Instituții europene

Problemă publică; Sistemul decizional al managementului public; Decizie (fundament, tipologii, decidenţi); Raţionalitatea deciziei publice (raţionalitate absolută vs. Raţionalitate limitată).

Problemă publică

Dincolo de nivelul intuitiv, noţiunea de „problemă publică” este una destul de greu de definit, neavând deja un loc bine stabilit în cadrul conceptual al literaturii de specialitate. În plus, la un nivel empiric, o problemă publică este departe de a fi un fapt obiectiv, ci mai degrabă rezultatul unui proces de problematizare, existenţa unei anumite realităţi obiective nefiind clasificată în mod necesar şi imediat ca reprezentând o problemă publică .

Există însă o serie de definiţii referitoare la problema publică, printre care:

Definiţii cu caracter descriptiv:

-„ansamblu de probleme considerate ca necesitând o dezbatere publică sau o intervenţie a autorităţilor publice autorizate”; „orice problemă pentru care există o soluţie reprezintă o public policy problem”; „faptul că cetăţenii au început să considere că este necesară o acţiune pentru a schimba o situaţie reprezintă o problemă publică”, chiar dacă nu se impune în mod necesar căutarea unei soluţii.

Definiţii cu caracter de eliminare/diferenţiere:

-„Condiţiile nu sunt probleme” (situaţii precum poluarea, nivelul de sărăcie, bolile incurabile, intemperiile nu sunt considerate probleme, ci condiţii, iar atâta timp cât nu intervine necesitatea de a acţiona pentru a schimba lucrurile nu se poate vorbi despre o problemă, ci despre o condiţie). Problemă: cum devine o condiţie o problemă?

Această ultimă abordare pune accent pe procesul de problematizare, considerat că are drept fundament două cauze:

-existenţa unor actori interesaţi să perceapă o situaţie ca fiind „anormală” şi să o califice de o manieră specifică, capabilă (această calificare) să reclame atenţia unui actor public. Această etapă este considerată una de „identificare a problemei”, în care strategiile şi previziunile pot avea un caracter contradictoriu în ceea priveşte identificarea, delimitarea şi realizarea unei viziuni de ansamblu asupra unei probleme. Din această perspectivă o problemă publică este un construct social în a cărui definire şi transformare din condiţie în problemă intervin un grup larg de mecanisme a căror analiză face posibilă înţelegerea noţiunii de problemă publică. Actorii din cadrul procesului de problematizare sunt consideraţi „antreprenorii politici”, adică un grup sau un colectiv (elitele lumii politice sau ale administraţiei; organizaţii/mişcări sociale) care deţine resursele necesare de influenţă pentru a mobiliza un număr cât mai mare de cetăţeni în activităţi de lobby sau pentru a le susţine cauza („coaliţii de cauză”).

-existenţa unor factori consideraţi mai obiectivi decât alţii, precum indicatorii economici sau schimbările tehnologice, crizele neanticipate sau catastrofele naturale.

Multitudinea factorilor care stau la baza problemelor publice au dat naştere unui concept specific pentru domeniul managementului public, cel de fereastră politică, un concept care explică motivele pentru care anumite condiţii pot avea o situaţie „privilegiată” prin comparaţie cu altele şi să fie considerate probleme, devenind astfel probleme politice pe agenda publică. O condiţie/situaţie poate fi considerată o problemă în momentul în care se poate constata o diferenţă între „ceea ce este, ceea ce ar putea fi şi ceea ce ar trebui să fie”, moment din care se şi pune în discuţie integrarea şi adaptarea acesteia la normele de funcţionare ale aparatului politico-administrativ şi traducerea acesteia într-o acţiune publică. Trecerea dinspre mediul privat către cel public a unei probleme reprezintă „legitimarea problemei” şi începutul responsabilităţii autorităţilor publice pentru rezolvarea problemei respective.

O problemă devine publică atunci când:

-se reuşeşte mobilizarea mai multor tipuri de public vizat de problema respectivă;

-când pătrunde în domeniul public, în spaţiul public, şi face obiectul dezbaterii publice (depinde şi de preluare problemei de către media, dacă aceasta înscrie respectiva problemă pe agenda mediatică);

-dacă este asumată de către autorităţile publice (nu neapărat şi de cele politice);

-atunci când este înscrisă pe agenda politică şi devine obiect al politizării.

Procesul prin care problemele publice devin parte a agendei publice (fr. publiciser) reprezintă transpunerea în domeniul serviciului public a unor acţiuni care anterior au făcut obiectul de activitate al unor actori privaţi.

Pe de altă parte, modalităţile (stilurile) de elaborare şi aplicare a politicilor publice sunt diferite de la stat la stat, în funcţie i./ de procedurile standard de operare în domeniul acţiunilor publice adoptate de fiecare; ii./ de modul de abordare a problemelor publice (anticipativ/activ; reactiv); iii./ de relaţiile dintre guverne şi de alţi actori ai spaţiului politic (ex. faţă de grupurile de interes). Modul de abordare legitimează existenţa mai multor stiluri de politici publice şi, implicit, existenţa mai multor de tipuri de acţiune publică. Se poate vorbi astfel despre:

-politici publice distributive, considerate a avea un puternic caracter clientelar şi sursă a dependenţei sistemului administrativ, pe de o parte, şi a beneficiarilor finali, pe de altă parte, de cel al decidenţilor politici;

-politici redistributive, care încurajează o relaţie autonomă, agresivă, dar bazată puternic competitivă, între guvern şi individ;

-politici regulatoare (ex. politicile de mediu).

În funcţie de stilul de politică publică adoptat de către un stat, se pot determina rezultatele posibile ale acţiunilor publice aferente. Astfel, se vor impune patru tipuri atitudiniale statelor faţă de procesul de rezolvarea problemelor publice: consensual-reactivă (Marea Britanie după al II-lea RM până la perioada Thatcher; reactiv-impozivăî perioada Thatcher); consensual-anticipativă (Suedia; Germania după al II-lea RM până în anii 1970); activ-impozivă (Franţa); reactiv-impozivă (Germania după anii 1970, mai ales în domeniul politicilor energetice). Modificări temporare ale acestor stiluri pot exista însă.