Microeconomie

I.1. Economia politică - obiect de studiu, importanța cunoștințelor de economie

I.2. Trebuințe - definire, clasificare și trăsături

I.3. Resursele economice - definire și clasificare

I.4. Administrarea eficientă a resurselor

I.5. Activitatea economică

Concepte de bază: nevoi umane, interese economice, resurse economice, legea rarității resurselor, costul de oportunitate, activitatea economică, știința economică.

I. 1. ECONOMIA POLITICĂ - OBIECT DE STUDIU, IMPORTANȚA CUNOȘTINȚELOR DE ECONOMIE

Pentru a se orienta în cadrul activităților economice din ce în ce mai complexe, oamenii au simțit nevoia desprinderii unor reguli și legități. Știința care se ocupă cu studiul acestor legi și legități este știința economică sau economia politică.

Evoluția gândirii economice :

1. De la originile greco - romane până la Adam Smith, deci până la sfârșitul secolului al XVIII

Primele preocupări de a înțelege și a explica economia reală apar din Antichitate. Aristotel definea economia ca pe un ansamblu de legi după care se conduce activitatea desfășurată în gospodărie sau în ferme și ateliere, în vederea producerii bunurilor de care oamenii au nevoie. Acesta este sensul etimologic al termenului de economie, care provine din limba greacă:

- - „oikos” - care înseamnă casă, gospodărie;

- - „nomos” - care reprezenta lege, rânduială;

- - „polis” - cetate, societate.

Termenul de economie politică a fost consacrat în anul 1615 de Antoine de Montchrestier prin tratatul său de economie politică scris pentru suveranul de atunci al Franței Louis al XIII-lea.

Adam Smith în “Avuția Națiunilor” demonstrează că originea valorii, deci a bogăției naționale, rezidă din munca socială.

2. A doua perioadă, sec XVIII - XIX - perioada este denumită Școala clasică engleza ai cărei reprezentanți sunt: David Ricardo, T. Malthus, J. Mill.

David Ricardo explică că nu se poate confunda valoarea cu bogăția, valoarea fiind privită ca un produs al muncii.

Malthus enunță principiul populației, conform căruia, în absența unor frâne sociale, populația are tendința să crească în progresie geometrică, iar mijloacele de subzistență, în proporție aritmetică.

Economia clasică a constituit punctul de plecare pentru două direcții opuse privind teoriile economice. Este vorba de o ramură care se dezvoltă începând cu lucrarea „Capitalul” a lui K.Marx și o a doua ramură care, trecând prin gândirea neoclasică și keynesiană, ajunge la economia modernă.

K. Marx, continuator al lui David Ricardo, a avut contribuții importante în teoria valorii, a profitului, a rentei și a producției.

3. A treia perioadă - 1870 și marea recesiune economică mondială din anii 1930.

Gândirea neoclasică- susținută de școala marginalistă - a mers pe ideea liberalismului economiei.

Conceptul esențial al teoriei neoclasice este cel de raritate a resurselor și de alegeri raționale efectuate de indivizi în scopul obținerii maximului de satisfacție.

4. A patra perioadă în evolutia științei se încadrează între anii 1920 și anii 1970.

Această perioadă a fost marcată pregnant de J.M. Keznes și opera sa fundamentală „Teoria generală a folosirii mâinii de lucru, a dobânzii și a banilor”. El este fondatorul curentului de gândire dirijist, de susținere a intervenției statului în economie.

5. A cincea perioadă a început în 1980.

Se caracterizează prin trecerea la analiza economiei de la nivel micro, la cel macro și mondoeconomic.

Economia, ca știință, îndeplinește trei funcții :

1. explică fenomene economice - exemplu: formarea prețurilor

2. prognozeaza producerea unor fapte și fenomene economice - exemplu: creșterea consumului atunci cănd cresc veniturile

3. propune căi de influențare a modului în care se desfășoară faptele și fenomenele economice - exemplu: căi de reducere a costului

Economia politică nu este decât o componentă din sistemul științelor economice. În structura acestuia sunt cuprinse următoarele:

a. știința economică fundamentală (economia politică, management, marketing, statistică)

b. științele economice teoretico-aplicative (contabilitate, finanțe)

c. științele economice de frontieră(econometria, informatică economică,matematică economică, sociologia economică, psihologie economică, etc.).

Sistemul științelor economice este dinamic și deschis, îmbogățindu-se de la o perioadă istorică la alta. În prezent, se impun discipline economice noi, cum ar fi: economia mediului înconjurător, economia urbană, economia investițiilor în străinătate și a întreprinderilor multinaționale, etc.

Ca știință economică fundamentală, economia politică oferă baza teoretică și metodologică generală științelor economice în ansamblul lor.

Ca orice știință, economia politică are obiect de cercetare propriu, limbaj specific, metode și instrumente de cercetare proprii.

Economia poate fi privită ca microeconomie și macroeconomie.

Microeconomia studiază comportamentele individuale ale subiecților economici (gospodării, firme de afaceri, agenți economici individuali etc.), relațiile acestora cu piața, relațiile dintre ei, în procesul producerii, schimbului, distribuției și consumului bunurilor și serviciilor.

Macroeconomia cercetează economia națională în ansamblul ei ca și efectele globale care rezultă (șomaj, inflație, etc.).Variabilele macroeconomice sunt cele referitoare la produs național, masă monetară, rata șomajului ș.a.

Abordarea micro- și macroeconomică este una de abstracție științifică și vizează numai nivelurile de analiză. Nu poate exista o separare între cele două abordări, cu alte cuvinte micro- și macroeconomia sunt inseparabile.