Introducere în Știința Managementului

1.1.Conceptul de management

Termenul de management poate fi utilizat în diferite modalităţi. El se poate referi la:

- persoanele care conduc organizaţiile.

- procesul pe care îl urmează managerii pentru îndeplinirea obiectivelor organizaţiei,

- disciplină: un sistem de cunoştinţe, managementul fiind un sistem cumulat de informaţii, care oferă elemente legate de modul în care putem să conducem,

Etimologic cuvântul “management“ provine din verbul englezesc “to manage” care înseamnă a conduce, a guverna, a administra, a gestiona.

Conceptul de „management” este relativ greu să fie descris complet în cadrul unei singure definiţii.

- Frederick Taylor - „Arta de a şti precis ce trebuie să faci cât mai bine şi mai ieftin.”

- Mary Parker Follet - „Arta de a realiza lucrurile (obiectivele) prin alţi oameni.”

- John Ivancevich - „Procesul întreprins de una sau mai multe persoane cu scopul de a coordona activităţile altor persoane pentru a se obţine rezultate pe care nu le-ar putea realiza acţionând singuri.”

1.2. Managementul ca ştiinţă

Managementul poate fi privit ca o îmbinare între abordarea ştiinţifică şi artă. Abordare ştiinţifică, pentru că apelează la concepte, principii, axiome, modele, metode, tehnici, având un caracter pluridisciplinar (economic, tehnologic, sociologie, matematic, ştiinţe juridice etc.); artă, pentru că necesită talent, creativitate, intuiţie, caracter, capacitate de a lucra cu oamenii etc.

Ştiinţa se obţine din cărţi, câteodată într-o perioadă scurtă, dar arta se îmbogăţeşte exersând permanent, une¬ori în ani.

Teoria managementului are un caracter general pentru a fi aplicată în diferite domenii, dar practica managemen¬tului este specifică unui anumit domeniu (management in¬dustrial, agricol, financiar etc.).

De exemplu, managementul industrial este disciplina ştiinţifică cu caracter tehnico-economic care integrează bazele teoretice (legi, principii, norme, modele şi metode) necesare proiectării, realizării, funcţionării şi dezvoltării sis¬temelor de producţie industrială în condiţii de eficienţă economică.

Obiectul studiului îl constituie sistemul de producţie industrială, respectiv procesul de producţie industrială, ale cărui elemente sunt:

- forţa de muncă (salariaţii);

- obiectele muncii (materii prime şi materiale, com¬bustibil, energie etc);

- mijloacele de muncă (maşini, instalaţii, echipamente etc).

Pe lângă resursele umane, materiale, financiare, mai sunt necesare şi resurse informaţionale.

Deşi disciplină distinctă, cu dome¬niul bine delimitat, managementul este totuşi o disciplină de interferenţă, integratoare, globală, care operează cu noţiuni din:

- discipline generale (matematică, teoria sistemelor, cibernetică);

- discipline sociale (psihologie, sociologie, drept şi legislaţie);

- discipline economice (economie, finanţe, comerţ);

- discipline tehnice şi tehnologice de specialitate de¬scriind cât mai corect procesul de producţie.

Fig. 1.1. Relaţia managementului cu alte ştiinţe

1.3. Intervenţia managerilor în ciclul de viaţă al afacerii

- O firmă nouă trece prin mai multe stadii de dezvoltare.

- În primul stadiu (iniţierea afacerii) toate activităţile din cadrul firmei sunt realizate de întreprinzător. Volumul relativ redus al activităţilor întreprinse şi al cunoştinţelor necesare îi permit întreprinzătorului să realizeze de unul singur toate activităţile. Această fază este, de regulă, de scurtă durată astfel că, în scurt timp devine absolut necesară angajarea de „ajutoare”, care să preia o parte din sarcinile întreprinzătorului.

- În stadiul doi (lansarea afacerii), când succesul afacerii este încă nesigur iar lipsa resurselor financiare este un lucru cert, întreprinzătorul se orientează spre forţa de muncă cu pregătire cel mult medie şi cu putere mare de muncă, urmând ca el să managerieze în continuare toate funcţiile firmei.

- În timp, firma se poate bucura de succes, apare producţia şi vânzările cresc, firma intrând în stadiul trei (dezvoltarea afacerii), ce necesită apariţia unui nivel intermediar de supraveghere. Este o fază periculoasă, de cotitură, pentru firmele mici, deoarece întreprinzătorul este obligat să lucreze printr-un nivel managerial intermediar.

- În stadiul patru (maturitatea afacerii), când firma se dezvoltă foarte mult, volumul cunoştinţelor necesare este mult mai mare, ieşind din cadrul administrativ al întreprinzătorului. În acest moment consultanţa joacă un rol deosebit de important deoarece identifică noile aptitudini manageriale ce ar trebui atrase în cadrul firmei. Odată cu mărirea numărului de nivele ierarhice, firma este mai greu de condus fiind necesare diferite planuri în adoptarea deciziilor. Întreprinzătorul sau managerii din topul firmei stabilesc strategia de ansamblu, iar managerii de la nivel tactic şi operaţional elaborează planurile urmărind respectarea strategiei.