Extras din curs
1. Conceptul de schimbare
Schimbarea face parte din “viaţa” organizaţiei, este răspunsul la diferite presiuni din interiorul şi exteriorul acesteia, din mediul în care funcţionează.
Schimbarea reprezintă orice înlocuire, transformare sau completare în forma şi conţinutul unui produs, serviciu, proces, activitate dintr-o organizaţie prin care se adaugă noi valenţe de utilitate.
Schimbarea se exprimă prin introducerea noului într-o organizaţie.
Schimbarea este un proces unitar şi continuu în care se desfăşoară succesiv următoarele acţiuni, iar rezultatul se numeşte nou:
CUNOAŞTEREA → INOVAREA → PROIECTAREA → TRANSFORMAREA → ÎNSUŞIREA → APLICAREA → DEZVOLTAREA → CUNOAŞTEREA →
Noul care reprezintă un lucru făcut sau creat, apare pentru prima dată sau n-a mai fost utilizat până atunci într-o organizaţie şi se exprimă sub formă de:
• invenţii;
• inovaţii.
Atunci când noul este operaţional şi se poate utiliza în practică devine noutate aplicată (numită schimbare).
A. Invenţia
Definiţie: Invenţia reprezintă o rezolvare sau realizare superioară dintr-un domeniu al cunoaşterii şi care exprimă un progres faţă de stadiul cunoscut al ştiinţei şi tehnicii.
Caracteristici:
- Invenţia este o materializare superioară tehnico-aplicativă a creativităţii ştiinţifico-tehnice societale, cu o raportare mondială a valorii şi a priorităţii actului creator.
- Invenţia compune conceptul de proprietate intelectuală şi ca atare trebuie să fie supusă protecţiei prin reglementări naţionale şi internaţionale.
B. Inovaţia
Definiţie: Inovaţia reprezintă rezolvarea unei probleme tehnice, manageriale, etc fie prin dezvoltarea, fie prin aplicarea unor soluţii cunoscute în alte organizaţii din ţară sau străinătate, soluţii care reprezintă însă un progres faţă de situaţia tehnică, economică, socială anterioară.
Tipologie
a) după caracterul creator al inovaţiei:
- inovaţii simple în care realizatorii îşi asumă numai etapele de decizie şi implementare;
- inovaţii creative care rezultă în urma etapelor de creaţie, decizie, implementare.
b) după modul de utilizare al unei idei:
- inovaţii primare rezultate dintr-o idee nouă;
- inovaţii derivate, declanşate de aplicarea unor idei noi deja existente.
Caracteristici:
- inovaţia reprezintă un fenomen de difuzare a progresului şi nu de producere a acestuia;
- inovaţia cuprinde două procese: procesul de inovaţie propriu-zisă (care presupune producerea de noutăţi în practică); procesul de difuzare a inovaţiei (exprimat prin extinderea utilizării noutăţilor, de a adera la nou). În cadrul celor două procese exista etapele de creaţie (elaborare a unei idei noi); de decizie (evaluare şi selecţie) şi de implementare (de integrare a acestora în practică).
2.Tipuri de schimbare
Tipuri de schimbare
a) după stabilitatea/instabilitatea sistemului economico-social naţional:
schimbarea pas cu pas presupune modificări permanente de mici dimensiuni care asigură adaptarea graduală a organizaţiei la noile situaţii conjuncturale;
schimbarea radicală arată modificări de amploare în activitatea organizaţiei cu un nivel al costurilor ridicat şi care nu exclud posibilitatea unui eşec în implementarea lor;
schimbarea structurală implică modificări în majoritatea activităţilor şi sunt rezultatul instabilităţii sistemului economico-social naţional.
b) după dimensiunea schimbării
schimbarea de rutină asigură rezolvarea unor probleme curente ale organizaţiei;
schimbarea în criză apare ca urmare a necesităţii rezolvării unor abateri semnificative în starea de echilibru a organizaţiei;
schimbarea inovatoare determină eliminarea unor factori care creează stagnare sau încetinire a evoluţiei organizaţiei;
schimbarea de transformare permite modificări cu influenţe puternice asupra obiectului de activitate, structurii şi culturii organizaţiei.
3. Legile schimbării
În literatura de specialitate se apreciază că legile schimbării sunt următoarele:
- apariţia insatisfacţiei care exprimă faptul că orice schimbare este determinată de existenţa unei stări de nemulţumire;
- depresiunea schimbării arată că după implementare lucrurile pot să evolueze mai rău decât înainte, iar traversarea acestei perioade cere calm, competenţă, control;
- suportabilitatea schimbării presupune acţiuni treptate şi de dimensiuni suportabile de organizaţie şi personalul acesteia;
- prioritatea schimbării lucrurilor şi a oamenilor reprezintă formele şi priorităţile de tratare a modificărilor după cum se referă la aspectele tehnice sau umane.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Schimbarea Organizationala.doc