Managementul Dezvoltării Durabile

Lectia 1: CONCEPTUL SI DIMENSIUNILE DEZVOLTĂRII DURABILE

1.1. CONCEPTUL, PRINCIPIILE, INDICATORII SI MODELELE

DE DEZVOLTARE DURABILĂ

Sintagma de „dezvoltare durabilă” a fost utilizată prima dată de premierul Norvegiei, Gro

Harlem Brundtland, în anul 1987.

În calitate de presedinte al comisiei Mondiale de mediu si Dezvoltare, el a prezentat raportul

„Viitorul nostru comun” în care definea dezvoltarea durabilă ca fiind „dezvoltarea care corespunde

necesitătilor prezentului, fără a compromite posibilitatea generatiilor viitoare de a-si satisface

propriile necesităti”.

Dezvoltarea durabilă presupune asigurarea progresului simultan pe trei planuri: economic,

social, ecologic.

În trinomul sistemic „mediu-economic-social” dezvoltarea durabilă pune în evidentă

interdependenta componentelor si subliniază necesitatea realizării egalitătii si impartialitătii între

oameni ridicati la rangul de „cetătean universal”.

N.S. Jodha concepe dezvoltarea durabilă drept „capacitatea unui sistem de a mentine un nivel

bine definit de performantă în timp, si dacă i se impune, de a ridica acest nivel prin legăturile sale cu

alte sisteme fără a-si diminua potentialul propriu pe termen lung”.

O altă definitie, formulată de Comitetul pentru mediu al OCDE si adresată nivelului

economic consideră că dezvoltarea durabilă înseamnă maximizarea beneficiului net al dezvoltării

economice, în conditiile mentinerii dimensiunilor calitătii si productiei la nivelul resurselor în

decursul timpului. În esentă, mentinerea calitătii si a nivelului productiei este înteleasă ca „utilizarea

resurselor regenerabile într-o proportie care să nu depăsească niciodată capacitatea reglementărilor,

iar utilizarea eficientă a resurselor refolosibile să fie optimizate prin cresterea posibilitătilor de

substituire între resurse, si aceasta pe baza progresului tehnologic”.

Iuliana Precupetu defineste dezvoltarea durabilă ca pe „un proces de schimbare în care

exploatarea resurselor, directia investitiilor, orientarea dezvoltării tehnologice si schimbarea

institutională sunt considerate atât cu nevoile din viitor, cât si cu cele din prezent”.

Profesorul Constantin Popescu, consideră că noul concept de dezvoltare durabilă, presupune

„o nouă atitudine fată de mediul ambiant, modificarea relatiilor dintre om si natură în sensul stabilirii

unui nou parteneriat între cele două entităti, a echilibrului si armoniei între ele”.

Dezvoltarea durabilă reprezintă o orientare generală, globală si sistemică, care se

concentrează pe conceperea, promovarea si garantarea unei asemenea evolutii care să asigure două

cerinte majore: (1) satisfacerea din ce în ce mai mare a trebuintelor si necesitătilor generatiilor

prezente si (2) să nu afecteze negativ posibilitătile de satisfacere tot mai bună a trebuintelor si

necesitătilor generatiilor viitoare. Si de aici si cea de-a treia cerintă: de regândire si restructurare a

tuturor activitătilor umane pe coordonatele noii filozofii a relatiei omului în armonie ce natura,

problemă pe care o vom trata în cadrul abordării dimensiunii sociale a dezvoltării durabile.

Numeroase state au adaptat conceptul de dezvoltare durabilă, pe care l-au completat în

concordantă cu particularitătile geografice si socio-economice. Au fost elaborate pachete de strategii

si politici sectoriale, iar obiectivele economice, sociale si ecologice au fost tratate în mod stiintific si

coerent.

Constiinta critică a oamenilor, s-a constituit prin primul raport către Clubul de la Roma.

