Cuprins
- 1. Privire de ansamblu asupra riscului 3
- 1.1 Definirea riscului 4
- 1.2 Risc versus incertitudine 6
- 1.3 Clasificarea riscului 7
- 1.4 Surse externe şi surse interne de risc 9
- 1.5 Principiul concatenării 10
- 1.6 Procesul de management al riscului 11
- 2. Identificarea riscului 15
- 2.1 Chestionarul 15
- 2.2 Brainstorming 18
- 2.3 Jurnale 19
- 2.4 Modele comportamentale 20
- 2.5 Diagrame 22
- 2.6 Diagramele de flux 25
- 2.7 Şedinţe periodice cu personalul 28
- 3. Analiza riscului 29
- 3.1 Analiza calitativă a riscului 29
- 3.2 Analiza cantitativă a riscului 38
- 3.3 Probabilitatea în analiza riscului 54
Extras din curs
1. Privire de ansamblu asupra riscului
În dimensiunea sa istorică, riscul este un concept tânăr şi în acelaşi timp unul din puţinii termeni de afaceri cu origini directe în mediul comercial şi financiar şi nu derivat din vocabularul militar, psihologic sau ştiinţific.
În timp ce în anii ‘70 “riscul” era o noţiune asociată în special cu ştiinţele naturii şi mai puţin cu teoria financiară şi a asigurărilor, în ultimii ani, conceptul de risc a câştigat importanţă în rândul decidenţilor din lumea afacerilor. În acest context, economiştii americani Harry M. Markovitz şi James Tobin, laureaţi ai premiului Nobel, au jucat rolul de pionieri. Lucrările acestora s-au concentrat pe conceptele de portofolii eficiente (portofoliul care asigură cel mai mare profit pentru un nivel dat de risc sau, echivalent, cel mai mic nivel de risc pentru un profit aşteptat).
Oricum, pe măsură ce metodele de evaluare ştiinţifică a riscului au devenit mai sofisticate, societatea a acordat atenţia cuvenită conflictelor cu privire la acceptarea riscului şi tehnologiile de evaluare. Conceptul de risc a câştigat conotaţii generale care i-au permis expandarea către domenii diverse în structurile societăţii moderne.
De ce a câştigat conceptul de risc o importanţă atât de mare în societatea modernă ? De ce se defineşte societatea modernă ca o societate ” riscantă” ? Sociologul german Nicklas Luhman a adus o contribuţie instrumentală substanţială prin lansarea ideii că “riscul” reprezintă o formă generală prin care societatea îşi descrie viitorul. Potrivit lui Luhmann, riscul este un concept care trebuie deosebit de pericol. În timp ce riscul indică o pierdere posibilă viitoare datorită deciziei unui alt agent, pericolul se relaţionează cu posibilitatea unei pierderi cauzate de indecizie. Pe scurt, teza lui Luhmann susţine că viitorul este total dependent de deciziile prezente. Această abordare are implicaţii importante pentru analiza riscului.
În acest context, riscul este o problemă relaţionată cu procesul de luare a deciziilor. Analiza este, deci, conectată cu problema generală de luare a deciziilor în condiţii de incertitudine. Riscurile nu există obiectiv, ci sunt construite de către agenţii care iau decizii, în timp ce părţile implicate în procesul de decizie, posibili neparticipanţi la proces dar ţinte ale efectelor acestuia, ar putea percepe acest fenomen ca pericol. Precum indică studiile psihologice ale percepţiei riscului, această analiză are un impact semnificativ asupra atitudinii în faţa hazardul potenţial. Posibilitatea de a ajunge la un consens în ceea ce priveşte riscul scade semnificativ. Volumul mai mare de informaţie, transparenţa şi comunicarea activă cu audienţa nu poate să rezolve, ci doar să reducă conflictele privitoare la risc, întrucât problema rezidă în diferenţa de conţinut al fenomenului abordat de către emitenţii de decizii şi receptorii de decizii.
Din perspectiva corporaţiei, este esenţială notarea faptului că riscul nu face parte din know-how-ul organizaţional, deoarece acestea nu descoperă riscurile ci şi le construiesc. O companie ia în considerare riscul “obiectiv” sau “sistemic”, precum căderea unei anumite pieţe? Evident, nu. Ca exemplu, avem crizele declanşate de unele fonduri de hedging în anii 90 sau forţarea pieţei argintului de către fraţii Hunt în anii 70, crescând preţul argintului cu 2500% de la 2$ la 52$/uncie. În ambele cazuri, au prevalat calculele riscului subiectiv ale decidenţilor.
Cum îşi definesc companiile propriile riscuri şi cum şi le asumă în situaţii de incertitudine? Luarea deciziilor în mediul modern este caracterizat de faptul că neluarea vreunei decizii reprezintă de fapt o decizie: este imposibil să nu se ia nici o decizie. Chiar şi neluarea vreunei decizii implică risc pentru decidenţi. Cum se poate aborda provocarea deţinerii şi administrării riscurilor? Este o chestiune simplă de preferinţă sau pregătire în a aştepta, care depinde radical de tiparul istoric şi social al corporaţiei şi de comunitatea socială şi investiţională în care aceasta operează. Corporaţiile care vor să-şi crească acceptabilitatea expunerilor la risc trebuie să-şi construiască încrederea şi credibilitatea. Cel mai bun remediu este transparenţa şi dezvăluirea de informaţii relevante privitoare la identificarea şi managementul riscului.
1.1 Definirea riscului
Ce este riscul? Majoritatea ar răspunde că riscul este posibilitatea de a fi rănit sau de a-ţi fi cauzate diverse prejudicii. Această idee există şi în majoritatea dicţionarelor, de exemplu Shorter Oxford Dictionary of the English Language defineşte riscul ca fiind: „danger; the possibility of loss or injury”, respectiv pericolul; posibilitatea de a pierde sau a suferi prejudicii.
O abordare a riscului presupune privirea acestuia din două puncte de vedere. Primul se concentrează asupra evenimentelor nedorite care pot aduce prejudicii sau pierderi. De exemplu atunci când o societate comercială se lansează într-o activitate riscantă, managerii urmăresc identificarea factorilor care pot influenţa negativ activitatea respectivă. În acest sens se ridică următoarele întrebări: Ce se întâmplă dacă activitatea eşuează? Ce puncte slabe sunt în proiectarea activităţii? Suntem capabili să respectăm termenele stabilite? Se observă că în acest caz managerii nu caută să identifice oportunităţile, ci urmăresc evitarea evenimentelor care pot duce la pierderi. Această abordare exclusivistă care se focalizează asupra evenimentelor nedorite se numeşte perspectiva riscului pur.
Al doilea punct de vedere al abordării riscului se referă la obţinerea informaţiilor necesare luării unei decizii corecte. Când o decizie este luată în condiţii de ignoranţă, aceasta este o decizie riscantă şi poate conduce la un eşec, iar în cazul unei decizii fundamentate, bazată pe informaţii complete şi corecte, aceasta este mai puţin riscantă, iar şansele de succes în implementarea ei sunt mari.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Managemntul Riscului.doc