Geografia Mediilor Naturale ale Terrei

MEDIILE NATURALE ALE TERREI

Existenţa celor trei zone climatice (caldă, temperată şi rece) a fost

presupusă încă din perioada antichităţii greceşti, când Aristotel a emis ipoteza

existenţei unei zone climatice toride (situată între cele două tropice şi

considerată prea caldă pentru a putea fi locuită), a unei zone ingheţate (la nord

de Cercul Polar, considerată permanent îngheţată, aşadar, tot nelocuită) şi a

unei zone temperate între Cercul Polar şi tropice, singura zonă în care

considera că locuirea era posibilă. Odată cu progresul cunoşterii planetei, o a

doua zonă temperată a fost “descoperită” la sud de ecuator şi o a doua zonă

rece în jurul Antarcticei.

Harta climatică întocmită de Aristotel, deşi ultra-simplificată faţă de

realitate, se baza totuşi pe o serie de idei corecte. Cu toate acestea, ulterior s-a

putut demonstra că şi zonele caldă şi rece sunt locuibile, prima furnizând chiar

suportul dezvoltării unora dintre cele mai avansate civilizaţii din istoria planetei

noastre. Actualmente, cea mai utilizată hartă climatică este cea realizată de

climatologul german Wladimir Köppen, care cuprinde 6 regiuni climatice majore,

delimitate în funcţie de cantitatea anuală de precipitaţii, cantitatea lunară de

precipitaţii şi temperatura medie lunară. Condiţiile climatice sunt cei mai

importanţi factori în crearea diverselor peisaje naturale, motiv pentru care plecăm

de la acestea în abordarea zonelor naturale ale Terrei.

Influenţa umană asupra peisajelor naturale este cvasi-totală, cu greu

putem distinge pe Terra areale în care, direct sau indirect să nu se simtă efectele

umanizarii, de aceea obiectul de studiu al acestei discipline include şi interveţia

umană (cu referire specială la o serie de situaţii de dezechilibre naturale

generate de prezenţa omului).

Pentru simplificarea studiului mediilor naturale ale Terrei, acestea au fost

grupate după cum urmează:

1. Mediile naturale din zona rece (între Cercurile Polare şi Poli)

2. Mediile naturale din zona temperată (între Cercurile Polare şi Tropice)

3. Mediile naturale din zona caldă (între Tropicul Racului şi Tropicul

Capricornului)

Cele mai frecvente teritorii în care mediul natural este încă nemodificat de

om se întâlnesc în zona rece, în zona temperată sunt cele mai propice condiţii

pentru desfăşurarea activităţilor umane, iar în zona caldă, intertropicală,

dinamica actuală a populaţiei asociată unui grad de dezvoltare economică precar

ce caracterizează majoritatea statelor de aici, plasează aceste regiuni în

categoria celor în care degradarea mediului se produce cu cea mai mare

repeziciune.

1. ZONA RECE

I. Zona rece a emisferei nordice – ARCTICA

II. Zona rece a emsiferei sudice – ANTARCTICA

Daniela LARION – Geografia mediilor naturale (temperate si reci) ale Terrei

2

I. ZONA RECE A EMISFEREI NORDICE - ARCTICA

ARCTICA

este regiunea

naturală

circumpolară, cu

particularităţi unice,

cu un rol deosebit în

menţinerea

echilibrelor fizice,

chimice şi biologice

ale planetei,

desfăşurată, în linii

mari, între Polul

Nord şi Cercul Polar

de Nord.

Denumirea

vine din grecescul

„arktos”, care se

traduce prin „urs”, cu

referire la Ursa Mare

şi Ursa Mică, unde

este amplasată şi

Steaua Polară.

Alte alternative pentru precizarea limitei sudice a Arcticii sunt: izoterma de

10º a lunii iulie sau limita nordică a pădurii (figura 1). Indiferent de limita luată în

calcul, regiunea Arctica este în ansamblu un vast ocean de gheaţă înconjurat de

uscaturi continentale care îi dau aspectul de bazin închis. Opt state au teritorii

situate în această regiune: Federaţia Rusă, SUA (Alaska), Canada, Danemarca

(Groenlanda), Islanda, Norvegia, Suedia, Finlanda.

Regiunea Arctica este una dintre ultimele şi cele mai extinse zone

naturale ale globului, în care prezenţa umană este limitată mult de condiţiile

climatice extrem de dure.