Geografia națională și internațională

1 Principiile geografiei economice

Fiecare ştiinţă se ghidează după anumite principii. Geografia foloseşte următoarele principii:

a. Principiul repartiţiei geografice (al suprafeţei, al arealului sau al extensiunii spaţiale). Este cel mai vechi principiu fără de care nu poate fi concepută geografia. Se iau în consideraţie trei elemente ale aşezării geografice: aşezarea pe glob, aşezarea fizico-geografică şi aşezarea economico-geografică. Forma care concretizează principiul repartiţiei spaţiale este harta, iar în ultimul timp unele modele matematice.

b. Principiul cauzalităţii – introdus in geografie de Alexander von Humboldt – explică relaţia dintre cauză şi efect; orice fenomen sau proces are la bază o cauză generatoare, putând fi, la rândul său, factor generic pentru altele şi are mare aplicativitate şi în geografia economică.

c. Principiul integrării geografice – introdus de Karl Ritter – încearcă să explice raporturile dintre fenomenele geografice pe baza comparaţiei, fapt ce duce la cunoaşterea fenomenelor analoage, a raporturilor şi corelaţiilor dintre acestea. Acest principiu presupune obţinerea generalizărilor plecând de la parte la întreg, adică de la regional la general şi, în sens invers, prin aplicarea legităţilor generale ale fenomenelor şi proceselor geografice la nivel teritorial, local sau regional.

1 Metodele geografiei economice

Metodele geografiei reprezintă un ansamblu de reguli, norme şi procedee de cunoaştere şi depind de natura domeniului cercetat. Principalele metode utilizate în geografia economică sunt:

a. Metoda inductivă – constă în abordarea realităţii prin studiul singularului şi particularului pentru găsirea trăsăturilor comune care exprimă generalul. În geografie, această metodă a fost aplicată încă din antichitate. Această metodă ajută să clasifice, ordoneze şi să abstractizeze materialul faptic. Metoda inductivă este una din căile principale de abordare a realităţii geografice.

b. Metoda deductivă – permite utilizarea unor judecăţi în care se pleacă de la premise ce conţin generalul şi se ajunge la cunoaşterea particularului. Dacă inducţia ajută la ordonarea, clasificarea şi abstractizarea materialului faptic, deducţia permite ca, pe baza cunoaşterii teoriei, a generalizării şi abstractizării, să se poată formula concluzii asupra calităţii unor fapte individuale.

c. Metoda analizei – constă în cercetarea realităţii geografice prin descompunerea întregului în părţile componente pentru a se ajunge la cunoaşterea fiecăria cu caracteristicile şi funcţiile pe care le au. Această analiză trebuie să rămână la nivelul entităţilor care reprezintă părţile componente ale sistemului şi subsistemelor economice şi al raporturilor dintre ele.

d. Metoda sintezei – duce la reconstrucţia mintală a obiectului descompus în părţi (pentru analiză). Importanţa metodei sintezei constă în necesitatea stabilirii cu exactitate a locului şi rolului fiecărei componente în sistemul economico-geografic.

e. Metoda istorică oferă posibilittea completării cercetării fenomenelor şi proceselor economico-geografice în desfăşurarea lor temporală.

f. Metoda cartografică este metoda prin care obiectele cercetate sunt reprezentate pe o hartă sau glob geografic. Harta redă, într-o formă sintetică, o multitudine de informaţii economico-geografice, uşor accesibile (hărţi ale agriculturii, industriei, transporturilor, turismului, schimburilor economice, etc.)

g. Metoda statistico-matematică oferă posibilitatea cunoaşterii fenomenelor economico-geografice prin analize cantitative de detaliu. Este evident că, în etapa actuală, geografia face uz pe scară largă de metoda statistico-matematică, pentru înregistrarea, prelucrarea şi generalizarea uui volum imens de date strânse în diferite etape ale desfăşurării feomenelor şi proceselor economico-geografice, compararea acestora, folosirea tehnicilor moderne de calcul.

h. Metoda modelelor constă în construirea unei reprezentări a obiectului, procesului sau sistemului real, dar cu menţinerea doar a părţilor şi proprietăţilor caracteristice şi importante. Metoda modelării ajută la înţelegerea unor fenomene şi procese economico-geografice.

i. Metoda experimentală constă în reproducerea unor fenomene pentru a fi înţelese în condiţii şi circumstanţe diferite.

j. Metoda comparativă constă în compararea diverselor fapte de acelaşi gen pentru a descoperi asemănările şi deosebirile între ele, relaţiile dintre fapte, precum şi a unor legi.

1 Rolul geografiei economice

Geografia economică s-a impus ca ramură de ştiinţă a relaţiilor dintre mediul geografic, societatea omenească şi producţia socială şi are ca scop înregistrarea şi explicarea transformărilor care au loc în structura şi funcţionalitatea componentelor spaţiului geografic.

Geografia economică sudiază o serie de activităţi:

- primare (extracţia şi exploatarea resurselor naturale – minerale, forestiere, agricole);

- secundare (producţia diferitelor bunuri materiale – fabricate, manufacturate, asamblate, construite etc.);

- terţiare (serrvicii, comerţ);

- cuaternare (cercetare şi consultanţă, de informatică, etc.)

În ultimele decenii ale secolului al XX-lea s-a manifestat un interes deosebit pentru aplicarea teoriei localizării, abordându-se conceptual manifestările cu caracter obiectiv generate de expansiunea economică, s-a accentuat totodată latura aplicată a geografiei economice, capacitatea de a participa la îndeplinirea dezideratelor dezvoltării, în general, şi a dezvoltării durabile în special.

Formarea specialiştilor în domeniul economic necesită nu numai cunoştinţe în domeniul resurselor Terrei şi al modului de gestionare, cât şi însuşirea metodelor complexe de analiză necesare soluţionării problemelor economice, sociale şi de mediu, optimizarea organizării, raţionalizarea forţei de muncă. Totodată, geografia economică analizează, localizează şi interpretează datele demografice, economice şi fizico-geografice, reliefând modul de valorificare a resurselor la scară globală şi regională.

Geografia economică contribuie la organizarea şi modelarea optimă a spaţiului geografic, la constituirea unor structuri economice şi sociale integrale şi corect proporţionate, la optimizarea exploatării resurselor.

Asocierea cunoştinţelor de geografie economică cu cerinţele viitoarei profesiuni contribuie la formarea unei gândiri economice fundamentale şi active în planul realităţilor prezente şi viitoare.