Extras din curs

1.1. Generalități

Metoda drumului critic a fost elaborată și folosită în SUA în 1957 pentru îmbunătățirea planurilor calendaristice la lucrarile de construcții-montaj din industria chimică. În țara noastră fost introdusa în anul 1963.

Metoda calculează câte o singură dată de începere și de terminare, minimă (cel mai devreme) și maximă (cel mai târziu), pentru fiecare activitate pe baza unei logici secvențiale a activităților în cadrul rețelei, cărora li se atașază durate stabilite în mod determinist. În cadrul metodei, accentul se pune pe determinarea rezervelor de timp pentru a stabili care sunt activitățile cu cea mai redusă flexibilitate din punct de vedere al programării.

Prin proiect se înțelege o acțiune de mare amploare, un ansamblu de activități (subprocese, operații), corelate logic și tehnologic, a căror realizare conduce la atingerea unui anumit obiectiv (un produs, o cantitate de informații, un rezultat de natură organizatorică etc.)

A programa un proiect înseamnă a stabili termenele de începere a fiecărei activități componente a proiectului, ținând cont de restricțiile impuse de procesul tehnologic utilizat, duratele activităților și resursele disponibile.

Programul optim, pentru un proiect dat, este acel program care, pe de o parte, satisface restricțiile impuse, iar pe de altă parte optimizează un anumit criteriu de eficiență economică. Criteriul de optimizare diferă de la proiect la proiect și definește obiectivele majore ale conducerii proiectului. În funcție de aceste obiective, criteriul pot fi durata minima de execuție a proiectului, costul total minim, utilizarea cât mai rațională a resurselor sau o sinteză a acestor cerințe.

Metoda CPM are la bază principiul analizei drumului critic, în care singurul parametru analizat este timpul. Acest principiu constă în descompunerea unui proiect în părți componente sau activități, la un nivel care să permită stabilirea interacțiunilor dintre acestea. Aceste informații sunt prezentate într-un tabel care conține următoarele elemente:

- activitățile proiectului, puse în evidență prin denumire și un simbol (de obicei o majusculă);

- condiționările dintre activități, care precizează activitățile precedente pentru fiecare activitate a proiectului. Activitățile de început ale proiectului nu au activități precedente, în casuța tabelului fiind trecută o liniuță;

- durata fiecărei activități considerată constantă și exprimată într-o anumită unitate de măsură. Aprecierea duratei activităților unui proiect are la bază experiența specialiștilor care participă la operația de întocmire a listei de activități a proiectului.

Metodele de analiză drumului critic se bazează pe reprezentarea proiectului printr-un graf rețea, construit pe baza informațiilor sintetizate în tabelul asociat și a cărui reprezentare ține seama de o serie de reguli și convenții. Deoarece elementele constitutive ale unei rețele sunt nodurile și arcele, iar componentele unui proiect sunt activitățile, devine evident faptul că reprezentarea unui proiect printr-o rețea poate fi făcută în două moduri:

- identificând activitățile proiectului cu arcele rețelei;

- identificând activitățile proiectului cu nodurile rețelei.

În principiu, o activitate este o parte bine delimitată a unui proiect, o sarcină care trebuie dusă la bun sfârșit. Realizarea unei activități presupune de regulă timp, resurse și bani. De la bun început trebuie să acceptăm termenul de "activitate" într-un sens mai larg decât cel uzual, prin care înțelegem că înseamnă neaparat a face ceva. Spre exemplu, în cazul unui proiect de construire a unei case, "întărirea betonului în fundații" va fi înțeleasă ca o sarcină de îndeplinit la fel ca și activitățile de "săpare a fundațiilor", "ridicare a pereților", etc.

Pot fi considerate activități urmatoarele:

- un proces simplu de lucru care consumă timp și resurse pentru realizarea sa (exemplu în cazul proiectului de construcții: săpături, turnare betoane, zidărie, etc);

- un proces natural (uscarea zugrăvelii, întărirea betoanelor, etc);

- o așteptare care consumă timp, dar nu consumă resurse;

- o condiționare tehnologică sau organizatorică (activitate fictivă) care nu consumă nici timp și nici resurse, dar condiționează începerea activitățiilor următoare de terminare a activităților precedente.

Totodată activitățile fictive au un rol important în asigurarea reprezentării corecte a dependențelor dintre activitățile reale.

Când vorbim de structura unui proiect P= {A, B, C,...} ne referim la faptul că între activitățile componente există dependențe în următorul sens:

- unele activități pot fi efectuate simultan;

- altele se realizează secvențial una după alta.