie de venitul
obtinut prin exploatarea proprie si în arenda – în Anglia secolului XIII si în cele
urmatoare, se mai percepeau impozit pe venit diferentiat pentru nobili, clerici si
tarani, impozite pe cladiri, pe veniturile mestesugarilor, ca si impozite incluse în
preturile de vânzare ale sarii, carbunilor, pieilor si altor bunuri.
În Principatele Române, sirul mare al darilor ordinare includeau birul asezat
ca “cisla” asupra localitatilor si perceput cu denumirea de “sferturi”, vacaritul,
vinaritul, tutunaritul, oieritul s.a. Acestora li s-au adaugat dari extraordinare – cum
erau ploconul steagului la urcarea pe tron a domnitorului, ajutornitele s.a. Deseori,
stabilirea si perceperea acestor dari erau arbitrare si abuzive.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Importanta Impozitelor Indirecte in Constituirea Veniturilor Bugetului
- bibliografie.pdf
- cap1.pdf
- cap2.pdf
- cap3.pdf
- cap4.pdf
- cap5.pdf
- concluzii.pdf
- cuprins.pdf
- introducere.pdf