Managementul financiar al organizațiilor de afaceri

STRUCTURA CAPITALULUI

Din multitudinea de instrumente de finanţare disponibile în cadrul pieţelor financiare moderne, alegerea se realizează în principal între resursele proprii şi cele împrumutate.

Ne-am putea întreba dacă, în afară de motivaţia prezentată mai sus, decizia managerului nu mai este influenţată şi de alţi factori, şi am avea dreptate, deoarece utilizarea resurselor împrumutate prezintă o serie de avantaje.

În primul rând, costul capitalurilor împrumutate este în general mai redus decât cel al capitalurilor proprii, când rata costului capitalului împrumutat este inferioară ratei rentabilităţii economice. La acest avantaj se mai adaugă, după opinia unor cercetători, o serie de argumente legate de motivarea managerilor, diminuarea riscului de reinvestire, creşterea eficienţei strategice şi operaţionale.

În ceea ce priveşte motivarea managerilor, se afirmă că un grad înalt de îndatorare îi motivează pe manageri să – şi optimizeze acţiunile, în interesul acţionarilor. Să luăm spre exemplu, cazul unui manager care este în acelaşi timp şi acţionarul unic al societăţii sale comerciale. În cazul în care firma are nevoie de fonduri pentru dezvoltare, apelarea la capitaluri împrumutate pare de departe cea mai bună soluţie.Care este motivul- În cazul în care procurarea resurselor s-ar realiza prin intermediul unei emisiuni de acţiuni, aceasta ar dilua controlul acţionarului – manager şi i-ar diminua interesul pentru succesul afacerii. Firma va fi condusă mai puţin eficient, din cauza diminuării eforturilor acestuia.

Acelaşi efect apare şi în cazul unei societăţi comerciale în care acţiunile sunt disipate la un număr mai mare de acţionari, fără a exista un acţionar majoritar. În acest caz, în mod obişnuit, acţionarii nu se opun deciziilor managerului, deoarece costul cooptării tuturor investitorilor ar depăşi beneficiile generate de această acţiune. În cazul în care are loc o emisiune suplimentară de acţiuni, este posibil ca pachetul majoritar să fie achiziţionat de un grup de acţionari mult mai activ, care să se implice direct în deciziile managerului.

Diminuarea riscului de reinvestire apare datorită caracterului obligatoriu al plăţilor reprezentând serviciul datoriei, în cazul utilizării capitalurilor împrumutate, ceea ce face ca suma ce rămâne la dispoziţia managerului este mai redusă. În cazul contrar în care resursele financiare ar fi foarte mari, ar putea apărea riscul ca, în lipsa existenţei unor oportunităţi investiţionale cu valoare netă pozitivă, care să asigure investirea întregii sume disponibile, managerul să investească aceste resurse în proiecte neprofitabile.

Acest pericol este foarte mare în firmele cu profituri ridicate care însă au alternative investiţionale reduse. Surplusul de cash-flow anual este, în acest caz, plasat prin achiziţionarea de oportunităţi de creştere a valorii societăţii, care, de multe ori, costă mult mai mult decât valorează.

Creşterea eficienţei operaţionale şi strategice

Problemele legate de eficienţa operaţională şi strategică sunt greu de soluţionat în cazul unui capital bazat în principal pe fonduri proprii. Managerii unei companii cu un grad mare de îndatorare sunt mult mai atenţi la pericolul scăderii eficienţei şi profitabilităţii, deşi acestea au aceleaşi efecte atât în cazul unei societăţi comerciale cu o autonomie financiară mare, cât şi în cazul uneia dependentă de fonduri exterioare ei. Dar în cazul doi, datorită obligativităţii serviciului datoriei, situaţia pare mai gravă. Managerii nu-şi pot permite activităţi perdante, deoarece sunt presaţi de obligaţia de a realiza plăţi periodice în contul datoriei pe care au angajat-o.

În ciuda argumentelor prezentate mai sus, s-a putut constata în practică că un nivel excesiv al îndatorării nu are efecte pozitive asupra firmei. Un volum mare al împrumuturilor poate conduce la imposibilitatea societăţii comerciale de a-şi onora serviciul datoriei, în anii în care activitatea ei nu este foarte profitabilă. Astfel, apare riscul de faliment al societăţii comerciale, risc care creşte odată cu creşterea gradului de îndatorare, aşa cum se poate vedea în figura de mai jos, concomitent cu scăderea costului capitalului:

În general, companiile mari, solide din punct de vedere financiar, sunt mai în măsură să apeleze la un volum mare de fonduri împrumutate, datorită existenţei unui flux de profit stabil, suficient pentru plata dobânzilor şi restituirea capitalurilor împrumutate. În practică, se observă însă adesea că societăţi mici, care în principiu nu ar trebui să se bazeze pe capitalurile împrumutate, recurg la această alternativă, datorită imposibilităţii sau a dificultăţilor întâmpinate în obţinerea capitalurilor proprii, în timp ce societăţile mari operează cu un grad de îndatorare redus, comparativ cu capacitatea lor de îndatorare.