Guvernare Modernă

Partea I

1.1. Noţiunea de Spaţiu administrativ european

Deşi administraţiile publice din aceste state sunt structuri foarte vechi, ele s-au adaptat continuu la condiţiile moderne, inclusiv la aderarea la Uniunea Europeană, care presupune în sine o evoluţie. Contactul constant dintre funcţionarii publici ai statelor membre ale UE, solicitarea de a dezvolta şi implementa acquis-ul comunitar la standarde echivalente de încredere în toată Uniunea, necesitatea unui sistem de justiţie şi administrativ unic pentru Europa şi împărtăşirea principiilor şi valorilor administraţiei publice au dus la o anumită convergenţă între administraţiile naţionale. Acest lucru a fost descris ca fiind „spaţiul administrativ european“ . Aşadar , spaţiul administrativ european este rezultatul unui proces evolutiv al convergenţei dintre legislaţia naţională privind administraţia publică şi practicile administrative ale statelor membre . El este exclusiv o creaţie a doctrinei, termenul neexistând ca atare în legislaţie , întrucât nu există un model unic de administraţie publică la nivelul statelor membre ale U.E.

Scopul acestui subcapitol este să exploreze forţele care conduc înspre acest aşa-numit spaţiu administrativ european, cum se creează acesta, care sunt standardele în administraţia publică stabilite de un set de principii administrative comune şi, în sfârşit, cum s-ar face simţită prezenţa acestor principii în toate instituţiile specifice ale unei ţări candidate la aderare.

Sistemele legislative ale statelor membre UE se află într-un proces constant de adaptare, în domenii diferite, sub îndrumarea legislaţiei Comunităţii, prin activitatea legislativă a instituţiilor Comunităţii şi prin cazurile soluţionate de către Curtea Europeană de Justiţie. Conceptele legale ale CE sunt introduse în sistemele naţionale prin regulamente direct aplicabile sau prin directive, care trebuie întâi adaptate legislaţiei naţionale. Aceste directive pot avea un impact direct asupra sistemelor administrative ale statelor membre şi pot duce la importante schimbări în principiile legale aplicabile în administraţia publică într-un sector specific.

Hotărârile Curţii Europene de Justiţie pot crea principii cu un caracter general, care sunt aplicabile în mai mult de un singur sector al legii. Mai mult chiar, în multe cazuri, interpretarea actelor legislative ale Comunităţii Europene de către Curtea de Justiţie determină modificări în felul în care principiile legii administrative sunt aplicate într-un stat membru al UE.

Aceasta ne permite să înregistrăm un fel de europenizare a Legii administrative, privită ca un element remarcabil al recentei dezvoltări a sectorului legislativ.

Toate acestea demonstrează necesitatea unui spaţiu administrativ euro¬pean, care trebuie să vizeze aranjamentele instituţionale de bază, procesele, standardele administrative comune şi valorile serviciului public. Această listă este departe de a fi completă deoarece există diferenţieri calitative semnificative între statele membre. De altfel, problemele ivite între statele membre din cauza acestor diferenţieri constituie unul dintre motivele pentru care instituţionalizării i s-a acordat o aşa de mare prioritate în procesul de extindere înspre Europa Centrală şi de Est. Ţările membre şi cele candidate au trebuit să-şi dezvolte administraţiile până la nivelul de încredere necesar spaţiului administrativ european, aplicând un număr acceptabil de principii, proceduri şi aranjamente administrative structurale. Aceasta este standardul minim de calitate şi încredere al administraţiei publice pe care ţările candidate trebuie să-l obţină.

Trebuie luat în considerare şi faptul că integrarea în Uniunea Europeană constituie un proces evolutiv (principiul progresiei în construcţia UE). Aceasta înseamnă că o ţară a trebuit să obţină un grad suficient de progres pentru a se compara în mod satisfăcător cu nivelul de dezvoltare al statelor membre. Aceasta înseamnă că nu este suficient ca ţările candidate să atingă nivelul curent al administraţiei publice din statele membre. Va fi necesar ca ele să atingă nivelul viitor al administraţiilor acestora. Cu alte cuvinte, o ţară candidată trebuie să poată estima şi atinge nivelul viitor al acestor admi¬nistraţii, în momentul în care va adera efectiv. Nu va fi suficient pentru o ţară candidată să se compare cu cel mai puţin dezvoltat stat membru, ci, dimpo¬trivă, va trebui să încerce să atingă nivelul celui mai avansat dintre acestea.

Noţiunea de spaţiu administrativ european a fost gândită după modelul spaţiilor economice şi sociale europene. De asemenea, acest concept se leagă de vastul sistem al cooperării juridice, care include asistenţa mutuală în aplicarea legii şi câteva adaptări în câmpurile legislative relevante.

Un spaţiu administrativ comun, la propriu, este posibil atunci când un set de principii legale, reguli şi reglementări este uniform respectat într-un teritoriu acoperit de o constituţie naţională. În mod tradiţional, teritoriul în care legea administrativă a fost aplicată este cel al statelor suverane. Problema unei legi administrative unice pentru toate statele suverane integrate în UE a fost dezbătută intens, încă de la înfiinţarea Comunităţii Europene. Cu toate acestea, încă nu s-a ajuns la un consens.

Este evident că principalele texte constitutive ale UE, mai exact Tratatul de la Roma (1957) şi Tratatul de la Maastricht (1992), nu instituie vreun model comun de administraţie publică pentru statele membre. Odată stabilită natura democratică a regimului politic, aspectele legate de guver¬nare şi administraţie sunt lăsate la latitudinea statelor membre. Din punct de vedere legal, statele membre au autonomie deplină în ceea ce priveşte administraţia.

Până în prezent, numai anumite elemente concrete ale unei eventuale legi administrative europene au fost stabilite în tratatele de bază ale UE şi în legislaţia secundară a Comunităţii Europene. În Tratatul de la Roma sunt stipulate unele principii importante ale administraţiei bazate pe lege, cum este dreptul la verificare juridică a deciziilor administrative, care apare în hotărârile Comisie Europene (articolul 173), sau obligaţia motivării deciziilor administrative (articolul 190). Oricum, numai câteva aspecte au fost efectiv cuprinse în activitatea legislativă a instituţiei europene. Aceasta se referă mai ales la: