Protecția Juridică a Ariilor Protejate și a Monumentelor Naturii

CAPITOLUL I

CONSIDERAŢII INTRODUCTIVE

Secţiunea I

Consideraţii privind starea şi necesitatea de protecţie a mediului

În ultimele două secole, în dorinţa şi nevoia de a adapta natura propriilor sale necesităţi, omul a încercat prin diferite mijloace, să domine, să utilizeze în interes propriu resursele naturale care astfel, au fost din ce în ce mai solicitate. S-a ajuns în acest fel la aşa-numita „criză ecologică”, care s-a datorat în primul rând dezvoltării civilizaţiei industriale de la mijlocul secolului al XIX-lea.

Mult timp nu s-a pus problema de a proceda raţional, în condiţii normale de echilibru şi dezvoltare a vieţii. În aceste condiţii exploatarea iraţională a resurselor regenerabile, în primul rând (păduri, floră, faună etc.) şi a celor neregenerabile (bogăţiile minerale ale subsolului) a accentuat efectul nociv al acţiunilor omului asupra naturii.

Revoluţia tehnico-ştiinţifică contemporană ce se desfăşoară într-un ritm tot mai accelerat, a adus în atenţia omenirii unele probleme determinate de situaţiile previzibile ale sfârşitului de secol XX şi începutul secolului XXI. Dintre acestea poate cea mai evidentă este aceea că, oamenii, dorind în permanenţă să atingă un nivel de viaţă cât mai ridicat, au determinat, prin intermediul tehnologiilor industriale unele modificări ecologice fără precedent.

Din ce în ce mai des se remarcă preocuparea pentru protecţia mediului înconjurător. Poluarea îndelungată a determinat acumularea unor probleme ecologice contemporane exprimate printr-un dezechilibru şi o lipsă de armonie între mediul creat de om şi cel natural. Tocmai din acest motiv se impune luarea de măsuri în vederea restabilirii armoniei în cadrul mediului. Totuşi trebuie luată în considerare şi ideea că nu orice modificare a mediului înconjurător presupune în mod automat deteriorarea acestuia.

Deteriorarea apare în momentul în care există o neconcordanţă între condiţiile de mediu şi cerinţele obiective ale omului(biologice, economice, sociale etc.), fiind provocată nu de modificarea mediului ca atare, ci de apariţia unor dezechilibre în cadrul relaţiilor dintre om şi natură.

Deteriorarea mediului de către om are ca efect nu doar distrugerea echilibrului ecologic, ci şi apariţia unei reacţii inverse din partea acestui mediu modificat, astfel încât noile condiţii de mediu sunt mai puţin favorabile pentru viaţa omului şi pentru desfăşurarea activităţilor sale.

Există de asemenea o legătură foarte strânsă între problemele de mediu şi cele privind războiul şi pacea. Războiul nuclear, chimic sau biologic constituie o mare ameninţare asupra supravieţuirii ecologice. Sarcina cea mai importantă a omenirii ar trebui să fie în prezent, dezarmarea, pentru că alături de alţi factori, războiul şi cursa înarmărilor constituie, prin ele însele o sursă de deteriorare serioasă pentru mediul înconjurător.

În condiţiile dezvoltării civilizaţiei, având în vedere toate avantajele şi dezavantajele sale, protecţia mediului a devenit o preocupare primordială, dar în acelaşi timp, o sarcină dificilă, a cărei realizare presupune nu doar eforturi material-financiare şi organizaţii naţionale şi internaţionale, dar şi formarea şi dezvoltarea unei conştiinţe ecologice.

Scopul principal al protecţiei mediului este ocrotirea vieţii omului, deşi acest scop are un caracter indirect. Însă o dată cu fenomenul exploziei demografice acesta este din ce în ce mai greu de atins.

Sarcina protejării mediului aparţine întregii societăţi, tocmai pentru că se realizează în interesul tuturor oamenilor. Nu este corect a lăsa această problemă exclusiv în sarcina autorităţilor publice ale statului, persoanele fizice şi juridice fiind şi ele obligate să intervină în activităţile de ocrotire a mediului înconjurător. Aceste activităţi sunt coordonate de organele centrale şi locale abilitate, dar se cere implicarea tuturor organismelor, chiar şi a celor nestatale şi a particularilor.