Igiena aerului

Viaţa pe Terra nu ar fi posibilă fără existenţa atmosferei (aerului), constituită dintr-un amestec de gaze, vapori de apă, pulberi, microorganisme şi particule radioactive, care înconjoară pământul şi se menţine în contact cu acesta datorită gravitaţiei.

Atmosfera nu este omogenă pe verticală şi orizontală sub raportul densităţii, compoziţiei chimice şi proprietăţilor fizice. Se compune din 5 straturi: troposfera, stratosfera, mezosferă, termosfera şi exosfera.

Troposfera este reprezentată de stratul atmosferei care vine în contact direct cu suprafaţa pământului şi are o grosime medie de 12 km, mai mică la poli - 6 km şi mai mare la ecuator - 18 km. Conţine 4/5 din masa atmosferei şi 90% din cantitatea totală de vapori de apă, microorganisme şi pulberi. Troposfera este sediul majorităţii fenomenelor meteorolologice, influenţând direct şi indirect sănătatea şi performanţele vietuitoarelor. Temperatura scade pe verticală în troposfera cu 6,5°C la fiecare km.

Stratul superior al troposferei, în grosime de 1 -2 km se numeşte tropopauză.

Stratosfera se referă la stratul atmosferei cuprins pe verticală între 12 şi 35 km, în care aerul circulă cu viteză mare. Temperatura înregistrează valori constante de -56,5°C, determinând formarea unor nori din cristale de gheaţă.

Stratul superior al stratosferei se numeşte stratopauză.

Mezosfera se întinde pe verticală între 35 şi 80 km.

Intre 35 şi 55 km se produce o inversiune a temperaturii, în sensul creşterii acesteia în raport cu înălţimea, până la valori de 70-75 °C. Acest fenomen este consecinţa absorbţiei mari de radiaţii ultraviolete de către stratul de ozon existent în această zonă care poartă numele de ozonosferă.

în atmosferă, peste înălţimea de 55 km temperatura scade din nou, până la -95°C.

Stratul superior al mezosferei care face trecerea la zona superioară se numeşte mezopauză.

Termosfera este reprezentată de stratul atmosferei cuprins pe verticală între 80 şi 1000 km, care se caracterizează prin creşterea temperaturii până la +2000°C, datorită absorbţiei radiaţiilor solare cu lungime mică de undă.

Atmosfera cuprinsă între 200 şi 500 km înălţime se ionizează sub acţiunea razelor solare şi cosmice şi constituie ionosfera, caracterizată printr-o mare conductibilitate electrică.

Stratul superior al termosferei care face trecerea spre exosferă se numeşte termopauză.

Exosfera se întinde pe verticală între 1000 şi 3000 km şi se caracterizează printr-o densitate foarte redusă a aerului.

Peste înălţimea de 3000 km gravitatea este foarte slabă, se înregistrează un vid aproape complet, temperatura coboară la -273°C iar radiaţiile sunt foarte puternice şi vin de pretutindeni.

IMPORTANŢA IGIENICĂ A AERULUI

Gravitaţia este aceea care determină existenţa şi densitatea atmosferei corpurilor cereşti.

Luna are o gravitaţie de 6 ori mai mică decât pământul şi în consecinţă nu are atmosferă.

Saturn, în schimb, are o gravitaţie mai mare ca pământul, fapt care determină existenţa unei atmosfere foarte dense, care nu permite pătrunderea razelor solare.

Pământul are o gravitaţie care a permis pătrunderea razelor solare şi în consecinţă a reţinut într-un anumit raport oxigenul, azotul, dioxidul de carbon şi câteva gaze rare. Toate acestea au avut un rol hotărâtor în apariţia vieţii pe pământ.

Aerul constituie factorul esenţial al vieţii, datorită faptului că - prin o parte din componenţii săi (02, C02, corpurile străine, gazele întâmplătoare) şi fenomenele meteorologice care au loc în el - intervine în desfăşurarea unor procese de bază care se petrec în organismele tuturor vieţuitoarelor.

Oxigenul este elementul indispensabil vieţii, proceselor metabolice care se desfăşoară în organism.

Dioxidul de carbon joacă un rol deosebit prin aceea că este excitantul fiziologic al centrului respirator şi substanţa de bază în procesul de fotosinteză.

Corpurile străine (pulberile şi microorganismele) şi gazele întâmplătoare pot influenţa şi ele viaţa oamenilor si a animalelor.

Fenomenele meteorologice care au loc în atmosferă pot influenţa direct sau indirect sănătatea vietuitoarelor.

COMPOZIŢIA AERULUI

Gazele normale din aer

Principalele gaze care intră permanent în compoziţia aerului sunt: azotul (78,08%), oxigenul (20,95%), argonul (0,93%), dioxidul de carbon (0,03%), heliul, neonul, kriptonul, hidrogenul, xenonul, radonul şi ozonul (0,01%).

Azotul are. rolul principal de a dilua oxigenul pur şi de a-i anula astfel efectul nociv. Administrat în cantităţi mari are efect sedativ asupra organismului, iar inhalat sub presiune determină tulburări ale sistemului nervos (amnezie, halucinaţii).

Deşi azotul este considerat că nu participă la procesele metabolice ale organismelor superioare, totuşi s-a dovedit că el este utilizat de unele bacterii, alge şi embrionii de găină.

Creşterea presiunii atmosferice conduce la solvarea unei cantităţi mai mari de azot în sânge, fapt care are drept consecinţă depozitarea acestuia în diferite ţesuturi, în special bogate în lipide (ţesuturile adipos şi nervos).Ca urmare a acestui fapt apare narcoza hiperbarică.

Oxigenul este un element indispensabil vieţii, a cărui variaţie în natură nu depăşeşte 0,5%. Această constanţă este determinată de un echilibru între consumul de oxigen pentru respiraţie şi procesele oxidative din natură, precum şi eliminarea sa prin fenomenele de asimilaţie clorofiliană a plantelor.

Oxigenul pătrunde în organismele superioare la nivelul pulmonilor. Se dizolvă în plasmă într-un procent foarte mic. Partea cea mai mare se combină cu hemoglobina, formând oxihemoglobina (1 g hemoglobina fixează 1,33 cm3 oxigen).

Aerul expirat conţine cu până la 6% mai puţin oxigen, decât acela inspirat. Viaţa este posibilă până la concentraţii ale oxigenului de până la 11-12%. Sunt tolerate bine concentraţii ale oxigenului de 15-16%. Scăderea concentraţiei oxigenului sub 10% produce perturbări grave, iar la 7% produce moartea prin asfixie.

Scăderea presiunii atmosferice duce la reducerea presiunii parţiale a oxigenului şi, ca atare, la insuficienta oxigenare a sângelui, la hipoxemie şi hipoxie consecutivă, care generează două sindroame: "răul de munte" (apare la altitudini de 2500-3000m) şi "răul de altitudine" (apare la altitudini de 6000-7000 m).