Managementul calității

Fiabilitatea este unul din parametrii principali ai calităţii oricărui produs. Acest parametru prezintă însă particularitatea că el se calculează pe baza analizei comportării sistemelor studiate în exploatare.

Calitativ, Fiabilitatea reprezintă capacitatea unui sistem de a funcţiona fără defecţiuni în decursul unui anumit interval de timp, în condiţii date. Cu alte cuvinte ea poate fi privită ca o “extindere în timp” a calităţii. Controlul de calitate permite aprecierea calităţii produsului finit în momentul iniţial, în momentul livrării lui la magazie (beneficiar), în schimb Fiabilitatea permite aprecierea în timp a calităţii produsului. Controlul de calitate verifică concordanţa performanţelor produsului cu specificaţia acestuia şi are în vedere, în primul rând, interesele fabricantului (optimizarea cheltuielilor de producţie, livrarea la timp a produselor); Fiabilitatea are însă în vedere interesele generale (gradul de utilitate al produsului, optimizarea cheltuielilor totale: elaborare/proiectare + fabricaţie + exploatare); nu precizie cu orice preţ şi siguranţă în funcţionare cât mai ridicată, ci corespunzătoare destinaţiei produsului respectiv.

Aşadar, conceptul de bază al teoriei fiabilităţii îl constituie defecţiunea. Pro-gramele în domeniul Fiabilităţii trebuie să indice metodele care permit obţinerea fiabilităţii cerute, cu cheltuieli minime de proiectare, fabricaţie şi exploatare.

Defecţiunile reprezintă fenomene studiate încă insuficient. Momentul apariţiei unei defecţiuni sau timpul de funcţionare până la apariţia unei defecţiuni (sau între două defecţiuni succesive) sunt variabile aleatoare, care iau valori depinzând de un număr foarte mare de factori întâmplători, grupaţi sub denumirea de parametrii de intrare ai sistemului. Avem aici în vedere diversitatea condiţiilor de exploatare a aparaturii (condiţii de mediu, calificarea personalului de exploatare, organizarea servirii tehnice, etc.), deosebirile în desfăşurarea procesului tehnologic (calitate diferită a materialelor şi materiilor prime utilizate, a maşinilor unelte şi a celorlalte utilaje, disciplina şi calificarea personalului care deserveşte aceste maşini, condiţiile de depozitare şi transport, etc.).

Cantitativ, fiabilitatea unui sistem reprezintă probabilitatea ca acesta să-şi îndeplinească funcţiile cu anumite performanţe şi fără defecţiuni, într-un anumit interval de timp şi în condiţii de exploatare date.

Teoria fiabilităţii este o ştiinţă tehnică de sine stătătoare, apărută din necesităţile practicii odată cu progresul tehnic contemporan, care studiază un cerc larg de probleme teoretice şi aplicative referitoare la toate etapele prin care trece un produs: elaborare/proiectare, fabricaţie şi exploatare.

Determinarea Fiabilităţii este o problemă complicată, având în vedere caracterul probabilistic – statistic al caracteristicilor de Fiabilitate şi faptul că determinarea lor cu o anumită certitudine presupune încercări îndelungate costisitoare, o foarte bună organizare a colectării, transmiterii şi prelucrării informaţiei despre comportarea aparaturii în exploatare, despre întreţinerea şi repararea acesteia şi despre cauzele defecţiunilor ei.

Bazele Fiabilităţii produsului se pun în perioada de elaborare/proiectare, când se stabileşte structura şi se face dimensionarea acestuia; Fiabilitatea se asigură în procesul de fabricaţie prin alegerea corectă a procedeelor şi utilajelor tehnologice, prin respectarea regimurilor şi condiţiilor de fabricaţie prescrise, prin efectuarea unui control riguros al calităţii materiilor prime şi materialelor folosite, al fabricaţiei pe faze şi operaţii şi al produselor realizate; Fiabilitatea se menţine prin utilizarea unor metode adecvate de conservare, transport şi punere în funcţiune şi prin exploatare şi service corect organizate şi efectuate de un personal cu calificare corespunzătoare.

Exemplu: Analiza cauzelor defecţiunilor aparaturii radio-electronice (în anii ‘70) arăta că acestea erau determinate în proporţie de 43 – 45% de erorile de proiectare, 20% de erorile admise la fabricaţie, 30% de condiţiile de exploatare, regimurile necorespunzătoare de utilizare şi de întreţinere şi numai 5 – 7% din cauza uzurii şi îmbătrânirii naturale