Protecția Mediului

1. Introducere

Problematica “mediului înconjurător”* – subiect aparent facil de dezbătut şi “generos în oferte” de exprimare spontană, dar nu întotdeauna foarte documentată – este, în realitate, unul complex (datorită inter şi multidisciplinarităţii sale) şi deosebit de delicat.

Cuvântul “mediu” exprimă şi acoperă o noţiune globală, utilizată în toate domeniile de activitate, inclusiv în ramurile ştiinţei care se ocupă, direct sau indirect, de protecţia factorilor de mediu naturali şi artificiali.

Prin mediu înţelegem – conform definiţiei din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.195/2005 privind protecţia mediului (publicată în Monitorul Oficial al României nr.1196 din 30 decembrie 2005) – ansamblul condiţiilor şi elementelor naturale ale Terrei: apa, aerul, solul şi subsolul, aspectele caracteristice ale peisajului, toate straturile atmosferice, toate materiile organice şi anorganice, precum şi fiinţele vii, sistemele naturale în interacţiune cuprinzând elementele enumerate anterior, inclusiv unele valori materiale şi spirituale, calitatea vieţii şi condiţiile care pot influenţa bunăstarea şi sănătatea omului.

* S-a apreciat, de către unii autori, că expresia “mediu înconjurător” este pleonastică, întrucât cuvântul “mediu” înseamnă “natura înconjurătoare alcătuită din totalitatea factorilor externi în care se află fiinţele şi lucrurile” (a se vedea Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, Ediţia a II-a, Editura “Univers enciclopedic”, Bucureşti, 1996, p.617). Alţi specialişti au opinat că formula amintită este cea corectă, întrucât termenul “mediu” are accepţiuni multiple: unele foarte restrânse, cum ar fi “mediu de cultură”, în sens de soluţie folosită în laboratoare pentru culturi biologice, iar altele mai largi, de de context social, de cadru de dezvoltare a omului (se spune, de exemplu, că cineva provine dintr-un mediu de intelectuali). Mediul, în sensul fizicii, reprezintă substratul material al fenomenelor fizice (mediul lichid, cel gazos, cel solid); în sens medical, referirea se face la mediul intern al corpului omenesc; există, de asemeni, accepţiunea de mediu geografic, care vizează cadrul natural în interiorul căruia se desfăşoară viaţa societăţii omeneşti etc.

Sensul care ne interesează aici este cel de totalitate a factorilor exteriori organismului uman – şi care îi include pe cei geografici nevii (atmosfera, hidrosfera, relieful) – dar şi celelalte fiinţe (biosfera). Punctul de vedere este strict antropocentric, fapt evidenţiat şi de sintagma “mediu înconjurător”, care desemnează tot ceea ce ne înconjoară pe noi, oamenii.

3

Astfel definit, conceptul evidenţiază o dinamică aparte, exprimând tendinţa generală de includere în compunerea sa atât a elementelor naturale, cât şi a celor create de om. Având în vedere poziţia centrală pe care o ocupă omul în mediu, şi luând în considerare interesele sale fireşti de a trăi într-un ambient sănătos, despre noţiunea de mediu nu se poate vorbi decât cu referire la om care, ca vieţuitoare, face parte din mediul natural.

Din definiţia de mai sus rezultă că noţiunea cuprinde atât mediul natural – natura în forma sa originară, cu părţile ei vizibile şi invizibile, reprezentând condiţia existenţei tuturor vieţuitoarelor ( terenurile de orice fel, subsolul oricăror terenuri, apele subterane şi de suprafaţă, pădurile, aerul, flora şi fauna terestră şi acvatică etc. ) – cât şi mediul artificial, cel creat de mâna şi mintea omului, adică bunurile care există datorită activităţii umane şi care reprezintă condiţiile materiale ale vieţii.

Abordarea protecţiei mediului - ca obiectiv de interes public major – necesită utilizarea unor termeni specifici domeniului, noutatea acestuia impunând o primă definire a lor şi a unor noţiuni care intervin în dezbaterea chestiunilor care ţin de această preocupare. Astfel, numim:

• Acord de mediu – act tehnico-juridic prin care se stabilesc condiţiile de realizare a proiectului, din punct de vedere al protecţiei mediului; acordul de mediu reprezintă decizia autorităţii competente pentru protecţia mediului, care dă dreptul titularului de proiect să realizeze proiectul din punct de vedere al protecţiei mediului.

• Arie naturală protejată – zona terestră, acvatică şi/sau subterană, cu perimetru legal stabilit şi având un regim special de ocrotire şi conservare, în care există specii de plante şi animale sălbatice, elemente şi formaţiuni biogeografice, peisagistice, geologice, paleontologice, speologice sau de altă natură, cu valoare ecologică, ştiinţifică sau culturală deosebită;

• Atmosferă – masa de aer care înconjoară suprafaţa terestră, incluzând şi stratul de ozon;

• Antropic – cauzat sau determinat direct sau indirect de acţiunea omului;

• Areal – teritoriu populat de o specie sau de o populaţie;

• Audit de mediu – instrument managerial de evaluare sistematică, documentată, periodică şi obliectivă a performanţei organizaţiei, a sistemenului de management şi a proceselor destinate protecţiei mediului, cu scopul:

a) de a facilita controlul managementului practicilor cu posibil impact asupra mediului

b) de a evalua respectarea politicii de mediu, inclusiv realizarea obiectivelor şi ţintelor de mediu ale organizaţiei;

• Autorizaţie de mediu – act tehnico-juridic emis de autorităţile competente pentru protecţia mediului, prin care sunt stabilite condiţiile şi/sau parametrii de funcţionare a unei activităţi existente sau a unei activităţi noi cu posibil impact semnificativ asupra mediului, necesar pentru punerea acesteia în funcţiune;

• Autorizaţie integrată de mediu – act tehnico-juridic emis de autorităţile competente, conform dispoziţiilor legale în vigoare privind prevenirea şi controlul integrat al poluării;

• Autoritate competentă pentru protecţia mediului – autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului, Agenţia naţională pentru protecţia mediului sau, după caz,

4

autorităţile publice teritoriale pentru protecţia mediului, respectiv agenţiile regionale pentru protecţia mediului, agenţiile judeţene pentru protecţia mediului, Administraţia Rezervaţiei Biosferei “Delta Dunării”, pentrum şi Garda Naţională de Mediu şi structurile subordonate ale acesteia.

• Avize de mediu emise de autoritatea competentă pentru protecţia mediului:

a) avize de mediu pentru planuri şi programe – act tehnico-juridic emis de autoritatea competentă pentru protecţia mediului, care confirmă integrarea aspectelor privind protecţia mediului în planul sau programul supus adoptării:

b) avizul pentru stabilirea obligaţiilor de mediu – act tehnico-juridic emis de autoritatea competentă pentru protecţia madiului la: schimbarea titularului unei activităţi cu impact asupra mediului, vânzarea pachetului majoritar de acţiuni, vânzarea de active, fuziune, divizare, concesionare, dizolvare urmată de lichidare, lichidare, încetare a activităţii, faliment, având ca scop stabilirea obligaţiilor de mediu, ca prevederi ale unui program pentru conformare, în vederea asumării acestora de către părţile implicare în situaţiile menţionate anterior.