Psihologia ca știință

1. Apariția și constituirea științei psihologice.

Termenul „psihologie” vine din greaca veche, întrunind două rădăcini: „psyche” - suflet și „logos” - învățătură, știință. Se cunosc mai multe opinii asupra apariției acestei noțiuni. Psihologul ieșean A. Cosmovici, menționează că pentru prima dată ea a fost folosită de către Goclenius (1547-1628), dar n-a căpătat o utilizare largă. În uz noțiunea dată intră abia în secolul XVIII-lea după ce a fost utilizată de către Cristian Wolf (1679-1754) în titlurile a două cărți: „Psihologia rațională” și „Psihologia empirică”. Se poate considera că aceasta a fost prima încercare de a diviza psihologia în două compartimente, în două părți ce se completează reciproc: teoretică și practică.

Totuși, psihologia mai avea să parcurgă o cale lungă până la afirmarea sa în calitate de știință independentă. Primele cercetări psihologice care s+au păstrat și au ajuns cunoscute au fost realizate încă în antichitate.

Evident, omul, devenit „homo sapiens”, s-a confruntat cu întrebările care îl macină și astăzi: cine sunt eu, de ce trec prin atâtea stări stranii pe care nu întotdeauna mi le pot explica, iar uneori chiar nici nu sunt în stare să le confrunt ?

Primele scrieri psihologice, ajunse până la noi din antichitate, încercau să ofere un răspuns la întrebarea eternă a omului. Este vorba de tratatul lui Aristotel, filozoful grec care a trăit în secolul al IV-lea î.Hr., întitulat „De anima”, ceea ce în traducere înseamnă „Despre suflet”. Marele filozof a abordat problema „sufletului” de pe poziții naturaliste, încercând să explice raportul dintre spirit și organismul uman, menținând că primul este esențial și dirijează existența, comportamentul, manifestarea externă a omului.

Alt filozof antic Platon (427-347 î.Hr.), a tratat sufletul ca rezervator de idei. Cugetătorii greci au ținut să-și explice și alte fenomene: senzațiile (Epicur), locul unde acestea se realizează (Alcmeon), temperamentul - condiția a diferenței dintre oameni (Hipocrate), rolul conștientului și inconștientului în manifestările comportamentale ale omului (Galen).

În Evul Mediu oamenii de știință apelează din nou la teoriile antice, cu deosebire la cele ale lui Aristotel, aceasta ducând la orientarea spre cercetarea practică psihologică. Astfel, în 1862 - este creat primul aparat de cercetări experimentale în domeniul psihologiei de psihologul german Wilhelm Wundt.

În 1874 vede lumina tiparului cartea lui Wilhelm Wundt „Principii ale psihologiei fiziologice”, iar în 1879 autorul ei a creat la Leipzig primul laborator de psihologie experimentală. Acest an este considerat drept anul nașterii psihologiei ca știință autonomă. În scurt timp laboratorul lui Wundt s-a transformat într-un fel de școală psihologică, căpătând renume internațional.

Precum orice altă știință tânără, psihologia a cunoscut mai multe orientări, școli, fiecare contribuind la constituirea și afirmarea domeniului ei teoretic și practic.