Înfiintat în aprilie 1968, Clubul de la Roma vizează întelegerea interdependentelor globale

dintre domeniile economic, politic, social, si natural, elucidând complexul de aspecte care

îngrijorează oamenii si initiind directii noi de politică, care să asigure preîntâmpinarea si depăsirea

acestor situatii grave.

Raportul referitor la „limitele cresterii”a dat semnalul de alarmă asupra pericolului unui

colaps global al civilizatiei, datorită unei cresteri exponentiale a economiilor, care putea ajunge chiar

la epuizarea resurselor naturale.

În situatia respectivă era nevoie de noi conceptii si viziuni, ceea ce s-a realizat prin

următoarele două rapoarte („Omenirea la răspântie” 1974: „Restructurarea ordinii internationale”

1976).

Momentul fundamental în fixarea si detalierea conceptiei despre dezvoltarea durabilă îl

reprezintă raportul Comisiei Brundtland care a început să lucreze în 1983 publicându-si rezultatele în

lucrarea „Our Common Future” apărută în 1987.

În România, Planul National de Dezvoltare, adoptat de către guvern în anul 2005, include

ideea dezvoltării durabile a tării si stabileste sase priorităti nationale de dezvoltare: (1) crestere

competitivitătii economice, (2) dezvoltarea economiei bazată pe cunoastere, (3) dezvoltare si

modernizarea infrastructurii de transport; (4) protejarea si îmbunătătirea calitătii mediului; (5)

dezvoltarea resurselor umane; (6) diminuarea disparitătilor de dezvoltare între regiunile tării.

Proiectul ONU, Obiectivele dezvoltării mileniului, a formulat opt obiective globale pentru

orizontul anilor 2050. Documentul nu se rezumă la formularea obiectivelor globale, ci indică si

modul în care acestea pot fi măsurate si cum pot deveni operationale.

După anul 1995 se constată la nivel international preocupări destul de reusite de cuantificare

a dezvoltării durabile. Au fost elaborate seturi de indicatori care au asigurat, pe de o parte,

întelegerea continutului, iar pe de altă parte, măsurarea si managementul procesului de dezvoltare

durabilă.

Nevoia luării în considerare în mod eficient a multiplelor si complexelor efecte specifice

noului mileniu a condus la modele de analiză si tratare a unor scenarii ale dezvoltării durabile.

Modelele elaborate în ultima vreme vizează combaterea deteriorării calitătii mediului, în care

scop secaută solutii care să asigure conservarea mediului si mentinerea echilibrului ecologic, în

concordantă cu obiectivele economice, sociale si ecologice ale dezvoltării durabile a societătii

moderne.

1.2. DIMENSIUNILE DEZVOLTĂRII DURABILE

Dimensiunea economică influentează dezvoltarea durabilă în următoarele conditii: (1)

globalizarea se constituie ca unul dintre factorii determinati ai dezvoltării durabile care depinde, la

rândul său, de participarea progresului economic la relatiile economice internationale; (2)

dimensiunea economică a dezvoltării durabile amplifică sensibilitatea economiilor nationale fată de

conjuctura externă; (3) dimensiunea economică atrage după sine promovarea de către fortele pietei a

eficientei prin competitie si diviziunea muncii; (4) asimetriile structurale si participarea inegală a

tărilor la dinamica fluxurilor comerciale cât si înrăutătirea termenilor schimbului în cadrul

comertului dintre tările dezvoltate si cele în curs de dezvoltare; (5) în cadrul impactului pe care

fluxurile financiar-monetare îl au asupra procesului de dezvoltare durabilă un loc aparte îl detin

finantele, sector deosebit de volatil si care se manifestă ca o provocare importantă adresată

managementului dezvoltării durabile; (6) componenta de reglementare a comertului, fluxurilor

investitionale si serviciilor poate să actioneze în cadrul managemntului dezvoltării durabile ca factor

favorizant sau defavorizant al deciziei de dezvoltare durabilă.